Cornel ILIE
Cornel ILIE
2853 vizualizări 3 feb 2016

La unele jocuri de cărţi, jokerul ţine loc de orice carte, poate fi orice şi oricine, când apare, „taie” tot.

Există pachete întregi de cărţi doar umplute cu jokeri în, hai să nu mai zicem clasa politică pentru că nu au clasă, ci gaşcă.

În fiecare zi, site-urile de ştiri, televiziunile (de oricare parte ar fi), vorbesc şi scriu despre tot ce fac şi, mai ales, ce nu fac nepricepuţii noştri politici. Cu toate astea, nu se schimba mai nimic #detot. O greşeală se îndreaptă cu o altă greşeală, un impostor este înlocuit cu un condamnat, un abuz primeşte titlul de soluţie sau scăpare.

Suntem, poate, ţara cu cele mai multe portiţe. La curţi şi în legi sau aplicarea lor. Tot timpul se găseşte câte o interpretare bizară a unei clauze, a unui articol de lege, a unui contract, a unei declaraţii. Nicio hotărâre nu este luată #detot.

Câteodată, devine amuzant. Prostiile spuse şi făcute de lumea lor este ca o nouă formă de entertainment, că se mai schimbă dinamica în percepţia privitorilor. Doar că noi privim, dar tot noi suferim de pe urma lor.

La fel cum s-au tabloidizat televiziunile, chiar şi unele aşa-zise de ştiri, văd că aşa s-a tabloidizat şi calitatea din mediul administrativ şi politic.

Mulţi s-au făcut de râs #detot. Prin comportament, prin declaraţii stupide, prin minciună, furt, lipsă de onoare. A interesat pe cineva? Nu prea. Mintea noastră este prea ocupată cu altele şi nu ţinem minte, aşa că nici nu ne invăţăm minte. Ştiu, nu prea avem de ales. Sau n-am avut până acum.

Eu tot sper in cei de vârsta mea, care au prins şi puţin din ce a însemnat aerul comunist şi abia aşteptau să ajungă la vârsta la care să înlocuiască o generaţie care a făcut rău. Şi l-a făcut voit. Doar că ăia mai bătrâni au furat cu şcoală, cu stil, cu eleganţă. Vedeţi vreunul de peste 60 de ani prins? Simţim şi intuim că toţi din cei care însemnau securitate înainte de ’90 au avut funcţii foarte importante şi au făcut măcel în economie? A fost măcar judecat vreunul? Nu ţin minte.

Ăştia mai tineri sau mai între două vârste au furat şi au înşelat statul sau pe noi, fără nicio jenă, ca un tâlhar care-ţi ia geanta din mână pe stradă şi fuge. În grabă, cu lăcomie.

Suntem mulţi care tot căutăm să ne facem auziţi, dar nu ne auzim între noi. Aici cred că pierdem din masivitatea unei mase care ar putea deveni majoritare si decisive, pentru mentalitatea şi atitudinea care ar putea schimba lucrurile #detot.

Nu avem încredere unii în alţii, ne pierdem mult timp şi energie atenţi la ‘politicienii fac şi spun lucururi trăznite’, în loc să fim atenţi la noi inşine, să ne găsim între noi cei cu aceleaşi păreri, cu aceeaşi viziune, cu aceeaşi speranţă, naivă pentru unii.

Diferenţa dintre un cor care atunci când cântă ţi se face pielea de găină şi o masă de oameni care doar urlă, este disciplina şi respectul pe care fiecare om din cor îl are faţă de colegul lui. Fiecare îşi ştie rolul şi nu încearcă să-l acopere pe celălalt şi să cânte mai tare şi nici nu se face că interpretează, crezând că îl acoperă ceilalţi.

O iubire nu este frumoasă doar prin durata ei, ci prin intensitatea cu care este traită. Haideţi să renunţăm la jumătăţi de măsură.

O idee nu este bună doar prin gândul la ea, ci prin ceea ce faci să o materializezi.

Încrederea în cineva nu este solidă, dacă nu este şi demonstrată prin cuvinte şi gesturi.

Părerea noastră nu înseamnă nimic, dacă nu o şi menţinem cu respect.

O cărmidă poate fi folosită să pui bazele unei fundaţii sau să arunci în cineva cu ea. Hai să alegem doar prima variantă. #detot.

Daca vrei sa-i urmaresti activitatea lui Cornel Ilie, poti da ‘follow’ la pagina https://www.facebook.com/cornel.ilie.54.

Citește și: