„Iubiți, iubiți și iarăși iubiți! Cu bucurie!”

Iubiți, iubiți și iarăși iubiți! Cu bucurie!
Publicat: 29/05/2017, 21:40

Sora Candida Bellotti s-a născut la Veneția, straniul oraș al tuturor commediilor, al măștilor și miracolelor, orașul Papei Pius al X-lea. În cei șapte ani buni cât le-a fost Patriarh, venețienii îl urmăreau cum alunecă pe sub porticuri, purtând robele cârpite ale predecesorilor săi, îndreptându-se, Sărăcuțul, spre Muntele de Pietate. Amaneta și dăruia, binecuvânta și vindeca, iar atunci când credincioșii l-au petrecut cu privirea plecând spre Pontificat, le-a strigat din gondolă: „Mort sau viu, mă voi întoarce!”. Și s-a întors mort.

Sora Candida și-a depus voturile monahale în anul 1932, în Insitutul „Slujitoarele Bolnavilor”, un fel de Cruce Roșie întemeiată de Sfântul Camillo de Lellis. A purtat până la moarte rasa albă cu roșu a infirmierelor ordinului.

Ce pot spune despre un om care, cu dedicație, cu smerenie și-a făcut datoria, slujind lui Dumnezeu și oamenilor? Un astfel de om nu e, slavă Domnului, nici măcar subiect de știre.

Îmi pot închipui cum în mintea ei suna încă dangătul neliniștitor al clopotelor de ceață.

M-am apucat să scriu toate astea, doar ca să vă pot împărtăși secretul longevității sorei Candida, așa cum îl exprima ea celor care veneau să-i ceară un cuvânt de folosință: „Iubiți, iubiți și iarăși iubiți! Cu bucurie!”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Lupta unei femei din Peru pentru o „moarte demnă” s-a sfârșit cu o decizie istorică