2 septembrie 201723:09859

Ioan Paul al II-lea despre Paul al VI-lea: “obosit de iubire”

De 14 ori în istoria Bisericii catolice s-a întâmplat ca, într-un singur an să arhipăstoreacă trei Papi, ultima oară în 1978.

Pe 6 august, la ora 21.41, în reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo, s-a stins Paul al VI-lea, Giovanni Battista Montini. (”Cineva ar trebui să ne atragă atenţia, chiar de la începutul vieţii noastre, că suntem pe moarte”, spusese cândva).
 
A continuat cu prudenţă reforma Bisericii, pe care o începuse Ioan al XXIII-lea prin Conciliul II Vatican. “Biserica e o grădină care trebuie cultivată, nu un muzeu de antichităţi” – cuvintele acestea ale predecesorului său l-au urmărit pe Paul al VI-lea până în ultima clipă.  
 
Figură tragică a Bisericii, amestec de putere şi fragilitate, de blândeţe şi asprime, un ghem de paradoxuri bine temperat, Papa Montini şi-a greşit secolul, cred exegeţii. A realizat enorm, într-o discreţie obstinată, reproşându-şi mereu că n-a făcut nimic.
“Nu trebuie să facem niciodată prezumţii asupra milei lui Dumnezeu”, i-a replicat unuia dintre secretarii săi, când acesta constatase în treacăt că Suveranul Pontif va ajunge în Paradis.
 
După primul an de pontificat şi-a donat tiara (“a lui trei coroane, puse una peste alta”, cum ar spune Eminescu) săracilor lumii, în ultimul an de pontificat îi rămăsese doar propria singurătate, în care se sprijinea ca în cârja papală.
 
Pe 25 august 1978, la ora 16.30, în Capela Sixtină, a început alegerea unui nou Papă. În Conclav se aflau doi cardinali care nu se văzuseră niciodată până atunci faţă către faţă: Joseph Alois Ratzinger şi Karol Wojtyła. Între 18.22 şi 18.51, după al patrulea tur de scrutin, pe horn s-a ridicat un fum indecis, nici negru, nici alb, spre neliniştea credincioşilor care se adunaseră în Piaţă. Cardinalul fochist n-a putut albi fumul, aşa că a trebuit să iasă decanul de vârstă al Conclavului pentru a rosti aşteptatul ”Annuntio vobis gaudium magnum: habemus Papam”. Era Patriarhul Veneţiei,  Albino Luciani. Primul Papă care şi-a ales două nume, Ioan Paul, a ieşit în blacon buimăcit: “Nu am nici înţelepciunea inimii, ca Papa Ioan, nici cultura Papei Paul, şi totuşi mă aflu în locul lor şi trebuie să caut să slujesc Biserica. Rugăciunile voastre nădăjduiesc să mă ajute”. A slujit Biserica 33 de zile.
 
Pasiunea Papei Ioan Paul I au fost epistole. Le-a scris lui Isus, lui Mark Twain, lui Pinocchio. I s-a spus “Papa cel Fericit”, fiindcă zâmbea mereu.  
 
În dimineaţa de 28 septembrie 1978, secretarul irlandez i-a bătut la uşa dormitorului şi, fiindcă nu i s-a răspuns, a intrat. L-a găsit pe Ioan Paul I întins în pat, cu o carte pe piept. Murise înainte de miezul nopţii.
 
Pe 14 octombrie s-a reunit iarăşi Conclavul. După trei zile şi opt tururi de scrutin, pe hornul Capelei Sixtine s-a ridicat fumul alb. Ioan Paul al II-lea a ieşit în balcon, a spus mulţimii că vine de departe, i-a rugat pe oameni să-l corecteze dacă greşeşte vreun cuvânt în italiană. Piaţa Sfântului Petru s-a umplut de aplauze şi urale.
 
... “Obosit de iubire”, murmurase cardinalul Wojtyła, în faţa sicrielor Papei Paul al VI-lea (un sicriu de lemn într-un sicriu de plumb într-un sicriu de stejar). Nimănui nu i-ar fi trecut prin minte că vorbea pentru sine, ca şi când ar fi scrutat adâncul propriei gropi.
“Cineva ar trebui să ne atragă atenţia, chiar de la începutul vieţii noastre, că suntem pe moarte”.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.