Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3374 vizualizări 1 mar 2017


Chiar dacă în calendarul catolic nu apare, ca toţi sfinţii, cu ziua morţii, ci cu ziua în care a deschis lucrările Conciliului Vatican II – marea sa idee – ziua care a transformat Biserica.

Oamenii simpli, care n-au pătruns semnificaţia aggiornamento-ului, l-au iubit şi l-au jelit pentru ce fusese: unul de-al lor. Cele două coroane care îi străjuiau sicriul erau confecţionate cu migală de puşcăriaşii din închisoarea romană Regina Coeli, pe care îi cucerise de la prima vizită, când le-a strigat gardinenilor care îi zăvorâseră în celule: “Deschideţi porţile! Suntem copiii aceluiaşi Tată!”. După care i-a adunat în curte şi le-a spus: “Fraţilor, am venit la voi fiindcă n-aţi putut veni voi la mine”.

Până în ultimul moment, pe 3 iunie 1963, a dansat cu moartea, ieşind la fereastra apartamentului său şi încurajându-i pe oamenii care plângeau în stradă: “Mă întremez. M-am întremat deja!”. Îi liniştea şi pe medici: “Nu vă îngrijoraţi. Mi-am făcut bagajele, sunt gata de drum”.

Ioan al XXIII-lea a fost sanctificat, împreună cu Ioan Paul al II-lea (care îl beatificase în septembrie 2000), în aprilie 2014, de către Papa Francisc. (De altfel, Francisc – dintre toţi predecesorii săi - cu Ioan al XXIII-lea seamănă cel mai mult).
 
A intrat în pontificat uşor, la 78 de ani, pentru că toţi îl priveau ca pe un Papă de tranziţie. Mai greu a intrat în noile haine – maestrul  Annibale Gammarelli, croitorul Vaticanului, a trebuit să se străduiască la răscroială, ca să îi facă loc. S-a scurs un timp, în ziua aceea de sfârşit de septembrie 1958, de când credincioşii au văzut fumul alb ridicându-se din hornul Capelei Sixtine (16.30), până când (18.08) a apărut noul Papă să dea prima binecuvântare “Urbi et Orbi” (Romei şi lumii). Destul timp ca să fie umplut cu teorii ale conspiraţiei, care dăinuie până astăzi. De ce a întârziat o oră şi 38 de minute? Cât timp Gammarelli îi potrivea veşmintele, între cardinali s-a iscat o polemică aprinsă legată de numele pe care patriarhul Veneţiei şi-l alesese ca Papă: Ioan. Să fie XXIII sau XXIV? (Un Ioan al XXIII-lea fusese antipapă).

Cum arăta? În cartea sa din 1975, “I Peccati di Papa Giovanni”, părintele profesor Franco Molinari (”Voltaire in sutană”) îl descria ca pe “un bătrân cu înfăţişare înfloritoare, gras, mare, cu o figură senină şi blândă (...) o figură plină de bunătate, încadrată de două urechi enorme”. Molinari l-a intuit perfect: “Tocmai în dezarmanta sinceritate cu care recunoaşte în faţa lui Dumnezeu povara propriilor sale limite stă fascinaţia exercitată de acest om adevărat. Într-o lume plină de ficţiuni şi de ipocrizii, a impresionat, probabil, întreaga omenire, pentru curajul de a fi el însuşi”.

Ieşea noaptea din Palatul Pontifical şi se plimba pe străzi, privea cu nesaţ oamenii, le asculta discuţiile, urmând ritualul de la Veneţia – “ritualul umbrei”. Ziua vizita spitale, comunităţi marginalizate, ca nici un Suveran Pontif înaintea lui. De-aici i se trage şi una dintre porecle, “Johnnie Walker” (Ioan Plimbăreţul).
 
El, blajinul Ioan al XXIII-lea, a mărturisit, cu un inegalabil amestec de umor şi disperare: “Mi se întâmplă, de multe ori, să mă trezesc în toiul nopţii, gândindu-mă la o problemă importantă şi să mă decid, în cele din urmă, să-i cer un sfat Papei. Apoi, când mă trezesc de-a binelea, îmi aduc aminte că eu sunt Papa”...

Citește și: