20 februarie 201708:093546

Îndepărtarea lui Grindeanu de el însuşi

Nu ştiu care e cauza ce te face să crezi că, dacă vorbeşti la Bruxelles, nu eşti auzit la Bucureşti, şi invers. Grindeanu nu e singurul atins de fenomen, dar sper să fie ultimul.

Acum, nu că aş fi avut aşteptări exagerate din partea actualului premier sau că aş fi investit în el o încredere neţărmurită, dar nici să-şi schimbe discursul, fără vreo apăsare, de la o zi la alta, n-aş fi fost, sigur-sigur, că i se va întâmpla.

Ce m-a făcut, totuşi, să am un soi de încredere în el, chiar dacă s-a lăsat adus ca mielul la tăiere, în fruntea unui guvern controlat total de Liviu Dragnea? Faptul că e un timişorean încă tânăr, activ, implicat în politică şi administraţie, că nu are aroganţe şi nu pare a fi un arivist disperat (sau eu nu am sesizat asta) – un om pe care adevărata Revoluţie l-a prins în momentul în care se puteau construi caractere puternice.

Mi-a lăsat impresia că, aşa condescendent, calm şi aşezat, cum se defineşte a fi, îl va convinge pe Dragnea - ca apa lină, care sapă malul -, că România are nevoie, pentru echilibru şi bunul mers al democraţiei, de un partid de stânga puternic, coerent şi previzibil. Un partid modern, scuturat de apucături şi reacţii nefireşti, de manevre revanşarde, de gândiri vetuste.

Aşa am crezut. Şi am tăria să recunosc când greşesc.

Pentru că, dacă, la limită, l-am putea scuza – pentru noaptea ordonanţelor -, atribuindu-i cusurul lipsei de experienţă în faţa unui contorsionist al manevrelor politice, cum e Florin Iordache (deşi, câtă vreme te laşi păcălit atât de uşor de propria-ţi echipă, nu se cheamă că eşti chiar un premier de încredere), nu acelaşi lucru l-am putea face şi în cazul „episodului răzgândirii”.

Iată ce spunea Grindeanu la Bruxelles, imediat după întâlnirea cu preşedintele Consiliului Europei, Donald Tusk.

„Am urmărit protestele. Le respect, şi apreciez faptul că s-au desfăşurat în ordine. Apreciez, totodată, creativitatea de care au dat dovadă concetăţenii noştri. Am înţeles mesajele pe care le-au transmis, de aceea am luat decizia de a abroga OUG 13. Chiar dacă la un anumit moment iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în ţară, înseamnă că decizia ta nu a fost corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acest lucru l-am făcut. Tot ceea ce ţine de discuţii pe acest domeniu se vor desfăşura în Parlament“.

Cu alte cuvinte, oamenii au înţeles bine ceea ce s-a întâmplat, au ieşit în stradă şi au cerut guvernului să pună lucrurile în matca lor democratică: un proces legislativ, care să se desfăşoare corect, în Parlament, după dezbateri şi consultări, pentru a fi adoptată varianta corectă – nu pe fugă şi doar în beneficiul unui grup restrâns de politicieni.

Dar iată cum au sunat declaraţiile premierului, la Bucureşti, puţin după exprimarea „variantei europene”.

"Am dat mână liberă să facă un proiect, ştiind foarte bine că există aceste decizii ale CCR. Şi mai e ceva. O problemă a penitenciarelor. Ea continuă să fie o problemă pentru noi. Ne aflăm în situaţia în care acel OUG 13 a fost abrogat. Avem în continuare decizii ale CCR, care nu sunt puse în practică, avem situaţia din penitenciare, suntem sub posibila sancţiune a CEDO - sunt calcule făcute de fostul Guvern”.

Şi apoi: „Orice premier îşi doreşte ca ţara pe care o guvernează cu echipa să fie o ţară care să meargă înainte, să fie stabilitate. Această măsură, acest OUG, nu a fost comunicată foarte bine. A fost un concurs de împrejurări, a dus la o anumită scindare. Eu, împreună cu Guvernul nostru, am hotărât să o abrogăm pentru că lucrurile mergeau spre o divizare nesănătoasă“.

Adică, „nu, nu a fost o greşeală din partea noastră, noi am făcut, totul, foarte bine, doar că am fost înţeleşi şi judecaţi prost, ceea ce a complicat lucrurile, oamenii, neinformaţi, au ieşit în stradă, iar noi am lăsat de la noi, pentru ca ţara să nu fie scindată...”.

Şi mai spunea premierul:

”Am auzit mesajul lor - al celor din stradă, n.a. -, am acţionat în consecinţă. Nu mi-am dorit nici eu, nici Guvernul, nici partidul să ajungem la divizarea României. (…)

Partea civică din ţara noastră pare că s-a trezit şi e capabilă să reacţioneze indiferent cine e la guvernare sau cine e preşedinte. E un bun câştigat de ţara noastră. Pare capabilă să reacţioneze la tot ce pare că nu e explicat destul, că nu e comunicat aşa cum trebuie”.

Aşa: deci, Grindeanu a auzit „mesajele” străzii, aflându-se în clădirea Guvernului, şi a înţeles că oamenii sunt „capabili să reacţioneze la tot ce pare că nu e explicat destul, că nu e comunicat aşa cum trebuie” (varianta românească), şi nicidecum că „apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în ţară, ceea ce înseamnă că decizia ta nu a fost corectă, iar acea decizie trebuie să o retragi, iar acest lucru l-am făcut” (varianta europeană).

Vedeţi, domnule Grindeanu, de ce strada, societatea, oamenii nu mai au încredere în dumneavoastră şi nici în guvernul pe care îl conduceţi?!

Pe cine vreţi să păcăliţi, atât de penibil? Oamenii au învăţat cu ce se mănâncă democraţia, nu-i mai păcăliţi cu salamul cu soia, aşa cum făcea „administraţia” Iliescu.

Au trecut timpurile, iar voi aţi rămas pe loc. 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.