Incompetența și nesimțirea nu pot fi tratate cu salarii mai mari

Incompetența și nesimțirea nu pot fi tratate cu salarii mai mari
Publicat: 25/08/2015, 15:03

Majorarea salariilor nu va combate corupția și nici incompentența. Dar este necesară, pe cât poate economia locală, atâta câtă e, pentru a le da dreptul celor corecți, harnici, visătorilor chiar, celor care vor o carieră, la catedră sau în halat, să trăiască decent. Aceste salarii însă nu vor reprezenta niciodată echivalentul în bani al sănătății pacienților sau al educației elevilor, ci vor reprezenta suma de compromis între ceea ce poate plăti statul pentru aceste servicii publice și siguranța financiară minimă a celor care sunt dispuși să le presteze, cinstit.

Cu cât ar trebui mărit salariul mediu net din Sănătate, de 1.571 de lei în luna iunie, pentru ca un chirurg, de exemplu, să nu ceară măcar 2.000 de lei pentru o operație la rinichi? Pentru ca o asistentă să schimbe pansamentele lehuzelor fără să ceară sau să întindă mâna după câte cinci-zece lei pentru fiecare pansament? Câți bani ar trebui să primească un medic pentru a-și trata pacienții nu gratuit, ci din contribuțiile încasate, la stat, fără să îi cheme și la cabinetul lui privat? Nu este vorba despre toți cei circa 340.000 de angajați din Sănătate, ci doar despre cei care fac asta.

Cu cât ar trebui mărit salariul mediu net din Educație, de 1.607 lei, pentru ca rata de promovare la bacalaureat să crească de la 67,9%? Câți lei le-ar trebui în plus la salariu pentru a-și fiscaliza meditațiile? Cât ar trebui să primească în plus pentru a-și face meseria? Care ar trebui să fie salariul minim net de intrare în sistem pentru ca la Titularizare promovabilitatea să nu fie de doar 76%?

Oare dacă un ministru are de acum 13.365 de lei pe lună, față de circa 4.400 de lei înainte, va refuza fără să clipească șpăgi de milioane de euro? Oare parlamentarii vor fi mai demni în demnitatea lor cu gândul la indemnizațiile mai mari?

Ce salarii ar trebui să primească zecile de bugetari care discută cu Petrom despre noua lege a redevențelor? Dar cei care încearcă să privatizeze companii (CFR Marfă, de exemplu) de stat cu afaceri de sute de milioane de euro? Câți bani trebuiau să primească cei care au privatizat, temporar, Oltchim „pe persoană fizică” unui individ care fugea cu două plase de bani după el pentru a se evita o astfel de situație?

În timp ce salariile medii nete din Educație și Sănătate sunt cu 11%, respectiv cu 13,6% mai mici decât media pe economie, de 1.818 lei, cele din administrația publică și sistemul de Apărare sunt cu 37% peste medie, respectiv de 2.491 de lei. Altfel spus, în administrația publică se câștigă, în medie, cu 58,5% mai mult decât în sistemul de stat de Sănătate. Merită administrația publică să fie plătită atât de bine?

Când taxa anuală de școlarizare la Carol Davila, pe locurile cu taxă, este de 9.000 de lei an, adică echivalentul a circa nouă luni de salariu pentru un medic rezident începător este evident că nivelul este prea mic. Dar în continuare există medici care fraudează bugetul asigurărilor sociale de sănătate, în complicitate cu producătorii și cu distribuitorii. Medici care, de ce nu, își însușesc bani care ar putea fi folosiți și pentru medicamente mai ieftine, pentru mai mulți pacienți, pentru aparatură mai performantă și chiar pentru salarii un pic mai bune.

Creșterea, temperată, pe măsura posibilităților, a anumitor salarii din Educație și Sănătate este necesară, prioritari fiind cei aflați la început de meserie. Trebuie însă să fie și bani. Și bani sunt momentan doar pentru că Guvernul și administrația politicizată de sub el nu semnează fără șpagă contracte de investiții.

Mărirea salariilor debutanților în Sănătate și Educație este necesară, dar nu rezolvă marile probleme: incompetența aparatului bugetar de a cheltui eficient banii contribuabililor și nici cancerul șpăgii și al dezinteresului.

Incompetența și nesimțirea nu pot fi tratate cu salarii mai mari. Dar nu toți din Educație și din Sănătate sunt incompetenți și nesimțiți. Salariile mai mari i-ar motiva pe cei de bună credință să își respecte meseria. Ceilalți trebuie îngropați în plângeri la DNA și dați afară pe ușa din spate a sistemului public pentru a le face loc celor capabili. Dar pentru asta este nevoie de o revoltă în interiorul fiecărui sistem, de Sănătate, de Educație, din administrația publică și de o presiune uriașă din partea societății civile. La fel cum bugetarii cer acum bani mai mulți la fel și contribuabilii trebuie să ceară servicii mai bune, din banii pe care i-au tot dat și îi tot plătesc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Schimbare istorică în Sănătate. Ce opțiuni vor avea românii
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine