Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2352 vizualizări 21 iul 2017


Atentatorii, trei tineri arabi din zona Haifa, care au încercat să scape fugind spre moscheea Al-Aqsa, au fost ucişi  de forţele de ordine israeliene.

O întâmplare din păcate obişnuită în Ierusalimul ultimilor (zeci de) ani, care – gestionată fără înţelepciune – avea toate premisele să escaladeze oricând. Asta s-a şi petrecut.

Manifestaţiile violente -  care au opus mii de palestinieni impresionantelor forţe de ordine israeliene - culminând cu cea de astăzi (vinerea e ziua sfântă a musulmanilor), au făcut alte victime, nu doar în Ierusalim, ci şi în teritoriile ocupate.

Cauza: decizia guvernului Netanyahu de a restricţiona accesul la moscheea Al-Aqsa şi de a introduce pe Esplanada Moscheilor (cum îi spun musulmanii), pe Muntele Templului (cum îi spun evreii) detectoare de metale. (Demersul a condus la un diferend între şefii poliţiei şi cei ai serviciului de securitate internă, Shin Bet, acesta de urmă, pledând, pe bună dreptate, în sprijinul ideii că detectoarele vor duce la creşterea violenţelor). Comparaţia  premierului a fost de-a dreptul ofensatoare pentru credincioşi: “Când am vizitat Turnul Eiffel, am observat că ceva s-a schimbat. Ştiţi ce s-a schimbat? Instalaseră detectoare de metale”.  

Ca de obicei, toate părţile au profitat intens de situaţie, aruncând în spaţiul public o retorică înfierbântată. Hamasul a folosit ocazia să se refere la subiectul său preferat, Intifada, liderii israelieni şi reprezentanţii Casei Albe au vorbit despre terorism, oficiali din Iordania (acolo unde îşi are sediul  consiliul religios al custozilor Esplanadei Moscheilor) au pronunţat chiar cuvântul “martiri”, referindu-se la ucigaşii poliţiştilor de la Poarta Leilor, nici unii însă n-au atins rana deschisă care va continua să alimenteze conflictele din zonă – Ierusalimul şi statutul său.

Aceasta este – Ierusalimul şi statutul său – explicaţia pentru care preşedintele Statelor Unite, foarte hotărât s-o facă la începutul mandatului, a amânat sine die mutarea ambasadei, în condiţiile în care nici o ţară din lume nu recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.

“Oraşul de Aur” arată patetic, rupt între Vest şi Est de garduri, bariere, puncte de control. Înspre Cisiordania (Iudeea şi Samaria) şerpuieşte un imens zid de separaţie. Coloniile se înmulţesc pretutindeni, rezoluţiile  Organizaţiei Naţiunilor Unite şi legislaţia internaţională sunt, în continuare, sistematic eludate.  

Iată cum descrie Ierusalimul un om care îl iubeşte cu disperare, scriitorul şi jurnalistul israelian Gideon Levy (Haaretz, 5 iunie 2016): “Un oraş sărac, murdar şi neglijat, pe care evreii laici se grăbesc să-l părăsească, de care palestinienii se agaţă cu toată puterea lor puţină şi pe care evreii extremişti, şovinii ultrareligioşi s-au înstăpânit demult. Un oraş care îşi întinde metastazele colonialiste în fiecare cartier palestinian, doar pentru a aduce sărăcie, mizerie, pentru a deposeda, a oprima şi a evacua. Şi toate acestea - sub patronajul autorităţilor, inclusiv a celei judiciare, cea mai luminată autoritate a Israelului, zice-se. Un  un oraş în mod evident binaţional, care ar fi putut fi un model de coexistenţă într-un singur stat democratic, un stâlp al fondării unei justiţii corespunzătoare  (...)”.

Citește și: