Frontul în care începem lupta

Frontul în care începem lupta
Publicat: 16/02/2017, 09:25

R de la Rock înseamnă Rost, Revoluție, Renaștere, Rebel, Respirație, Religie, Ritual, Ritm, Răspuns, Rădăcini, Reacție, Risc, Respect, Real, Revanșă, Revoltă, Român.

Este, probabil, stilul de muzică care poate aduna la un loc generații întregi de oameni, nefiind doar un trend pentru cei ce îl ascultă, ci un mod de viața, de gândire, de a asculta și înțelege muzica.

Rockul are publicul care, de-a lungul istoriei moderne, a schimbat lumea, a generat revoluții, mișcări populare care au rămas în istorie ca exemple de mișcări sociale.

Rockul presupune mesaj, înseamnă să te pună sa simți, dar să și gândești, să te implici, să îți asumi.

Rockul se poate adresa oricărui tip de om. Pentru fiecare individ în parte există cel puțin o piesă sau un artist cu care să vibreze, care să ‘vorbească” despre el. Oricărui tip de ascultător care nu face parte din categoria rock, daca i s-ar da șansa să asculte rockul potrivit lui, ar putea deveni un rocker – rockul potrivit pentru omul potrivit.

Toți cei care am ascultat vreodata rock, toți cei care am fost inspirați de atitudinea, spiritul și mesajul unor artiști sau albume rock, avem datoria să îi ajutăm pe cei mai tineri decât noi să trăiască bucuria cunoașterii și trăirii rockului.

Este foarte greu acum pentru o trupa tânără să-și găsească speranțele reale de a face muzica rock, din moment ce nu există niciun canal real de promovare a acestui gen sau vreun mecanism de dezvoltare a genului în piața noastră.

Sunt foarte mulți foști rockeri care au renunțat la a cânta pentru că nu au avut unde se exprima, pentru că nu a existat un loc în care să poată fi ascultați, să aibă șansa de a deveni următoriiSfinx,Roata,Iris,Cargo,Timpuri Noi,Vița de Vie,Alternosferaetc.

Pe noi toți, cei care ascultăm, simțim sau cântăm rock, ne despart orgoliile și gusturile, deși facem parte din aceeași lume și uităm că rock-ul este cel mai tolerant spirit.

Asta este miza noastră, să creăm un spațiu în care orice copil, tânăr care se apucă de cântat rock, să știe că suntem aici pentru a-l ajuta să fie auzit, să fie ascultat, să fie sprijinit și împins din sala de repetiții pe scenă.

Și, cel mai important, să-l ajutăm să-și întâlnească publicul.

ROCKONeste unImperYOU!

ROCKONnu este doar muzică, este și informație.

Este frontul în care începem lupta, este punch back-ul nostru dat societății.

CITEȘTE CONTINUAREA PE ROCK ON

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Scandal în familia lui Mădălin Păduran, după înmormântare. Narcisa, iubita tânărului, acuzată că a deschis...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Reacția lui Teo Trandafir când a auzit mărturiile surorii Mirelei Biftoi, femeia al cărei cadavru...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Răzbunarea lui Traian Băsescu. Nu uită și nu iartă
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult