Fosta Securitate și SRI au făcut praf clasa politică

Fosta Securitate și SRI au făcut praf clasa politică
Publicat: 15/03/2018, 00:02

Pe la jumătatea anilor `90, când făceam sute de interviuri cu personaje „vechi” – aș spune de colecție -, care mai de care mai interesante și tobă de istorie la prima mână, aflam, fără mare surprindere, că ofițeri ai fostei securități nu se sfiiseră niciodată să facă trimitere, în discuțiile purtate cu intervievații mei, la rolul pe care ar fi urmat să-l joace în noile structuri ale „statului de drept”, în activarea și dezactivarea partidelor cu tradiție și aură, căpătate între războaie.

Pe fondul democrației originale, propuse de Ion Iliescu, care respinsese din start „Punctul 8″ al Proclamației de la Timișoara, precum și „Legea lustrației”, care l-a băgat în pământ pe Ticu Dimitrescu, nu era ieșit din comun să aflăm că: aleși postdecembriști ai neamului, diverși deputați și senatori, rememorează conștiincios în CV-urile lor, oficial, deci, legătura lor, „Securitatea Statului”, în calitate de ofițeri, astăzi – adică ieri -, trecuți în rezervă; că, alături de „oficialii” de mai sus, în Parlament și la conducerea altor instituții ale statului, se aflau protagoniști ai unor „dosare CNSAS”, foști informatori/colaboratori ai structurilor comuniste de forță; și, nu în ultimul rând, că vechi profesioniști ai vechilor „servicii” trecuseră cu arme și bagaje în rețelele noilor structuri.

Am asistat, pe acest fond, de-a lungul timpului, deloc siderați, la topirea/bulversarea/pulverizarea partidelor istorice, precum „insolații” care urmăresc indiferenți, în transă, vara, pe caniculă, cum li se topește iaurtul gras pe burtă.

Am asistat cum președinți puternici spiritual și declarat în strânsă relație cu Dumnezeu n-au mai avut putere, cedând scârbiți, învinși, încă o dată, de Securitate.

Am văzut, de la un moment dat, cum zboară acuze între tabere și vechi camarazi cu privire la vechi aderențe în servicii: cum Băsescu îl acuză pe Ponta că e acoperit; cum Ponta și alții, îl acuză pe Băsescu că este fost colaborator al securității; că Ponta e pe mână cu Băsescu și cu Kovesi, împotriva celorlalți, puși la post de fostul președinte-colaborator; că protocoalele de colaborare pe interceptări, anchete și procese desfășurate în „câmpul tactic”, parafate în CSAT, între servicii și justiție, vizând, inclusiv, cazuri care nu fac obiectul siguranței naționale, constituie actul de naștere al statului paralel; că statul paralel știa să trăiască bine în week-end-uri și zile libere, chemându-i la ospețe și pe liderii politici ai partidelor din România, cu șefi de guverne, cu tot, și cu apropiații lor; că la chermeze se oficiau pomeni, nu ale partidelor răposate, ci ale porcilor înjunghiați, iar locațiile „conspirative” se pierdeau ca ipoteticii măgari în ceața cu miros de șuncă, momițe și șorici; că „mezanplasul” îl asigurau politicieni cu mâni curate, cărora astăzi le pute afumătoare din statul paralel; că au sărit în aer partide și alianțe, care au cântat (mai cânta oare?!), pe partitura SRI; că, de câteva zile, sar scântei din ciocnirea foștilor lideri/camarazi/prieteni politici, iar încordarea este maximă; că, din spusele lor, reiese limpede subordonarea politicului de către servicii, cu acordul liderilor social-democrați și cu știința liberalilor; că Ponta îl acuză pe Dragnea, că Dragnea îi răspunde fostului premier și că liberalul Crin Antonescu, fost președinte interimar al României, recunoaște liniștit că liderii PSD au dreptate atunci când se acuză de colaborare cu serviciile, și că, în 2012, era la curent, în principiu, cu implicarea SRI în actul politic și de justiție, că a tăcut mâlc, și, când s-a săturat, a plecat, obosit și „învins”, la somn, abandonând USL fără apăsare.

Iată „dialogul” edificator al liderilor PSD: „Liviu Dragnea a plecat ultimul de la mine! Era foarte supărat ca nu am fost de acord să fie Ministru de Interne și că i-am cerut să rămână la Partid să îl organizeze pentru alegerile locale și generale din acel an ( nu mă gândeam în acel moment că va fi și Referendum)! Dragnea l-a sunat pe George Maior ( cred că si pe Florin Coldea) să îl roage sa mă convingă pe mine că el e cel mai bun la Ministerul de Interne – și a promis că dacă îl sprijină el va face acolo tot ce vrea SRI ! Maior i-a explicat că nu se bagă peste alegerile mele, că Parlamentul și Băsescu vor aproba ce propun eu și să aibă răbdare!”, a postat Ponta pe Facebook.

„Mi l-a dat la telefon pe George Maior, care mi-a zis că Guvernul nu este o chestiune simplă, trebuie să aibă totuși o anumită anvergură, trebuie să fie oameni verificați, trebuie să nu știu ce…Mi-a zis că nu pot să fiu ministru de Interne, că e mai bine să mă ocup de partid, că vin alegerile locale și parlamentare. Nu mai țin minte exact cum i-am zis, dar știu că eram destul de nervos. Știu că i-am zis, cred, „de când e SRI consultantul PSD?”, să ne spună nouă cum să facem?”. Sigur că a fost foarte urât”, a completat Dragnea tabloul.

Și, chiar așa! Dacă toate cele spuse sunt adevărate, până când va mai fi „verticala SRI” perpendiculară pe statul de drept și pe „vectorul” politic, și dacă e și dacă nu e cazul?

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Încă o plamă grea din partea chinezilor! Au creat cel mai eficient motor din istorie!
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la...