15 iulie 201720:241622

Fără văicăreală!

Şi Papa are un fel de vacanţă.

E mult spus “vacanţă”. Predecesorii Papei Francisc  obişnuiau să se retrăgeau la somtuoasa reşedinţă de vară de la Castel Gandolfo, situată la aproximativ 20 de kilometri de Roma. Lu i s-a părut “prea luxoasă”, n-a zăbovit nici măcar o noapte acolo şi pentru întâia oară a deschis grădinile castelului vizitatorilor.    
 
(La Castel Gandolfo s-au auzit, ani de zile, câte două-trei luni pe an sonatele lui Mozart, cântate de virtuozul Papă Benedict al XVI-lea).
 
Suveranul Pontif n-a mai avut câteva zile de tihnă de peste patruzeci de ani, când era superiorul provincial al iezuiţilor din Argentina. “Vacanţa” de acum înseamnă doar o restrângere a prezenţei publice, studiu şi rugăciuni. Are de rezolvat, în plus, câteva chestiuni administrative şi de pregătit vizita din septembrie în Columbia. 
 
Andrea Tornielli (căruia, cu nesmintită admiraţie, simt nevoia să-i adaug de fiecare dată sintagma “marele vaticanist”) povesteşte că, în această perioadă, timp de câteva zile, pe uşa biroului, Papa a agăţat o plăcuţă cu un text în italiană, care s-ar traduce cam aşa: “Fără văicăreală! Contravenienţii sunt subiecţii unui sindrom de victimizare, care scade tonusul şi capacitatea de a rezolva problemele. Sancţiunile pentru văicăreală le vor fi dublate celor care se văicăresc în faţa copiilor. Ca să poţi deveni cea mai bună variantă a ta, trebuie să te concentrezi pe potenţialul nu pe limitele tale, aşa că încetează cu văicăreala şi acţionează ca să-ţi schimbi viaţa în bine”.
 
Plăcuţa, scrisă cu litere roşii, i-a fost dăruită lui Francisc de un vizitator - Salvo Noé, psiholog şi psihoterapeut, autor de cărţi motivaţionale.
 
Nu mă dau în vânt după literatura motivaţională, mi se pare stânjenitoare prin banalităţile patetice pe care le ventilează, dar gestul Papei nu e doar plin de autoironie. În repetate rânduri, Suveranul Pontif i-a îndemnat pe credincioşi acelaşi lucru, cu alte cuvinte: să înceteze cu văicăreala şi să dea slavă lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt, dar mai ales pentru ceea ce ar putea să devină. 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.