Erdogan știe ce spune, din proprie experiență: „Ce a făcut Israelul e banditism, atrocitate, terorism de stat”

Erdogan știe ce spune, din proprie experiență: Ce a făcut Israelul  e banditism, atrocitate, terorism de stat
Publicat: 19/05/2018, 16:35
Actualizat: 10/01/2020, 19:46

Profitând de o conjunctură geopolitică mai favorabilă ca oricând (mă refer, în primul rând, la apatia saudită, dictată de interesele sale anti-iraniene și înțelegerile cu Statele Unite și Israelul), Sultan ErdoÄŸan a preluat inițiativa apărării palestinienilor.

După un tir de declarații de condamnare a Israelulului și a genocidului de la granița cu Fâșia Gaza (din 14 mai, „Lunea Neagră”, ziua mutării ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalimlui și a celei de-a 70-a aniversări a Statului, numărul morților a trecut de o sută), Recep Tayyip ErdoÄŸan a inițiat astăzi, la Istanbul, un miting de solidaritate cu palestinienii și a convocat pe Bosfor Organizația Cooperării Islamice (un ONU al lumii musulmane, cu 57 de membri statali de pe patru continente).

La mitingul desfășurat în Piața Yenikapi din cartierul Fatih – desfășurat sub sloganul „Condamnăm opresiunea, sprijinim al-Quds” (numele arab al Ierusalimului) – care a reunit aproximativ 500.000 de manifestanți, fluturând steaguri palestiniene și turcești, au fost prezenți, între alții, nu doar președintele, ci și premierul Binali Yıldırım, președintele Parlamentului, și dr. Rami Hamdallah, prim ministrul din Ramallah (lingvist de formație).

Cel care și-a dorit mereu să fie recunoscut ca lider al lumii islamice, Sultan ErdoÄŸan, a electrizat mulțimea cu unul dintre discursurile sale aripate:

„Ca să fim sinceri, lumea islamică a căzut la testul Ierusalimului. Nu doar lumea islamică, ci întreaga lume a căzut testul Ierusalimului. Știți că Ierusalimul nu e doar un oraș – e un simbol, un test, o Qiblah (direcția către Mecca, mai precis spre Kaaba, polul religios al musulmanilor, n.m.). Dacă nu ne putem proteja prima noastră Qiblah, nu putem fi siguri cu privire la viitorul ultimei Qiblah (…). Ne confruntăm cu lupta împotriva sioniștilor și sionismului (…). Fac diferența dintre sioniști și evrei. Lupta principală e împotriva sioniștilor și a sionismului. Ostilitatea lor față de musulmani e de neiertat. Israelul face ce vrea începând din 1947 și continuă în același mod nesăbuit și astăzi. Nu putem să nu vedem aceste fapte. Cu ultima decizie a Statelor Unite, taina Ierusalimului a fost atacată o dată în plus (…). Singurul limbaj pe care un persecutor fără morală îl înțelege este puterea (președintele Turciei o știe din experiență, n.m.). Dacă lumea întreagă, dacă musulmanii se unesc împotriva acestei cruzimi, credeți-mă, lobby-urile pe care se bazează Israelul nu vor fi suficiente să-i susțină nechibzuibța (…). Fac apel la poporul american pentru a-și ridica vocea împotriva greșelilor de guvernare ale Administrației. De asemenea, facem apel la poporul israelian să acționeze împotriva dezastrului în care îl trage propriul guvern!”.

Mai târziu, în deschiderea summitului Organizația Cooperării Islamice, ErdoÄŸan a declarat: „O spun limpede: ce a făcut Israelul e banditism, atrocitate, terorism de stat!”.

Nu știu dacă la următorul miting pro-palestinian de duminică, de la Diyarbakır va mai fi prezent. Ținând seama că pe 24 iunie în Turcia sunt alegeri generale, e foarte probabil că va fi și acolo.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun