Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4381 vizualizări 15 apr 2018

Nimeni nu poate fi atât de naiv încât să creadă că atacul cu rachete americano-franco-britanic asupra unor obiective din Siria, bănuit a ascunde arme chimice şi biologice, a fost lansat de dragul populaţiei sau în memoria celor aproape 2000 de sirieni (din 500.000) care au murit gazaţi în propria lor patrie.

Mereu e vorba despre interese şi calcule reci.

În cazu lui Donald J. Trump – calificat în editorialul din New York Times de acum două zile drept “un preşedinte impulsiv cu   o judecată dubioasă” demersul se cheamă “wagging the dog”.

Pentru toţi trei (liderul de la Casa Albă, preşedintele Franţei şi premierul britanic) e frustrant din cale afară să vadă cum, pe greşelile lor strategice, Rusia şi Iranul s-au înstăpânit în Siria şi domină Orientul Mijlociu. Relaţia strânsă cu anumite ţări din Golf, faptul că prinţul moştenitor Muhammad bin Salman al Arabiei Saudite, conducătorul de facto al teocraţiei, a fost primit cu onoruri la Washington, Londra şi Paris, împărţind cu mărinimie miliardele de petrodolari, nu-i ajută pe liderii marilor democraţii occidentale să recâştige regiunea. Îi impinge doar spre o empatie selectivă – se încăpăţânează să nu vadă dezastrul umanitar creat de saudiţi în Yemen, de pildă.

Intervenţia tripartită în Siria – pe care populaţia care a ieşit pe străzi să sărbătorească încheierea atacului a numit-o “agresiunea trilaterală”, cum a fost imediat branduită de propaganda regimului de la Damasc, amintind de anul 1956, când tot trei ţări (Marea Britanie, Franţa şi Israelul) au sancţionat naţionalizarea Canalului Suez - n-a fost primită cu bucurie. Fireşte că nu e nici o legătură între episodul naţionalăzării Suezului şi situaţia de astăzi, dar memoria emoţională a celor din zonă are voltele ei.  

Cele o sută de rachete n-au schimbat nimic, iar pagubele pe care le anunţă Pentagonul s-ar putea să fie mai mici, pentru că, preveniţi de tweetuielile lui Trump, sirieni şi-au pus, probabil, instalaţiile la adăpost.

Trebuie spus că mulţi cetăţeni din Orientul Mijlociu l-au simpatizat iniţial pe Trump, până când au priceput că n-are de gând să rezolve problema-cheie a zonei, premisa tuturor relelor, relaţia israeliano-palestiniană. Acum, @realDonaldTrump a devenit subiectul celor mai deşănţate anecdote.

Reacţiile oficiale ale statelor din regiune au fost cât se poate de previzibile. Ţările Golfului au salutat intervenţia militară chirurgicală. Irakul şi Egiptul s-au poziţionat împotrivă. Dacă reacţia Irakului nu e surprinzătoare (acolo Iranul are un cuvânt greu de spus), cea a Egiptului e cât se poate de interesantă, fiindcă e în contradicţie cu a sponsorilor săi (Arabia Saudită, Emiratele şi Kuweitul). În parlamentul de la Cairo s-au purtat discuţii aprinse, au fost invocate minciunile preşedintelui Bush înainte de invazia în Irak. (Ceea ce leagă regimul lui Bashar al-Assad de regimul al-Sisi e ura faţă de Fraţii Musulmani).

Mai grav e că ultimele Tomahawk-uri resuscită vechea ostilitate faţă de Occident, făcând jocurile Rusiei şi umflându-i credibilitatea.

--

Citește și: