Dacian Cioloș, între minune și ghinion

A nu fi un politician cu trecut sulfuros, nu înseamnă vreodată că e musai să fii un politician absent, ca să poți convinge electoratul că ești marfă.

Șansa dreptei, în urmă cu doi ani, a fost o minune de la Dumnezeu: efectul sinergic pe care l-au avut asupra Diasporei umilința – acumulată de majoritatea românilor nevoiți să trăiască afară – și aroganța prostească a liderilor PSD. Iar efectul s-a declanșat ca un șoc electric care-ți trece prin viscere când pui mâna udă pe soclul filetat al becului insuficient înșurubat în dulie: începi să gândești cu viteza luminii pe care ai fi putut s-o produci, traversat de curentul în discuție, dacă ai fi fost făcut din wolfram.

Așa că, Diaspora iluminată la interior a votat împotriva celor care i-au administrat umilința: Ponta-PSD.

Fără să facă prea mari lucrări electorale, între cele două tururi de scrutin, Klaus Iohannis s-a trezit cu sacii de voturi în căruță și cu cheia Cotroceniului în buzunar.

Că nici noul președinte și nici echipa lui n-au primit lumina – nefăcând parte din Diaspora „electrocutată” -, e limpede. Și mai limpede, dacă vom rememora lipsa sa de implicare, preț de aproape un an, până la tragedia din Colectiv.

Iar după „abdicarea” lui Ponta, PNL a avut parte de o adevărată implozie, supus fiind presiunii generate de toate bâlbâielile și deciziile injuste ale președintelui: renunțarea la anticipate, atunci când liberalii erau peste social-democrați în sondaje; instalarea unui guvern de tehnocrați ale cărui neîmpliniri și greșeli au fost decontate, în timp, de PNL, indiferent dacă, inițial, guvernul Cioloș a fost instalat de comun acord cu PSD; impunerea lui Dacian Cioloș drept premier agreat de Cotroceni.

Și, ce credeți?

După ce actualul premier, impus de Iohannis și acceptat de liberali, a apărut, firesc, pe afișele electorale ale PNL-USR – pentru că, nu-i așa, o campanie electorală se face cu nume și cu figuri de oameni -, Dacian Cioloș a pretins ca figura să-i dispară de pe afișe, întrucât el nu este de acord ca imaginea sa „să fie folosită în scop electoral, de partidele sus menționate”.

Aproape că am căzut, cu toții, în dramaturgia lui Ionesco, și nu mai știm cum să ieșim din ea.

Și, când totul părea cu desăvârșire pierdut, apare Cioloș pe facebook – mișcat, probabil, de vreo întâmplare petrecută la dos, în ultimele zile – și declară că e ferm și hotărât să se bage, să se mânjească, să calce în rahatul campaniei: „Am văzut că unii se grăbesc să spună că aș fi nehotărât, că nu îmi asum lupta electorală. Dimpotrivă, sunt foarte hotărât.

Sunt hotărât sa rămân consecvent credinței pe care o am în viitorul acestei țări, în schimbarea de care ea are nevoie. Sunt hotărât să nu fac compromisuri de dragul vreunei funcții sau doar pentru că „așa se face” în politică. Sunt hotărât să-mi țin cuvântul dat și să-mi asum cu bună-credință partea de responsabilitate care îmi revine.

Democrație înseamnă că guvernarea revine celor pe care-i alegem în Parlament și care reușesc să formeze o majoritate. PNL și USR mi-au propus să mă susțină pentru a continua să conduc Guvernul dacă, împreună, vor susține o majoritate parlamentară.

Votul dumneavoastră din 11 decembrie va spune asta. Dacă răspunsul este pozitiv sunt pregătit și hotărât în decizia ca împreună cu aceste partide și cu toți cei care vor ca România să meargă înainte, să construiesc o guvernare responsabilă, deschisă și onestă pentru următorii 4 ani„.

Și, dacă nu vrei, nu na-ți!

Adică, „dacă mă vreți, bine; alegeți PNL și USR, și ei îmi vor susține guvernul, iar dacă nu, nu; dar nu vă așteptați la mine să intru în campanie că nu pupați!”.

Și, pe bună dreptate! Dacă la Iohannis s-a putut minunea, acum doi ani, la Cioloș de ce să nu se poată? El ce n-are? Sau ce are? Ghinion?