18 februarie 201610:352422

Cuvânt înainte

„Cuvântul este un mijloc imperfect de comunicare”. Asta a spus Camil Petrescu. Mai contează tonul şi, mai ales, pauza dintre cuvinte. Însă, de multe ori, ne lipseşte lecţia cea mai importantă, despre pauza de cuvinte. La şcolă am invăţat că limba română este ca mierea, iar gramatica, una dintre cele mai grele din lume. Este atât de grea încât nici românii nu o cunosc sau o folosesc prea bine.

Am mai învăţat ca „dor” are în română cele mai frumoase înţelesuri din mai toate limbile lumii. În cele mai multe dintre ele, „dor” înseamnă ‘lipsă’. Îi luam şi aici pe restul, pentru că ducem lipsa multor lucruri, cele mai multe fiind unele fireşti. În vocabularul nostru avem multe jocuri de cuvinte, dar şi cele mai pasionale şi inventive înjurături. Ştim să insinuăm fără să acuzăm, să judecăm fără să ne asumăm, să calomniem fără să jignim.

Este des întâlnită pofta de a lua cuvântul şi lehamitea de a-l ţine. Demnitatea şi onoarea sunt doar cuvinte, fără definiţie cunoscută. O plăcere mai mare ca a noastră, a românilor, de a ne face auziţi pe orice subiect, nu cred să existe. Dar pe de altă parte, când vine vorba să ne şi ţinem cuvântul, faţă de alţii sau, şi mai grav, faţă de noi înşine, începem să flueirăm şi ne facem că plouă. Dar norii sunt doar în capul nostru, nu şi pe cer.

Femei, bărbaţi, burlaci, căsătoriţi, educaţi, analfabeţi, atei, creştini, tineri, bătrâni, toţi avem tendinţa să avem ultimul cuvânt. Ultima concluzie este mereu a noastră şi este cea mai bună, pentru că „las’ că ştiu eu mai bine, nu mă-nveţi tu pe mine….”. De obicei strigăm cuvintele, nu doar le spunem.

Iubim să folosim cât mai multe cuvinte şi suntem fascinaţi de cei care le folosesc pe cele mai grele şi pe cele care nu sunt ale lor, adică citatele din clasici. Este o dovadă de cultură, cică. Cu cât cineva foloseşte mai mult „cuvinte mari”, cu atât este mai adulat, mai venerat, mai cu aură de profet. Deci este de-ajuns o memorie de actor, ca să devii un guru respectat. Caraghios, dar respectat.

Poate nu este întâmplător că suntem în ţara în care ratăm orice şansă de a respecta necuvântătoarele. Cumva, firesc, din moment ce nu ştiu să vorbească sau să folosească vreun cuvânt, înseamnă că ne sunt inferioare. Şi, totuşi, mulţi oameni ar trebui să poarte botniţă în România…

Bebeluşii care au murit zilele astea în spitale şi nu se ştie de ce, probabil că nu au apucat să înveţe nici măcar un cuvânt.
Cu toate astea, se scriu  şi se spun milioane de cuvinte despre asta şi niciunul nu poate îndrepta nimic pentru familiile lor.
De ceallată parte, cei care ar trebui să spună vreun cuvânt despre cauze, sunt fără cuvinte şi tac revoltător de tare.

Într-o ţară în care cifrele nu ne ajută, nici în economie, nici în cursurile valutare sau procente ale natalităţii, este inflaţie de cuvinte.
Însă, cuvintele sunt vazute drept arme, nu scuturi. Mai des alegem să ridicăm cu ele ziduri decât poduri.

Dacă ar trebui să donăm câte un ban pentru fiecare cuvânt folosit, oare cât de mult am mai vorbi şi cât am asculta?

Aveţi cuvântul.

Daca vrei sa-i urmaresti activitatea lui Cornel Ilie, poti da ‘follow’ la pagina https://www.facebook.com/cornel.ilie.54

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.