Cum va răspunde Qatarul ultimatumului saudit?

Cum va răspunde Qatarul ultimatumului saudit?
Publicat: 24/06/2017, 16:13

Prințul Muhammad bin Salman fusese moștenitor … adjunct – un demers la fel de straniu, întreprins în urmă cu doi ani de regescul său tată, pentru că succesiunea în cadrul monarhiei saudite s-a transmis până acum exclusiv între frați.

Gestul n-a luat pe mai nimeni prin surprindere, știut fiind că, de facto, prințul Muhammad conduce Regatul. Ca ministru al Apărării, el e arhitectul războiului dezastruos cu Yemenul, el – autorul Viziunii 2030, programul de dezvoltare a țării, care are ambiția de a reduce dependența de petrol. Apropo, prințul n-a fost niciodată un om cu care, vorba texanilor, să te poți duce la puț. Imatur și imprevizibil, Muhammad bin Salman e un personaj ale cărui inițiative îi îngrijorează deopotrivă pe aliați și pe inamici.

De îndată ce s-a așezat temeinic în succesiune, a trimis Qatarului, un soi de ultimatum în 13 puncte, la care Doha n-a răspuns încă oficial, dar pe care îl consideră cel puțin nerezonabil.

Ce anume cer statele care, sub conducerea saudiților, au instaurat blocada din 5 iunie: închiderea postului de televiziune Al-Jazeera (singurul din zonă care a îndrăznit să vorbească ireverențios despre Casa Al-Saud), desființarea bazei militare turce, diminuarea relațiilor cu Iranul, întreruperea relațiilor cu Frații Musulmani, cu Hizballah, cu Al-Qaeda și Daesh (același lucru l-ar putea solicita și Doha Riyadhului, în privința Al-Qaeda, Daesh și a altor combatanți jihadiști născuți din încuscrirea celor două). Qatarul va trebui să se supună unor „audituri” periodice (lunare, în primul an, trimestriale în al doilea și anuale în următorul deceniu). Auditurile pot însemna orice, de vreme ce nu se explică în ce domeniu, în ce fel și de către cine vor fi efectuate.
Qatarul are la dispoziție 10 zile să răspundă ultimatumului. Documentul nu precizează ce se va întâmpla dacă răspunsul va fi negativ.

Cu Turcia și Iranul de partea sa, șeicul Tamim bin Hamad Al Thani ar putea replica tăios.

Ce va face moștenitorul tronului Arabiei Saudite, ministrul Războiului de astăzi? Dacă nu s-a pocăit în Ramadan, după Bairam va aștepta armele americanilor, ca să arunce regiunea în aer.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control