Conu” Tudorel față cu reacțiunea

Conu'' Tudorel față cu reacțiunea
Publicat: 23/02/2018, 23:17

Nu vorbesc aici de circul pe care fostul rector al Universității din Iași l-a făcut ieri seară pe holul ministerului, care i-a redus, între altele, la jumătate, credibilitatea mesajului, și așa subțire, potrivit declarației președintelui Iohannis.

Vorbesc despre faptul că, fideli propriului joc de imagine, cei care i-au cerut, în backstage, să facă „ceva”, s-au dat, ulterior, la fund, insistând în a declara că nu e treaba lor ce a decis ministrul, dar că spusele sale i-a îngrijorat, iar cererea sa de final trebuie să-și urmeze cursul.

Ce s-a întâmplat după discurs?

Ei bine, de la stadiul de „profesor universitar”-„rector”-„specialist penalist”, Toader a trecut la „sluga PSD”-„valetul lui Dragnea”-„membru al echipei penalilor”.

N-am văzut un guvern/partid care să facă front comun, ferm, cu „soldatul” său pe față: „Nici nu am intenția să discut. Am spus de fiecare dată că justiția trebuie să fie liberă și că nu trebuie nimeni să interfereze în actul de justiție. Am ascultat raportul la televizor, am văzut ce este în raport, am ascultat fiecare punct în parte. Totul trebuie să-și urmeze cursul și nu cred că trebuie ca eu să dau un verdict sau ca altcineva să dea un verdict”, a declara Viorica Dăncilă.

„De-abia acum, din seara asta, vă spun sincer, încep să întrevăd viitorul că o să fie mai bun. În sfârșit, cineva a rupt pisica. De-abia acum toate abuzurile, toate mizeriile, toată această toxicitate începe să fie probabil și anchetată”, a comentat Codrin Ștefănescu, arătând ca unul care, parcă-parcă, a auzit ceva de unul, Toader.

În rest, toată omenirea l-a mitraliat pe ministrul fără piedestal: de la presa străină, la societatea românească, trecând prin grupele propriilor studenți.

The Associated Press: „Ministrul Justiției din România a solicitat concedierea procurorului șef anticorupție, citând, ceea ce el numește îngrijorări seriase referitoare la modul în care și-a desfășurat activitatea”.

Reuters: „Ministrul Justiției din România solicită demiterea procurorului anticorupție. (…) Ea (LCK – n.a.) conduce DNA din 2013 și, sub conducerea ei, rata condamnărilor a crescut brusc în una dintre cele mai corupte state ale Uniunii Europene, primind aplauze de la oficialii europeni din Bruxelles care țin justiția sub o monitorizare specială”.

AFP: „Guvernul român vrea capul șefei Direcției Naționale Anticorupție”.

Politico. eu: „Tudorel Toader a declanșat noi proteste de stradă în Capitală și în marile orașe după solicitarea de eliberare din funcție a procuroarei-șef de la DNA”.

Financial Times: „Bucureștiul intră pe aceeași linie cu Budapesta și Varșovia în privința respectării statului de drept. Stoparea luptei anticorupție arată că aderarea României la Uniunea Europeană s-a făcut fără îndeplinirea unor condiții serioase”.

În țară, clasa politică îi atacă decizia, colegii universitari îl desființează, studenții îl reneagă („Studenții ieșeni sunt solidari cu judecătorii”), ieșenii îl ironizează („Tudorel, nu ești ieșean / Marș la Dragnea-n Teleorman!”), artiștii îi bat obrazul („Ce rușine, domnule Toader! Domnule Toader, unde mai predați? Le mai vorbiți studenților despre dreptate, adevăr și justiție? Unde? Vă întreb pentru că vreau și eu să vin la un curs… să stau într-o bancă cuminte și să mă uit în ochii dumneavoastră. Atât.”, spune Oana Pellea), procurorul șef îl contrazice („Dacă ne uităm la dispozițiile legii cu referire la modul în care pot fi revocați magistrații Ministerului Public cu anumite funcții de conducere, legea prevede anume care sunt cazurile respective, între care și managementul defectuos, care trebuie constatat nu de către Executiv, ci trebuie constatat de instituțiile competente ale justiției, respectiv Inspecția Judiciară, prezentat CSM, examinat în secția de profil a CSM, dată o soluție, adusă la cunoștința persoanei respective, care are dreptul să o atace”), președintele Iohannis afirmă că i-a displăcut prestația sa („Prestația pe care a avut-o aseară domnul Toader sincer nu mi-a plăcut, ceea ce a prezentat a fost lipsit de claritate. (…) Nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea, legea prevede destul de detaliat condițiile de revocare”).

Sărmanul! Așa un simultan de nemulțumire n-am mai văzut de mult.

Interesant este că, la această „replică”, Ștefănescu intervine și declară că, indiferent dacă președintele va propune, sau nu, revocarea procurorului șef DNA, acesta nu este în pericol de a fi suspendat. „Vor fi comentarii foarte acide, probabil, în spațiul public și o să fie o nemulțumire generală și vor fi reacții politice, dar ăsta nu este un motiv pentru suspendare, din punctul meu de vedere, dar vă spun, așa ceva noi n-am discutat în partid”, a afirmat secretarul general adjunct al PSD.

Ei bine, asta ar putea fi o știre interesantă, apărută în piață după show-ul lui Toader: Kiseleff-ul nu-l va suspenda pe Iohannis dacă o ține în post pe Kovesi!

De ce?! S-au speriat social-democrații că au rămas singuri pe metereze, precum Conu` Leonida față cu „reacțiunea”, sau nu vor să stea, la poză, prea aproape de Tudorel, lăsându-l în bătaia puștii?

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cum se simte Kate Middleton. Răspunsul prințului William
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Ce se întâmplă pe piaţa medicamentelor din România?