Cioloș mai încearcă o dată

Cioloș mai încearcă o dată
Publicat: 24/03/2018, 22:23

Fostul premier tehnocrat a anunțat ieri că, în două săptămâni, va începe demersurile pentru înscrierea/lansarea propriului partid, al cărui prim test vor fi alegerile pentru Parlamentul European.

Potrivit declarațiilor sale, noua formațiune nu va fi transformarea politică a Platformei România 100 – aceasta rămânând o mișcare civică -, ci o entitate distinctă.

„Am început cu Platforma România 100 ca o mișcare civică, vom continua cu o mișcare politică”, spune Cioloș, precizând că „mișcările” în discuție vor rămâne „legate”, platforma continuând să fie „mișcarea civică”, dedicată preluării energiilor sociale, care vor fi transmise, pe parcurs, proiectului politic, „unul serios și credibil”.

Odată făcut anunțul, primii care au reacționat au fost liberalii cei veșnic seduși și abandonați de tehnocrat înainte și după alegerile din 2016, cu speranța că, de această dată, vor avea de-a face cu un politician mai nuanțat și mai maleabil.

În speță, fostul lider liberal, Alina Gorghiu, i-a transmis lui Cioloș că-i apreciază intenția de a-și asuma răspunderi politice în țară, descoperind secretul lui Polichinelle: orice plus politic va fi binevenit pentru opoziție, gen „unde-s mulți, puterea crește”. „Sunt sigură că Dacian Cioloș este primul care să recunoască valoarea sprijinului primit de la PNL și parteneriatul existent în tot anul său de guvernare, care nu a slăbit niciodată chiar dacă pentru PNL au fost și anumite costuri electorale”, a mai spus fostul lider liberal, cu aerul că e bine ca omul să nu-și uite, vreodată, vechile datorii.

După cât îl știm de sensibil cu propria-i imagine, încă două astfel de tamponări liberale îl vor face pe Cioloș, cel puțin la fel de reticent în privința colaborărilor/asocierilor politice precum era când s-a lăsat la vatră, în urmă cu un an.

Sigur că PNL, aflat, evident, într-o eclipsă prelungită de formă, cu toate rateurile coaliției de guvernare, ar ave nevoie de un sprijin substanțial din partea unei formațiuni proaspete, „serioase și credibile”, așa cum își descrie Dacian Cioloș partidul.

Numai că, eu personal, nu-l văd pe „tehnocrat” să vină cu partidul său, nou-nouț, ca să-l atașeze la închipuita „locomotivă” liberală, cu atât mai mult cu cât se consideră, pe fondul penuriei de personalități politice, omul providențial, salvatorul României Centenare.

O fi, rămâne de văzut, dar, până atunci, vorba lui: „De unul singur sau doar cu câțiva nu mă duc la drum”.

La urma urmei, politica e arta compromisului. O formațiune nou nu este, neapărat, un magnet pentru toți nehotărâții momentului, ca să devină, la minut, lider incontestabil. Încă nu știm ce fel de partid este acesta pe care ni-l propune Dacian Cioloș, dincolo de faptul că va fi depozitarul energiilor captate de „mișcarea civică” Platforma România 100.

Va fi mai mult social/democrat? Va fi mai mult liberal? Se dorește a fi un partid al străzii, dat fiind participarea liderului său, în câteva rânduri, la mitingurile antiguvernamentale?

Sigur, oricum ar fi, odată declarat partid de opoziție, poate injecta ceva sânge proaspăt în trupul leșinatei opoziții. Cu două condiții: unu, să existe negocieri serioase, de pe poziții de egalitate, din partea ambelor/tuturor taberele; doi, să clarifice Dacian Cioloș, puțin-puțin, sensul următoarei sale declarații: „Îmi doresc ca a face politică să nu devină o profesie de bază, ci un intermezzo în viața noastră profesională în care ne asumăm niște lucruri pentru comunitate, după care mergem și continuăm să rămânem conectați la firul ierbii, la baza societății. Asta e viziunea noastră, nu am venit să facem promisiuni, singura promisiune pe care putem să o facem este că vom rămâne împreună cu dumneavoastră”.

Și anume, unde să ne distrăm împreună? La putere sau în opoziție? Întrucât, dacă intră în joc doar așa, de-un intermezzo, fără să pună osul, serios, la consolidarea opoziției, contând doar pe „forța lui de atracție”, nu va reuși altceva decât o și mai mare dispersare a votului anti-PSD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
Noi dezvăluiri bombă! Generalii Coldea și Dumbravă cereau 720 de mii de euro pentru a-i...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa...