Ce zi! S-a terminat romul…

Ce zi! S-a terminat romul...
Publicat: 22/12/2015, 21:46

Marea Caraibelor la suprafață e turcoaz, însă vreau să mă stabilesc mai în adânc, sub corali, unde apele au culoarea întunecată a sângelui închegat.

Ce altceva mai de folos decât niște Insule Inutile?

Pirații le-au botezat Inutile (n-au găsit nici aur, nici argint). Se refugiau aici să se odihnească și să se aprovizioneze cu lemn de peticit corăbiile.

Trebuie să mai trăiască vreo broască țestoasă care să-i fi prins în anii lor de glorie, când pentru Coroana britanică pirateria era o îndatorire patriotică, sau mai tîrziu cu vreo două sute de ani, când – impozitată cu 12 la sută – aducea bani frumoși în vistierie.

O mai fi existând prin părțile locului o pasăre flamingo destul de bătrână să-l fi văzut, în toată splendoarea lui, pe Căpitanul Teach sau Thatch sau Tash sau cum i-o mai fi zicând, în toată splendoarea lui, așa cum îl descrie Defoe (adevăratul autor al Istoriei Generale a Piraților): „Purta în jurul mijlocului eșarfe de mătase multicolore, ale căror capete îi atîrnau peste umăr și de fiecare era prins câte un pistol (de-alea care se încărcau prin gura țevii, n.m.), toate cu piedica trasă. La curea atârna sabia de abordaj și câteva pumnale. Barba, aidoma unui meteorit înfiorător, îi acoperea întregul chip. Părul negru era împletit în șuvite subțiri, fiecare legată cu o panglică de altă culoare. Pălăria era împodobită cu fitile din sfoară înmuiată în sulf și în oxid de calciu. Le dădea foc înainte de a se avânta în luptă, căpătând o înfățișare cu adevărat înspăimântătoare”.

Numai El Capitán putea să fi făcut această însemnare în jurnalul de bord: „Ce zi! S-a terminat romul. Se vede că echipajul s-a trezit din beție, ticăloșii au început să comploteze…”.

Au trecut doar 297 de ani de când capul său plin de panglici, retezat, dădea onorul, ocolind de trei ori corabia înainte de a se scufunda.

Parcă ieri învârtea cabestanul și ridica ancora, pornind țanțoș spre Maria Galante.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului