Cabala bogaților. David Rockefeller și Lady Macbeth a iranienilor

Încerc s-o dezgrop de sub teoriile conspirației, s-o curăț, istorisind-o, de păienjenișul bârfelor orientale și de zgura zvonisticii occidentale.

Prințesa Ashraf Pahlavi, sora geamănă a șahinșahului („regelui regilor”) Muhammed Reza, a murit anul trecut în ianuarie la Monte Carlo. Avea doar 96 de ani. Nu se mai deplasa de ceva vreme între reședințele sale din New York, apartamentul din Paris, de pe Avenue Montaigne, și vila de pe Coasta de Azur. O năpădise uitarea în formă clinică. Prietenul său, David Rockefeller, care s-a stins ieri, la 101 ani, n-a fost dăruit cu acest noroc, deși ar fi avut mult mai mult de uitat decât prințesa Ashraf.

Presa anglo-saxonă a poreclit-o malițios „Lady Macbeth”, cea franceză a alintat-o „Pantera neagră”. Asta i-a plăcut: „Trebuie să recunosc că îmi place numele și în anumite privințe mi se asortează. La fel ca al panterei, caracterul meu e tumultos, rebel, încrezător în propriile forțe. Adesea, doar printr-un efort intens îmi mențin rezerva și calmul în public. De fapt, însă, îmi doresc uneori să fiu înarmată cu ghearele panterei, ca să-i pot ataca pe dușmanii țării mele”. Poate fi crezută pe cuvânt – cele câteva interviuri pe care le-a acordat au fost un… regal de nonconformism temperamental: „Nu-mi pasă când voi muri. Când mori, mori. Ceea ce nu vreau e să mor în patul meu. Să fiu ucisă într-un accident sau împușcată – sunt modurile mele preferate de a muri”. Ghinion: a murit în patul ei, în somn.

De ce nu i-a ascultat dorința Cel de Sus? Fiindcă Îl sfidase, din dragoste fanatică față de regalul ei frate, născut cu cinci ore mai devreme: „Întotdeauna, centrul existenței mele a fost – este! – Muhammed Reza Pahlavi. Unii oamenii se închină lui Dumnezeu. Eu mă închin fratelui meu”. În asta constă împlinirea și ratarea propriei existențe – „chipurile” din oglinda memoriilor sale a fost unul singur, ea și geamănul, un tot de ambiție și putere. Ea, prințesa Ashraf, l-a repus pe tron, după ce șahinșahul fugise în grabă, pilotându-și propriul avion, cum se va întâmpla și la ultimul exil, înspăimântat de mișcările de stradă. Ce strigau oamenii, în afară de lozinci anti-dinastice? „Petrolul e libertatea noastră!”, iar petrolul era supt de britanici. Prim ministrul ales democratic a aplicat decizia Parlamentului și l-a naționalizat. Prințesa-pereche l-a îndepărtat, în 1953, pe înțeleptul, neînfricatul premier Muhammad Mussadeq (cel care a condus țara întins pe canapea), cu ajutorul serviciilor secrete americane și britanice. Acțiunea CIA și MI6 s-a numit „Operațiunea Ajax” și a fost coordonată de Kermit Roosevelt („Mister Iran”), nepotul președintelui cu patru mandate.

Atunci, în 1953, când l-a adus înapoi pe Tronul Păunului, oamenii au fost convinși că Ashraf e geniul rău al lui Muhammed Reza.

În jurul prințesei s-au țesut atâtea mituri, încât e greu să aduni așchiile adevărului de sub trunchiul minciunii. I-a trăit domnia, l-a trăit pe fratele său până în ultima clipă, care a venit repede după ce Revoluția Islamică l-a măturat de la putere.

Dar povestea abia începe: în martie 1979, la aproape trei luni după ce fostul rege al regilor, conducându-și avionul, a luat drumul exilului (mai întâi spre Egipt, apoi în Maroc), David Rockefeller, președintele băncii Chase Manhattan, s-a înființat în apartamentele din East Side ale prințesei Ashraf. Îl chemase ca să-l roage să-i întoarcă un bine…

(Va urma)