Begu i-a răspuns, astăzi, necruțător, Simonei

Begu i-a răspuns, astăzi, necruțător, Simonei
Publicat: 13/05/2016, 15:08

Nu mi-am propus asta și, sincer, într-un fel mă și mir de mine însumi. Precum preferata lui Ponta – surda din horă.

Mă rup greu de „investițiile” mele emoțional-subiective. Am cunoscut oameni, mai mult sau mai puțin dotați pe felia lor de viață și activitate, care, odată ce m-au cucerit cu o vorbă, o frază, un gest, un dribling, un lung de linie sau o dovadă de bun-simț, sunt în stare să-i port în mine până la capăt. Indiferent de greșelile lor ulterioare…

Cu Halep a fost ca un scurt circuit. „S-a luat” curentul, pur și simplu.

Până la Madrid, exultam când câștiga; când pierdea, eram bolnav, cu tablou clinic: tahicardie, insomnii, tot tacâmul. Retrăiam stări pe care, de-a lungul timpului, doar Ilie Năstase, Dobrin, Patzaichin, Naționala de fotbal și Rapidul mi le-au mai declanșat.

Și, ca să vezi, dintr-odată, clanc, heblul!

Mulți au fost cu Halep, cât i-a mers bine în circuit. Le potența „mândria de a fi român”. Apoi, când au ajuns-o oboseala, epuizarea, teama, deziluzia, jumătate, dacă nu și mai bine dintre ei, i-au pus joarda pe cocoașă: că nu știe, că nu poate, că-i un foc de paie, că s-a fâsâit, că „așa suntem noi, românii, ghinioniști”, „că la omul sărac, nici boii nu trag”!

Mă rog, tot potpuriul de jelanii și bocete din repertoriul național.

Eu, nu! Am continuat să cred în forța ei, tot așa cum am crezut în forța Rapidului, după catastrofa cu Arieșul Turda; sau în forța morală a lui Gicu Dobrin, după ambiția lui Angelo Niculescu, de la „Mexico 70″, când ne-a refuzat, nouă, tuturor, bucuria de a arăta lumii cum joacă fotbal un briliant adevărat; sau în forța lui Patzaichin, la Munchen 72, după ce i s-a rupt pagaia la startul cursei

Am crezut în ei toți.

Până în momentul în care, din motive care nu mai țin de oboseală, stres, nervozitate, ci de caracter, pur și simplu, Simona Halep a atacat-o, exagerat, pe Irina Begu, adversara ei din sfertul de la Madrid.

De ce?! Pentru că Irina ar fi comunicat cu antrenorul său, aflat în tribună, gest nepermis de regulament. Și, dacă până atunci, n-am dat importanță acestei situații, de atunci încoace, am devenit foarte atent. (Ba, cred că de la incidentul cu pricina, chiar și cameramanii au devenit, la rându-le, mai atenți, aducându-ne în prim plan reacții similare ale altor antrenori).

Credeți că Simona a mai reacționat așa, în celelalte cazuri? Eu n-am remarcat. Tot așa cum n-am remarcat să fi cerut, vreodată, antrenorilor ei, să tacă, în împrejurări similare.

Lasă situația penibilă de a face circ, într-un meci pe care două românce îl disputau într-un sfert de finală, la Madrid, în fața unei lumi întregi. Lasă lipsa de colegialitate față de o colegă din echipa de Fed Cup a României. Lasă dorința de a aplica, neabătut, regulamentul, doar atunci când ai în față o româncă.

Dar ceea ce a ars, violent, pelicula, atunci când mi s-a tăiat filmul, a fost explozia orbitoare a unei colosale și arogante nedreptăți, rostite la adresa Irinei Begu, cu zâmbetul pe buze: „A luat un set?! Nu-i o problemă. I l-am făcut eu cadou de Paște, ce să zic?!”.

Dacă atacul lui Halep m-a umilit, răspunsul lui Begu mi-a mai redat, totuși, ceva, din „mândria de a fi român”.

P.S. Ieri, la Roma, Simona a fost trimisă acasă, din păcate, după un singur meci. Astăzi, după două, Irina a ajuns în sferturi.

Niște cadouri de Paști, ce să zicem…

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?