3 iunie 201609:431680

Armata celor douăsprezece maimuţe

Cât de simplu pare la prima vedere. Te ascunzi după o perdea, deschizi o bucată de hârtie şi aşezi o ştampila unde merge mâna. Mâna merge unde zice mintea. Sau alte organe.

O perdea este cea care ne desparte unii de alţii. O perdea albastră dintr-un material ca de plastic sau o perdea de indiferenţă. 

În lumea sentimentelor, indiferenţa este un soi de plastic, un material ieftin, care poate ţine loc de altele, dar nu poate îndeplini la fel de bine funcţiile pentru care este folosit. Nu este deloc solid sau rezistent, se strică repede şi e toxic.

Urăsc politicienii şi ideea de candidat. Au transformat responsabilitatea într-o boală, pentru că ei fac orice că să stea cât mai departe de ea.

Îi urăsc pentru că, intenţionat, întreţin haosul ăsta şi impresia generală că politica este praf şi plină de oameni meschini şi avari, ca să ne îndepărteze de la a ne interesa ce fac ei cu adevărat, tocmai pentru a avea loc, timp, surse, pentru a face rău altora şi bine lor.

Nu mai am toleranţă faţă de timp, ca să dau şanse de încredere cuiva. Poate nu e corect, dar este un efect firesc. Şi suntem mulţi. Toţi cei care nu apar în sondaje, aceia suntem noi, cei saturaţi.

Dar noi nu ne vom retrage, nu vom sta deoparte, ci vom merge la vot, îi vom arăta mereu cu degetul pe nemernici, pe hoţi, pe mincinoşi.  Mai avem de învăţat  doar ca, după ce arătăm cu degetul, să găsim puterea şi motivaţia să le dăm şi cu piciorul.

Deocamdată, am găsit motivele pentru care să nu votez pe unii, dar niciun motiv care să mă convingă să votez pe cineva. Teama faţă de unele alegeri are rolul de a te face să alegi orice altceva decât soluţiile alea cele mai dăunătoare. 

Este atât de rău acum încât nu mai există „răul cel mai mic”, ci „dezastrul cel mai puţin probabil”.

Sunt 12 candidaţi la Primăria Capitalei. Sunt 12 cei care îşi şterg balele cu gândul că ar putea conduce capitala. Saliva lăcomiei lor se va transforma curând în scuipatul bucureştenilor. 

Mi-e groază că duminică voi merge la vot şi, încă, nu ştiu cu cine să votez. Dar abia aştept să mă simt puternic atunci când voi folosi ştampila, această armă care vine fără niciun scut.

Pe 5 ianuarie, în 1996, se lansa filmul „Armata celor 12 maimuţe”, unul dintre cele mai importante filme ale cinematografiei mondiale, în regia lui Terry Gilliam. Treizeci de ani mai târziu, tot într-o zi de 5, dar în iunie, vom începe un alt film şi noi, aici, în lumea noastră.

Filmul a avut un motto care, până la urmă, n-a mai fost folosit - „Viitorul este în mâinile cuiva care n-are niciun viitor”. 

Se poate folosi acum, în aproape toate cazurile candidaţilor noştri. 

Ceva să nu uităm, totuşi. O armată nu înseamnă nimic fără soldaţi, iar noi, soldaţii, nu însemnăm nimic dacă stăm acasă şi nu luptăm.

Nu voi lăsa trasă perdeaua peste viitorul meu, ci o voi trage eu în spatele meu. 

Trebuie să cred că un vot este o speranţă. Pentru mine, pentru familia mea.

Daca vrei sa-i urmaresti activitatea lui Cornel Ilie, poti da ‘follow’ la pagina https://www.facebook.com/cornel.ilie.54

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.