20 februarie 201719:322368

Anul trecut la Aqaba

Se împlineşte un an de când Secretarul de Stat american de la vremea aceea, John Kerry, a organizat o întâlnire secretă în Iordania – ultima încercare de a resuscita convorbirile de pace israeliano-palestiniene.

La Aqaba s-au întâlnit cu John Kerry, pe 21 februarie 2016 (conform dezvăluirilor Haaretz) premierul Netanyahu, preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, şi regele  Iordaniei, Abdullah al II-lea, în calitate de gazdă.

Locul a fost bine ales. La distanţă de vreo trei mile marine de staţiunea israeliană Eilat (vechea Umm al-Rashrash, care a aparţinut, până în 1950, iordanienilor), Aqaba, ultrasecurizatul port la Marea Roşie, e unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Palatul regal de vacanţă a fost, de-a lungul timpului, scena grandioasă a numeroase întâlniri la nivel înalt – mai mult sau mai putin discrete – vizând Orientul Mijlociu.

Secretarul de Stat american, secondat de preşedintele Egiptului, au discutat anul trecut cu premierul Netanyahu aşa-numita “soluţie regională” a conflictului israeliano-palestinian, cea pe care Bibi i-a prezentat-o săptămâna trecută preşedintelui Trump ca pe o noutate absolută, ca soluţia miraculoasă a momentului: vom face pace cu vecinii şi apoi, cu toţii împreună, vom rezolva problema palestiniană. Ce nu apucase să afle @realDonaldTrump era că lucrurile stau viceversa – vecinii arabi nu-şi vor regla oficial relaţiile cu Israelul până când conflictul cu palestinienii nu va fi rezolvat. Nu oricum rezolvat, ci pe baza iniţiativei de pace a Ligii Arabe din 2002. Este ceea ce i s-a prezentat, îndulcit (un proverb de-al locului spune că nu prinzi muşte cu oţet, ci cu miere) lui Netanyahu anul trecut la Aqaba.

Cum sună iniţiativa Ligii Arabe, gândită de saudiţi: “retragerea completă a israelienilor din toate teritoriile ocupate începând din iunie 1967, punerea în aplicare a Rezoluţiilor 242 şi 338 ale Consiliului de Securitate al ONU, aşa cum au fost acestea reafirmate la Conferinţa de la Madrid din 1991, acceptarea de către Israel a unui stat palestinian independent, cu capitala în Ierusalimul de Est, în schimbul stabilirii unor relaţii normale în contextual unei păci multilaterale cu Israelul” (până în prezent, doar Egiptul şi Iordania au semnat tratate de pace cu regimul de la Ierusalim).

Dacă în 2002, articolul 2, aliniatul (b), întemeindu-se pe Rezoluţia 194 a Adunării Generale ONU se referea la dreptul de reîntoarcereal refugiaţilor palestinieni, în februarie 2016 subiect spinos a fost trecut cu vederea. Apropo, Regatul Haşemit al Iordaniei e o ţară a cărei populaţie e alcătuită, în proporţie de aproape 50 la sută din refugiaţi (socotindu-i mai nou şi pe cei din Siria). Neavând petrol, ci doar o rafinărie la Al Zarqaa, care prelucrează petrol saudit, şi zăcăminte de fosfaţi şi potasiu, cu trei sferturi din teritoriu ocupat de deşert, Iordania trăieşte preponderent din turism şi agricultura dezvoltată în puţinele zonele fertile. E de înţeles că relaţiile sale cu Statele Unite şi vecinii din zonă (mai ales Arabia Saudită) îi sunt vitale.

De ce n-a putut premierul israelian nici anul trecut, nu poate nici acum să accepte propunerea Ligii Arabe? În primul rând pentru că, personal, nu va accepta niciodată să împartă Ierusalimul. În al doilea rând, fiindcă e ţinut la putere de o coaliţie ultranaţionalistă, angajată în continuarea colonizării, ai cărei lideri au anunţat ritos că nu admit existenţa unui stat palestinian.

Ce-i de făcut? Ne va arăta omul providenţial, ginerele preşedintelui Trump, fiindcă – vorba ilustrului socru – dacă nu va rezolva el problemele Orientului Mijlociu, nu le mai rezolvă nimeni.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.