Admirator al lui Horthy, premierul Ungariei se preface că-și toarnă cenușă în cap

Admirator al lui Horthy, premierul Ungariei se preface că-și toarnă cenușă în cap
Publicat: 18/07/2017, 20:09
Privind istoria drept în ochi – nu pieziș, cum a făcut-o astăzi Orban – Macron a declarat pe 16 iulie: „Franța a organizat totul”, adăugând dureroasa constatare că regimul de la Vichy n-a fost „un monstru apărut de nicăieri”.
Premierul Israelului, care a aterizat aseară la Budapesta venind de la Paris, a asistat astăzi la prânz, cu o îngăduință care, de regulă, nu-l caracterizează, la spectacolul penibil în care premierul Ungariei s-a prefăcut că-și toarnă cenușă în cap.
Cum a ticluit-o iliberalul Viktor Orban: „Suntem conștienți de faptul că avem un capitol de istorie destul de dificil în urma noastră (…). Guvernul Ungariei, într-o perioadă anterioară, a comis o greșeală, a comis chiar un păcat, atunci când nu a protejat cetățenii evrei din Ungaria”.
Orban a evitat să pună degetul pe rană, cum a făcut-o Macron. O declarație cinstită de asumare ar fi însemnat să evoce regimul Miklós Horthy, personaj pentru care are o admirație declarată, considerându-l „un excepțional om de stat”.
Promisiunea premierului Orban făcută premierului israelian – „zero toleranță față de antisemitism” – a sunat de-a dreptul cinic, dată fiind componenta marcat antisemită a iliberalismului pe care îl practică, dar Netanyahu s-a făcut că îl crede, în ciuda semnalelor lansate din comunitatea celor aproximativ 100.000 de evrei din Ungaria.
Vizita va dura trei zile, timp destul ca șefii executivelor maghiar și israelian să continue să se gratuleze reciproc. Îi leagă puternic ceea ce Orban numește „patriotism”, ca și aversiunea față de acea parte a societății civile pe care nu o pot controla, tentația de a guverna cu mână forte și un dușman comun pe post de țap ispășitor, George Soros.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Un produs foarte căutat s-a ieftinit. Mulți români l-au cumpărat deja
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Lino Golden și Delia s-au căsătorit, după doi ani de relație. Imagini de la cununia...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului