Actorul Stanoevici în rolul vieții

Poate oare un artist să fie atât de ticălos?

Poate, vine inexorabil răspunsul, ca să mă învăț minte odată. Ministrul Stanoevici zice la TVR Internațional că are informații: la Viena și la Paris, cei care au creat busculade la cozile de votare sunt „agitatori de meserie”, „infiltrați”, care „nici nu vorbeau românește”. Informații are, dovezi neam: nicio mărturie, nicio fotografie, nicio hârtie. La fel de bine aș putea să spun și eu că am informații: Stanoevici Bogdan, plecat în Franța în mai 1989, este un agent al Securității, un infiltrat în diaspora, care îi „lucra informativ” pe românii de-acolo.

Metoda a fost utilizată de Stalin: kak isvestno, după cum se știe, asta era dovada irefutabilă pe care generalissimul o invoca înainte de a trimite un lot de „trădători” și „spioni imperialiști” la glonț sau în gulag.

De „agenturili” lui Ceaușescu nu mai e nevoie să reamintesc.

După ce au stat ore în șir la coadă, în frig, refuzându-li-se un drept al lor, a cărui exercitare o asigură orice stat civilizat, iată-i pe românii care nu vor să-și uite țara făcuți „casseurs”, spărgători, provocatori, neromâni. Și nu de către un fost ștab comunist, ci de un actor, probabil foarte bun în rolul de vierme intestinal al lui V. Ponta.

De unde rezultă că democrația în România a reușit să înlăture ce era bun în comunism, de pildă culturalizarea maselor, și să păstreze ce era hidos. Stanoevici e o dovadă vie, nu o „informație”, a faptului că, așa cum avem antisemitism fără să mai avem evrei, în România continuă să crească și să înflorească nemernicia comunistă fără comuniști.