100 de ani în Penalistan, singurul proiect de țară de care avem parte

Până la a reuși să sugereze că asta e perspectiva care ar aștepta România în următorii 100 de ani, dacă „penalii” actuali de la putere nu sunt dați jos, sloganul reflectă o realitate care deja se manifestă la noi: lupta cu armele justiției ca înlocuitor tot mai viguros al luptei politice.

După ce Ludovic Orban, președintele PNL, a depus plângere penală contra premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare, diverși comentatori s-au mirat, socotind acțiunea fie stângace juridic, fie nedemnă politic. Nu era însă nimic de mirare: imediat după vizita lui Dăncilă în Israel de la sfârșitul lui aprilie, pe Facebook a apărut ideea ca Dăncilă să fie atacată cu o plângere penală pentru înaltă trădare, iar la 2 mai, după ce s-a aflat că președintele Klaus Iohannis va ieși cu o declarație de presă la ora 18, unii protestatari chiar au scris că se așteaptă ca președintele să anunțe că el însuși a depus o astfel de plângere penală.

Această abordare, în care plângerea penală a fost de la bun început privită ca pretext pentru scoaterea lui Dăncilă din scaun, a fost vizibilă și după acțiunea lui Orban, care a fost lăudat pentru că face ceva contra PSD, nu fiindcă așa ar ajuta la prinderea unei persoane care ar fi comis infracțiunile enumerate în plângere. Unii chiar au plusat: „Fie vb intre noi, pt o analfabeta ca Dancila as fabrica niste probe ca sa elibereze mai repede postul…”, a scris un comentator, replicând apoi la încercarea altuia de a-i atrage atenția că o asemenea gândire e de anii 50: „Doamna Dancila este o exceptie…pe care as aresta o. In rest ma intrebam cat de ‘nevinovata’ este clasa noastra politica, indiferent de culoare !?”

Orban a înțeles acest curent de opinie și că îmbrățișarea populismului justițiar ar putea fi pentru el o șansă de a se impune ca lider al opoziției, dar și de a-și scoate partidul din bătaia acestui curent de opinie, pentru că, dacă unii dintre cetățenii revoltați cred că numai membrii PSD merită băgați la pușcărie, alții consideră vinovată toată clasa politică (un mic detaliu în context ar fi că Orban însuși, „penal” cu dosar la DNA, a fost la un pas de condamnarea la închisoare). Orban a înțeles spiritul populismului justițiar încă de când a început să se exprime ca pe Facebook (și spre deliciul justițiarilor de pe Facebook) în declarațiile în care îi amenința cu sancțiuni pe liberalii care nu „dau cu parul” în rivalii de la PSD sau îi făcea „oameni luați de la coada vacii” și „scroafe suite în copac” pe șefii PSD din administrație.

Exact pe aceeași carte a populismului justițiar a încercat să mizeze Mara Mareș de la TNL, când a girat lansarea campaniei cu „decrețeii” pentru că a văzut că poporul justițiar de pe Facebook, mereu în căutare de vinovați pentru situația de acum a României, dă vina și pe felul cum „decrețeii” au acceptat ca țara să fie jefuită după 1989. Același val al populismului justițiar îl exploatează toți cei care propun în chip de soluții votul cenzitar (după bacalaureat, impozite sau orice alt criteriu), o lege a lustrației sau excluderea „penalilor” din funcțiile publice în absența unor sentințe de interzicere a drepturilor civile; la fel fac cei care încearcă să-i transforme în țapi ispășitori pe bătrâni, pe asistații social sau pe tinerii care nu vin la vot.

Fenomenul populismului justițiar era previzibil, tocmai pentru că ambele lui origini sunt legitime. Pe de o parte e vorba de dorința cetățenilor de a avea o țară unde corupția grosolană de la nivelul clasei politice să fie în sfârșit abordată în justiție (lucru care nu s-a întâmplat niciodată până la transformarea PNA în DNA); pe de altă parte e vorba de frustrarea generată în societate de faptul că foarte puțini dintre politicienii arătați poporului cu cătușe au ajuns chiar să execute pedepse, foarte puțin din prejudiciul imputat s-a recuperat, foarte puțini din cei condamnați au fost înlocuiți în structurile puterii de oameni noi și curați, iar România stă tot prost la majoritatea indicatorilor de calitate a vieții.

Că înlocuirea clasei politice de până la aderarea la NATO și UE a funcționat ca proiect de țară a spus-o sincer Alina Mungiu-Pippidi, una din cele mai constante activiste anticorupție, într-un interviu la TVR: „În mod normal, în acești 12-13 ani de la primele legi anticorupție ar fi trebuit ca justiția plus alegerile să elimine treptat pe oamenii cu probleme și să-i înlocuiască treptat cu o altă clasă politică. DNA a băgat în închisoare mai mult de jumătate din baronii locali, dar evoluția nu a avut loc, pentru că aceștia au reușit să transmită puterea unor apropiați sau membri ai familiei. (…) Comportamentul corupt a apărut și la cei care au profitat de Coaliția pentru un Parlament curat din 2004, adică PNL, PDL și Traian Băsescu (…) Chiar cînd PNL s-a scindat în două aripi, cea asociată cu PSD a cîștigat alegerile, că oamenii au considerat că sunt la fel de corupte amîndouă și au votat pe alte criterii.”

Și mai clar, pe cât de dornici de dreptate sunt oamenii și pe cât de violenți în limbaj se arată pe net sau la o bere, pe atât sunt de puțin dispuși să vadă niște politicieni încercând să ajungă sau să se consolideze la putere ori să-și înlăture adversarii altfel decât pe calea tradițională a alegerilor la termen; de asta a câștigat PSD în 2012 și 2016, dar tot de asta a pierdut PSD la referendumul din 2012 și ar pierde la orice alt referendum de suspendare a unui președinte ostil. Această lecție nu a înțeles-o Monica Macovei, care în 2014 a făcut prima propunere în spiritul populismului justițiar: ca orice partid care are 20 de condamnați penal într-un an să fie automat dizolvat, asta într-o perioadă când arestările erau cu deosebire selective în funcție de spatele politic al potențialilor „penali”.

Ulterior, alții au înțeles lecția, așa încât atunci când au mai apărut idei de schimbare a clasei politice prin intermediul justiției, ele au figurat mai curând ca inițiative cetățenești. Așa a fost plângerea penală din 2017 a trei membri ai ONG-ului Inițiativa România contra premierului Sorin Grindeanu și a ministrului Florin Iordache pentru favorizarea făptuitorului și prezentarea cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau Președinției, cu ocazia adoptării OUG 13 – demers soldat cu decizia CCR după care procurorii nu pot ancheta legalitatea și oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor. Ori cererea depusă la TMB de o româncă din diaspora pentru dizolvarea PSD și ALDE pe motiv că nu au aplicat rezultatul referendumului din 2009; următorul termen de judecată în acest caz este 5 iunie.

Astfel de acțiuni au ilustrat opinia deja răspândită că dacă ești suficient de inventiv, până la urmă găsești un alineat dintr-o lege cu care să poți da în cap politicienilor indezirabili. Departe de a fi priceput însă că așa nu se poate obține decât aruncarea în derizoriu a ideii de justiție, PNL s-a raliat la tendință, tocmai pentru că a simțit că ONG-urile și „mișcările cetățenești” tind să se cam descotorosească de opoziția tradițională, considerând-o insuficient de combativă. Secretarul general adjunct al PNL Giurgiu, Ionel Dinu, a depus deja din toamna trecută la TMB o cerere prin care solicita dizolvarea PSD pe motiv că partidul nu și-ar fi respectat programul de guvernare. Cât privește demersul celor de la Inițiativa România, el a fost copiat acum de Orban (de altfel, în plângerea contra lui Dăncilă figurează și acuzația de prezentare cu rea-credință de date inexacte Parlamentului sau Președinției).

Judecând după comentariile de pe net, următoarea redută de atacat ar fi cea a Constituției, fie pentru că nu dă suficiente puteri președintelui ca să scape de PSD („Constituția nu mai e relevantă, acum e pe viață și pe moarte pentru a decide viitorul acestei parodii de țară”, a scris un utilizator al unui site de știri, comentând faptul că Iohannis nu o poate demite direct pe Dăncilă), fie pentru că permite existența CCR și a CSM, instituții acuzate că nu mai susțin cauza anticorupției. Ironic e că, fără să vrea, cei ce se lasă duși de acest val tind tocmai spre abordarea PiS, partidul de guvernământ din Polonia, ale cărui încercări de a controla justiția au dus la sancționarea țării de către UE. Pentru cine nu știe: PiS susține că atunci când a modificat componența și funcționarea CCR poloneze (Tribunalul Constituțional), intenția a fost să curețe instituția de „comuniștii” care blocau lupta anticorupție – și că UE e de fapt de blamat fiindcă nu vrea să înțeleagă asta.