Vicepreședintele Senatului, Mihai Goțiu, susține că e amenințat cu moartea. Ce scrie în mesajele care l-au făcut să meargă direct la Poliție

Vicepreședintele Senatului, Mihai Goțiu, susține că e amenințat cu moartea. Ce scrie în mesajele care l-au făcut să meargă direct la Poliție
Publicat: 17/11/2017, 16:08
Actualizat: 25/03/2019, 23:38

Mihai Goțiu a declarat, vineri, presei, că bănuiește că profilul de pe care s-au transmis amenințările cu moartea la adresa sa este unul fals.

„Am depus o plângere penală la Poliție pentru amenințări cu moartea primite pe Facebook în urmă cu o săptămână, înainte de protestele de la Cluj. Amenințările au venit de pe un profil, Stanciu Aurel, bănuiesc că este unul fals, cu o poză cu un cuțit însângerat și cu mesaje că îmi va înfige cuțitul pe la spate. Aștept ca instituțiile statului să își facă datoria, să îl găsească pe cel care a postat mesajele sau pe cel care se află în spatele acestora. Temerea cea mai mare a fost cea care a fost indusă mamei mele, prietenilor, cunoscuților, care au putut să vadă aceste mesaje. Este important ca aceste amenințări să înceteze, cei care stau în spatele acestora trebuie să înțeleagă că nu trăim într-un stat cocotier în care libertatea de exprimare, în stradă, se lasă cu astfel de amenințări”, a spus Goțiu.

Întrebat de corespondentul MEDIAFAX dacă va solicita protecție de la SPP, vicepreședintele Senatului a spus că speră să își continue activitatea politică fără să aibă nevoie de escortă de jandarmi sau SPP-iști pentru protecție.

„Consider că ceea ce fac sunt lucruri juste și nu am de ce să îmi fie frică de cetățeni, ci doar de cei care se află în spatele unor interese mafiote, care sunt deranjați de demersurile mele politice”, a mai spus Mihai Goțiu.

Acesta a adăugat că amenințări similare au primit și alte persoane care intenționau să participe la proteste, iar de pe același profil a mai primit amenințări și comisarul șef Traian Berbeceanu, fostul șef al BCCOA Alba.

În mesajul de amenințare postat pe Facebook, apare poza unui cuțit însângerat și mesajul „Goțiu cel ce dormi în Parlament, pentru toate relele ce le-ai făcut te voi ucide cu sânge rece! Îți voi străpunge inima pe la spate și te voi călca cu bocancii pe cap. Ești un gunoi împreună cu tot partidul tău de securiști”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
David Beckam, în război cu un actor cunoscut. Miza este uriașă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri