USR, împotriva referendumului pe tema familiei. Nicușor Dan, chemat din nou în partid. „Sunt un om de cuvânt. Nu mă întorc”

USR, împotriva referendumului pe tema familiei. Nicușor Dan, chemat din nou în partid. Sunt un om de cuvânt. Nu mă întorc
Publicat: 14/08/2017, 12:44

„Urmează implicarea membrilor USR în luarea deciziilor importante de către partid. În urma acestui exercițiu democratic, USR iese mai întărită, mai puternică. Trebuie să fim conștienți că nu există în urma acestui exercițiu învinși și învingători. Trebuie să ne așezăm toți la aceeași masă și să continuăm ce am început anul trecut”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, președintele interimar al USR,
Elek Levente.

Drept răspuns la apelul său de a se întoarce în partid, Nicușor Dan a răspuns că este „un om de cuvânt” și că, în actualele condiții, nu va face acest pas, rămânând parlamentar independent afiliat grupului USR.

„Cred că președintele interimar sau oricine a făcut acest apel ar trebui să știe că sunt un om de cuvânt (…) Nu mă întorc într-un partid care în mod oficial pe această chestiune se poziționează într-o direcție sau alta decât am spus în campanie”, a spus Nicușor.

Întrebat dacă ia în calcul revenirea în partid în condițiile în care Comitetul Executiv al USR s-ar pronunța împotriva deciziei consemnate în urma referendumului intern, Nicușor Dan a răspuns: „Eventual această decizie poate să fie luată la Congres, dar asta e altă chestiune”.

„Rămân în Parlamentul României și voi colabora cu oricine are nevoie. Ca parlamentar, probabil că voi rămâne independent, afiliat grupului USR”, a mai spus Nicușor Dan.

Rezultatele referendumului intern urmează să fie validate de Biroul National al USR, reunit astăzi în ședință.

„Referendumul s-a desfasurat timp de sapte zile consecutive, intre 7 si 13 august, iar membrii au avut de raspuns la doua intrebari: La intrebarea „Sustineti ca USR sa aiba o pozitie ca partid pe tema referendumului Coalitiei pentru Familie?” 766 au votat DA, iar 682 au votat NU. La intrebarea „Cum trebuie sa se pozitioneze USR ca partid pe tema referendumului Coalitiei pentru Familie?” 184 au votat PRO, iar 864 au votat CONTRA”, precizează USR în cadrul unui comunicat de presă

La scurt timp, vicepreședintele USR, Cătălin Drulă, a scris, pe contul său de Facebook, că platforma liberală din cadrul formațiunii dezaprobă faptul că Nicușor Dan „s-a pus pe sine deasupra partidului” și că USR „va continua să rămână un partid al membrilor săi și al cetățenilor și nu al unui singur om”.

„Dezavuăm telenovela demisiei cu revenire, campania din afara partidului pentru partid și continuarea campaniei în timpul referendumului, toate elemente care denotă lipsă de respect față de membrii USR, care așteptau respectarea regulilor principial agreate. USR Liberal este încrezător că viitorul Congres va alege un nou președinte capabil să pună interesele alegătorilor și ale societății deasupra dorințelor proprii, să creeze și să mențină punți pentru dialog, să conducă împreună cu și respectând membrii USR și să garanteze, prin acțiunile lui, că USR este acel partid altfel care modernizează România”, a scris deputatul Cătălin Drulă, vicepreședinte al formațiunii, pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Nicușor Dan declara, recent, pentru Gândul că nu se va întoarce în partid dacă USR se va poziționa public și unitar împotriva revizuirii Constituției.

„Eu consider că o poziționare contra referendumului, unu – încalcă ce-am spus noi în campania electorală, doi – duce USR-ul într-o zonă de nișă, și în situația asta eu nu mă întorc. Dacă, în schimb, referendumul spune că USR-ul rămâne cum a pornit și nu se divizează pe poziția asta a referendumului pentru familie, atunci mă întorc și, da, o să candidez”, declara Nicușor Dan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
De ce Gică Popescu a refuzat să îi cumpere fiicei sale, Maria, o mașina scumpă:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte