Unde vor petrece Paștele Iohannis, Grindeanu și Dragnea

Unde vor petrece Paștele Iohannis, Grindeanu și Dragnea
Publicat: 14/04/2017, 19:00

Șeful statului se va afla, în acest an, de Paște, la Sibiu și va participa, potrivit unor surse, la slujba de Înviere. Anul trecut, Iohannis a ales să rămână în București, unde a asistat, alături de soția sa, la slujba de Înviere de la Patriarhie.

Premierul Sorin Grindeanu va merge, potrivit unor surse, la biserică pentru a participa la slujba de Înviere, fiind o tradiție să meargă alături de familie la Înviere. Grindeanu nu va petrece Paștele acasă, în Timișoara, ci undeva în proximitatea Bucureștiului, au mai spus sursele citate.

Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi plecat din țară, potrivit unor surse, încă de la începutul săptămânii, aparițiile sale publice reducându-se, în acest interval de timp, la o singură intervenție telefonică, marți seara.

Deși social-democrații păstrează discreția asupra destinației lui Dragnea, în presă au apărut unele informații potrivit cărora Dragnea și-ar fi ales o destinație exotică pentru a-și petrece Paștele. Dragnea și-a petrecut anul trecut sărbătorile pascale în Alexandria – Teleorman, alături de copii și fosta soție.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, se află, potrivit unor surse apropiate, într-un „mic concediu”.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, își va petrece sărbătorile pascale la Sibiu, ea fiind și președinte al filialei PNL Sibiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun