Un fost șef DIPI spune că a cumpărat un ceas, din bani publici, cadou pentru Florian Coldea

Un fost șef DIPI spune că a cumpărat un ceas, din bani publici, cadou pentru Florian Coldea
Publicat: 16/01/2017, 00:33

„Nota de constatare și ce a deranjat era că acel capitol nereguli începea cu primul adjunct al șefului DIPI. Asta a fost problema, că ne-am permis. (…) Secretizăm, din păcate, aproape tot, asta este o problemă. Spectaculosul e acoperit aici de secretizare. Când ne-am asumat sarcina de a sesiza, nu ne-am dus acolo ca să scăpăm, am mers pe cale ierarhică. Ni s-a spus la început, va rog eu nu dă bine, nu merge să îl pui pe adjunctul meu aici. Da, ne cereau să scoatem acele persoane din anchetă. (…) Este o faptă din 2015, cine făcea în 2015 zece ani la conducerea instituției? Ghici ciupercă ce e. Da, Florian Coldea, ceasul era pentru el. Sunt câteva detalii care au fost aflate pe parcursul anului, nu cu ocazia controlului respectiv”, a declarat Cosmin Botila, fost șef sector control în Departamentul de Informații și Protecție Internă al MAI, la Antena 3.

Este vorba despre un ceas care apărea ca fiind achiziționat din fondurile DIPI, despre care procurorii DNA susțin că au fost deturnate de mai mulți angajați ai MAI, printre care șeful departamentului de la acea vreme, Nicolae Gheorghe, și fostul ministrul al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Potrivit lui Botila, ceasul ar fi fost pentru Florian Coldea, suspendat joi din funcția de prim-adjunct al SRI ca urmare a unor imagini publicate de Sebatian Ghiță: o înregistrare în care apărea Florian Coldea și o fotografie în care ar fi apărut soția acestuia.

În ceea ce privește fondurile DIPI, procurorii suțin că membrii Comisiei de Control al fondurilor operative au identificat situații în care justificarea cheltuielilor operative era nelegală ori motivele invocate erau neverosimile, dând exemplu situația în care „surse cu nume de femeie erau recompensate cu cantități mari de băuturi alcoolice ori cu încălțăminte bărbătească cu numărul „46″”.

De asemenea, în dosar se arată că din sumele a căror destinație a fost schimbată au fost cumpărate produse precum coșuri de cadouri, vin, whisky, palincă, băuturi răcoritoare, cafea, zahăr, țigări, felicitări, hârtie și decorațiuni, dulciuri, brad, farfurii și pahare din plastic, șervețele, bomboane de pom, carioci, steme, drapele, rame foto, insigne de aur, un ceas, o canapea și două fotolii. Informația este confirmată și de unul fost angajat, cu funcție de conducere.

„Înainte de căderea Guvernului Ponta am fost convocați de fostul șef DIPI care ne-a dispus să facem un control asupra fondurilor operative iar în urma controlului să fie dispusă misiunea de distrugere a documentelor justificative. Controlul s-a făcut în scopul distrugerii documentelor justificative (…) Eu am fost numit președinte al comisiei prin ordinul domnului Oprea, am demarat controlul și avem surpriza să constatăm multiple nereguli.(…) Am întocmit materialele și le-am prezentat șefului departamentului, acesta nu a fost de acord și ne-a solicitat să le scoatem (…) Erau folosiți bani publici pentru papuci pentru soții, mărțișoare, felicitări, cadouri multe, cadouri pentru șefi de instituții, pentru alte persoane”, a declarat Bogdan Lupu, fost șef divizie autoprotecție în DIPI, la Antena 3.

Unul dintre cei doi bărbați susține că a încercat să îl informeze pe fostul premier despre necesitatea unui control la DIPI. Bogdan Lupu i-ar fi trimis un mesaj, însă Dacian Cioloș i-ar fi spus să ia legătura cu șeful de cabinet.

„Chestiunea a fost extrem de gravă dar acum nu pot să știu daca domnul Cioloș înțelegea importanța acestui departament. Acel mesaj a fost dat în 6 ianuarie 2016. M-am întâlnit la Guvern cu Paul Gorghiu, șeful de cabinet. I-am spus punctual că sunt probleme grave și că doresc să îl informez pe primulul mininistru ca să trimită corpul de control. Mi-a spus că îl va informa și că voi fi contactat. Nu am fost contactat dar a doua zi am fost chemat de Nicolae Gheorghe care mi-a spus că l-a chemat domnul ministru de interne Toba și că sunt probleme pe undeva, pe sus, că s-a auzit. (…) La sediul Guvernului am fost dimineața la ora zece, am fost înscris în registru, nu am fost conspirat. Am făcut raportul dar relevant este ca în momentul ăla, vineri, am hotărât că acele nereguli trebuie sesizate”, mai spus Bogdan Lupu.

Procurorii DNA susțin în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, că la nivelul Departamenului de Informații și Protecție Internă, Gheorghe Nicolae, ar fi „schimbat destinația sumei de 238.173,47 lei, alocate instituției pentru cheltuieli operative, din bugetul de stat, fără respectarea prevederilor legale, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituției”. În dosar sunt judecați Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcția de șef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzația de deturnare de fonduri și Marian-Dănuț Iacob, șeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în...
Noi reguli pentru șoferi. Totul va fi filmat
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață