Tudose, luat în vizor și de una dintre cele mai importante femei din PSD: Mă delimitez de declarațiile despre autonomie, pot fi taxate

Tudose, luat în vizor și de una dintre cele mai importante femei din PSD: Mă delimitez de declarațiile despre autonomie, pot fi taxate
Publicat: 13/01/2018, 10:24
Actualizat: 13/01/2018, 13:37

„Suntem un stat membru al UE și primii care trebuie să aibă grijă la respectarea valorilor la care am aderat sunt demnitarii statului român. Îl avertizez pe premier să se aplece mai atent și mai responsabil asupra propriului discurs. Nu trebuie activate teme și abordări care pot fi interpretate ca nerespectând valorile europene, indiferent de context”, a declarat Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă.
Europarlamentarul a adăugat că PSD reprezintă acum imaginea guvernării României în fața partenerilor eruropeni.

„Astfel de abordări nefericite – analogii legate de spânzurare sau pedeapsa cu moartea, de care mă delimitez, pot fi taxate. Suntem foarte clari în a susține că principiul constituțional al statului național unitar român nu este ceva negociabil. Aceasta este poziția tuturor partidelor românești și a tuturor instituțiilor și este, după cum spuneam, una fără echivoc. Tocmai de aceea, știute fiind aceste lucruri, nu este nevoie de utilizarea unor formulări nefericite pentru a puncta ceva cu care suntem toți de acord”, a susținut Viorica Dăncilă.

Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, referitor la declarația comună privind autonomia regională sau teritorială, autonomia locală și cea culturală, semnată de liderii UDMR, PPMT ȘI PCM, că nu se pune problema unei astfel de autonomii și toți cei care vor flutura steagul secuiesc, vor flutura alături de steag.

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga bățul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, și anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignorați, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituțiile de acolo, toți vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântă ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, a declarat Mihai Tudose, miercuri seara, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului