Toader: Înregistrările cu Kovesi ar putea fi expertizate tehnic pentru verificarea autenticității

Toader: Înregistrările cu Kovesi ar putea fi expertizate tehnic pentru verificarea autenticității
Publicat: 19/06/2017, 09:05

„Am auzit și eu aseară în spațiul public această dezbatere controversată, destul de puternică, intensă, cu privire la aceste dialoguri pe care le-ar fi purtat doamne Kovesi. Nu am pârghii necesare pentru a verifica eu verificitatea înregistrărulor. Vom sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica veridicitatea acelor interceptări. Dacă Inspecția Judiciară nu are posibilitatea verificării autenticității înregistrărilor și conținutului, evident vom găsi celelalte proceduri legale, inclusiv expertize tehnice. Propunerea mea este să așteptăm verificările în funcție de care vedem măsurile care pot și trebuie luate”, a declarat Tudorel Toadel.

Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, apare în mai multe înregistrări, difuzate duminică seara de RTV, în cadrul unor ședințe cu procurorii din subordine. În una dintre acestea i-ar spune lui Jean Uncheșelu că își dorește să „decapeze” instituțional dosarul cu casele și să ajungă la premier.

„Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să decapați instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. Și-am avut o discuție la Cheile Grădiștei și tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate așa, că suntem toți, ne lămurim ce sa întâmplat. Doamne, m-am uitat și eu pe datele statistice unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineața până seara și am făcut așa un pic o… /nu se intelege/ DNA-u așa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanță foarte mare. Posturi în plus avem, polițiști în plus avem, specialiști în plus avem, dosare avem. (..)M-am uitat pe situațiile astea și unele sunt îngrijorătoare. Sunt dosare de 6-7 ani, cu urmărirea penală începută și nesoluționată (..) Mă îngrijorează de ce nu îi înhățăm”, ar spune Kovesi în înregistrarea difuzată de România Tv.

„Înregistrarea conține fragmente care au fost rostite de procurorul șef în mod public ori la ședințele de lucru cu procurorii unei sectii operative. Între fragmentele respective au fost intercalate o serie de sintagme”, este replica DNA.

La scurt timp de la apariția înregistrărilor, ministrul Justiției a reacționat pe Facebook. „Voi sesiza inspecția judiciară în legătură cu afirmațiile apărute în spațiul public referitoare la solicitarea dnei L.C. Kovesi de a se ajunge la premierul S. Grindeanu”.

„În primul rând, nu comentăm direct înregistrarea, nu știm dacă ea este sau nu autentică. Vreau doar să demontez orice încercare de a lega numele premierului Grindeanu de acest dosar. În vremea în care a fost viceprimar, Sorin Grindeanu s-a ocupat de direcția Tehnică, având atribuții în domeniul infrastructură, energie sau transport în comun. Direcția Patrimoniu nu era în subordinea domnului Grindeanu”, a declarat Alina Petrescu, purtător de cuvânt al Guvernului, pentru MEDIAFAX.

Ulterior, au apărit alte fragmente din înregistrare, în care Kovesi le cere procurorilor din subordine să facă anchete, precizând că după decizia CCR și-ar fi dorit să iasă cu un dosar cu un ministru sau „măcar un dosar important”.

„Avem 50 de dosare pe procuror și nu putem să scoatem un dosar. Trebuie să ne facem treaba. (..) După decizia CCR mi-aș fi dorit să ieșim cu un dosar cu un ministru, să presăm, sau măcar pe un dosar important. Ne e teama că CCR a zis că am derapat. Își bat alții joc de munca noastră, noi să stăm doar să încasăm. Nu degeaba tot zic că e important să ieșim. (..) Dacă simt că nu mai avem curaj o să se urce cu picioarele pe noi. (..) 3,4 dos importante. Noi, de la începutul anului ne-am luat-o în freză și cu OUG 13 și oamenii ne-au apărat”, ar fi spus Kovesi.

Înregistrările ar fi fost realizate în cadrul unei ședințe cu procurorii din primăvara acestui an.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Veste excelentă pentru pensionari înainte de Paște. Când vor fi virați banii
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu