Cristina ANDREI
Andreea Traicu și Cristina ANDREI
1983 vizualizări 16 mai 2017
„S-a hotărât transmiterea unei adrese către Ministerul Justiţiei pentru a da detalii privind arhiva SIPA, ca în funcţie de asta, după ce ştim exact situaţia de fapt să ştim cum acţionăm. Am cerut să aflăm care e situaţia arhivei SIPA, ce s-a întâmplat după anul 2005, când s-a dispus desfiinţarea arhivei SIPA, dacă a existat o inventariere, dacă au existat rapoarte, unde au fost transmise, toate amănuntele de genul acesta. A existat, într-adevăr o propunere de hotărâre de Guvern prin care se dorea reglementarea acestui aspect (al arhivei SIPA- n.r.), dar tocmai pentru că nu erau elucidate aceste aspecte şi nu ştiam ce s-a întâmplat din momentul 2005 până în prezent, şi în condiţii de campanii electorale în sistemul judiciar, s-a decis amânarea acestui subiect.
 
Sper că acum să se rezolve odată pentru totdeauna. Trebuie văzut dacă ni se vor da, şi în funcţie de datele care ni se vor da, vom proceda în consecinţă. Eu nu ştiu ce conţin arhivele SIPA, eram judecător în perioada aceea în care se ştia de existenţa acestui serviciu şi erau serioase temeri din partea judecătorilor, în sensul că datele existente în cadrul acestei arhive ar fi de natură a influenţa într-un fel sau altul cariera şi viaţa profesională a unui judecător. Trebuie văzut, tocmai pentru că au existat aceste temeri şi suspiciuni, trebuie să le lămurim", a declarat, la finalul şedinţei CSM, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea.
 
Surse judiciare au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că plenul CSM a decis transmiterea unei adrese şi către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a verifica dacă este constituit vreun dosar privind arhiva SIPA.
 
Despre cazul SIPA, Dana Gîrbovan, preşedintele UNJR, susţine, într-o postare pe Facebook, că e timpul să se facă lumină, pentru că acest serviciu secret „era înţesat de securişti", prin intermediului lui fiind „urmăriţi şi şantajaţi magistraţi". 

„Se vorbeşte, din nou, despre SIPA - serviciul secret militar din cadrul Ministerului Justiţiei, ce era înţesat de securişti şi prin care erau urmăriţi şi şantajaţi magistraţi. SIPA este o temă ce apare sistematic în spaţiul public, este dezbătută câteva zile şi apoi este iar îngropată, pentru a reveni recurent. E timpul să se facă lumină în acest caz. De 27 de ani de la căderea comunismului continuăm să activam în diverse sectoare din societate, inclusiv în justiţie, cu instituţii şi mentalităţi moştenite din orânduirea comunistaă. UNJR a avut poziţii constante pentru clarificarea problemei SIPA, adresând numeroase cereri în acest sens instituţiilor abilitate. Pentru o justiţie cu adevărat independentă, avem nevoie inclusiv să facem lumină în cazul SIPA", scrie judecătorul Dana Gîrbovan pe Facebook.

Preşedintele UNJR susţine că fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, „nu a dorit desecretizarea acelei arhive, ci ca informaţiile „de interes operativ” culese de SIPA să fie „transferate instituţiilor abilitate”. Adică şi acele informaţii compromiţătoare şi de şantaj la adresa magistraţilor să fie transmise, legal acum, „instituţiilor abilitate", fără a se preciza cine ar fi acelea."

Fostul ministru al Justiţiei susţine, însă, că instituţiile abilitate nu şi-au arătat interesul pentru inventarierea arhivei, ba mai mult, că în mandatul său nu s-a intrat în arhiva SIPA şi că ar trebui să se ştie public cine şi în timpul cărei conduceri de la Justiţie a avut acces la astfel de documente. 

„Ca ministru nu am putut promova o hotărâre de guvern pentru a inventaria arhiva SIPA, deşi am pus în dezbatere publică un proiect, care relua o iniţiativă a ministrului Mona Pivniceru. CSM nu a dat aviz, iar ÎCCJ nu voia să prezideze comisia de inventariere. Mai mult, asociaţiile de magistraţi cu pricina au cerut public retragerea proiectului. Guvernul Cioloş din care am făcut parte nu a promovat nicio HG referitoare la SIPA şi nimeni în timpul mandatului meu nu a intrat în această arhivă. În paranteză fie spus, publicul ar trebui să ştie cine, cum şi în mandatul cărui ministru a intrat în această arhiva. Sub legislaţia actuală, fără inventarierea arhivei şi peste zece ani vom fi în acelaşi punct. Al speculaţiei şi invocării SIPA când ne împiedicăm cu urmărirea penală pe scări. (..) Arhiva nu poate fi arsă aşa cum spre stupoarea mea cereau unii magistraţi, ci trebuie inventariată. Si cea mai mare garanţie e prezenţa unor magistraţi în comisia de inventariere", a scris luni seara Raluca Prună pe pagina de Facebook.

Inventarierea arhivei SIPA, discutată în CSM. Plenul ar putea cere informaţii la Ministerul Justiţiei

Plenul CSM a discută marţi despre inventarierea arhivei SIPA şi a desecretizării rapoartelor făcute de comisiile care au realizat inventarierea documentelor, judecătoarea Gabriela Baltag propunând să ceară informaţii Ministerului Justiţiei.

„Am văzut că erau de făcut mai mulţi paşi, în sensul că urma să fie desemnată o comisie. De altfel, noi cu toţii am observat că foşti membri ai CSM, care declară că au făcut parte din aceste comisii, amintesc despre derularea acestor comisii, cel puţin în anii 2005-2006, că de fapt pe 8 februarie 2006 s-a desfiinţat SIPA, trebuia realizat un raport la cele constatate în acea arhivă. (...) Dacă au existat comisii care să inventarieze arhiva SIPA este bine să cunoaştem acest lucru, care a fost componenţa acestor comisii, dacă au fost fost întocmite rapoarte şi dacă ele au fost supuse aprobării. (...)Cel care ne poate lămuri este Ministerul Justiţiei, pentru că Ministerul Justiţiei este custodele acestei arhive, cel puţin aparent. Dacă este păstrată, dacă a fost sigilată, procesele verbale de predare-primire, toate aceste aspecte CSM trebuie să le cunoască. Motiv pentru care vă supun atenţiei formularea unei adrese către Ministerul Justiţiei cu aceste aspecte", a spus Gabriela Baltag în şedinţa CSM.

De asemenea, magistratul a adus în discuţie şi existenţa unui dosar penal în legătură cu scurgeri de informaţii privind arhiva SIPA, precizând că ar util să se solicite documente şi de la Parchetul General. Propunerea Gabrielei Baltag a fost însuşită şi de preşedintele instanţei supreme.
 
„Eu susţin în totalitate demersul doamnei judecător. Sunt de acord cu propunerea pe care a formulat-o. Deocamdată nu avem nicio informaţie în afară de cele vehiculate în spaţiul public. Se pare că s-ar dori ca şi problema care vizează aspecte ce ţin de independenţa sistemului judiciar, ceea ce ar fi de natură a atrage şi competenţa noastră în această materie. Dar, pentru a putea dispune în cunoştinţă de cauză şi potrivit legii, ar trebui, într-adevăr şi noi să cunoaştem care este situaţia arhivelor SIPA, dacă au fost predate, inventariate, cui au fost predate, cine le-a inventariat şi ce s-a întâmplat cu ele", a spus Cristina Tarcea. Plenul CSM urmează să decidă dacă se vor solicita informaţii de la Ministerul Justiţiei.
 
Preşedintele CSM: Arhiva SIPA trebuie desecretizată
 
Mariana Ghena, preşedintele CSM, a declarat, marţi, că arhivei SIPA ar trebui desecretizată, precizând că această situaţie ar trebui rezolvată: „Dacă vom avea timp astăzi, probabil vom discuta în plenul CSM desecretizarea arhivei SIPA. Eu cred că se impune rezolvarea acestei probleme pentru totdeauna, pentru a elimina orice fel de discuţie şi suspiciune pe tema asta. De cel puţin 15 ani aud numai discuţii despre SIPA şi cred că trebuie rezolvată. Rezolvare înseamnă, în primul rând, desecretizarea arhivelor, pentru că în condiţiile în care aceste documente vor continua să aiba regim de secret, deci clasificată, e mai greu să se rezolve această problemă". 
 
Şeful Comisiei de control SRI: Am solicitat oficial SRI să ne comunice care este legătura Serviciului cu arhiva SIPA

În toiul acestor discuţii, preşedintele Comisiei de control SRI, Adrian Ţuţuianu, a transmis că a fost trimisă oficial o solicitare către SRI prin care doreşte să afle ce rol a avut Serviciul în gestionarea arhivei SIPA: „Vreau să mă informez că astăzi am cerut o informare de la Serviciul Român de Informaţii legat de modul în care a fost gestionată arhiva deţinută de Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA). Afirmaţia pe care o fac, pe baza materialului transmis este aceea că SRI nu a avut nicio implicare în gestionarea arhivei acestei structuri. Restul sunt date publice pe care dumneavoastră le cunoaşteţi, legat de deciziile de Guvern care s-au luat pe acest subiect”. 
 
Acesta a fost întrebat de jurnalişti şi despre sistemul de supraveghere video despre care se spune că nu ar fi funcţionat, iar Ţuţuianu a răspuns că „tot ce apare în presă referitor la SRI este în atenţia Comisiei" şi că acesta este unul dintre motivele pentru care a solicitat oficial Serviciului să comunice care este legătura concretă cu arhiva SIPA.
 
„Vă pot face o precizare suplimentară: În anul 2005, RASIROM a avut un contract de instalare a unui subsistem de control al accesului din cadrul sistemului de protecţie fizică a informaţiilor clasificate, pentru spaţiile ocupate de Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie, integrarea sistemului fiind finalizată în decembrie 2005. În luna februarie 2007, RASIROM a semnat un contract de mentenanţă cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, şi avea ca obiect mentenanţa sistemului prin realizarea de revizii semestriale. Deoarece în primul semestru al anului 2007 nu a fost efectuată nicio inspecţie, RASIROM a fost solicitată în luna septembrie pentru realizarea unei intervenţii, datorită unor defecţiuni constatate de beneficiarul sistemului, însă fără a rezulta data la care acestea apăruseră. Aceasta este o informaţie din răspunsul dat nouă de către Serviciul Român de Informaţii”, a mai spus Ţuţuianu. 
 
De ce a explodat bomba SIPA acum? O explicaţie a unei realităţi tabu în România ultimilor 27 de ani
 
Deranjul pe care Dan Andronic l-a provocat cu materialul de primă pagină despre fostul serviciu secret de la Justiţie, SIPA, nu ar fi fost posibil dacă una dintre cele mai sensibile realităţi ale României din ultimii 27 de ani ar fi fost lămurită până acum: influenţa pe care serviciile secrete, prin mijloace specifice, o au în justiţie.
 
Citeşte aici povestea completă a SIPA
 
Arhiva SIPA a fost readusă în atenţia publică de jurnalistul Dan Andronic, acesta susţinând, într-un articol publicat pe evz.ro, că arhiva ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. Informaţiile au fost negate atât de Monica Macovei, cât şi de Cristi Danileţ.

Citește și: