Salvați Copiii explică de ce NU au încălcat legea părinții care au venit cu copiii la proteste

Publicat: 16/02/2017, 21:00
Actualizat: 17/02/2017, 12:04

„Art. 27 (4) din Legea 272/2004 privind promovarea și protectia drepturilor copilului interzice expunerea copiilor de către părinți în scopul influențării deciziilor autorităților, fapta fiind sancționată cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei. Această interdicție trebuie interpretată restrictiv pornind de la menirea articolului de a asigura respectarea dreptului copilului la protejarea imaginii sale publice și a vieții sale intime, private și familiale. Așadar, sub incidența acestei prevederi, vor intra, spre exemplificare, faptele care au ca urmare supunerea copilului la un tratament umilitor, implicarea în acțiuni ilegale ori imorale,expunerea lui la riscuri iminente ori asocierea imaginii sale cu mesaje ori comportamente obscene sau care îndeamnă la comiterea de infracțiuni, discriminare,violență și încălcarea drepturilor altor persoane, ori alte situații cu potențial denigrator la adresa copilului”, se arată într-un comunicat al Salvați Copiii.

Organizația explică că, potrivitarticolului 31 din Legea 272/2004, copilul dispune de libertatea de exprimare și de participare la acțiuni, evenimente publice ori întruniri pașnice, principiu fundamental consacrat și în Convenția ONU privind drepturile copilului, iar autoritățile administrației publice locale și alte instituții publice sau private competente au responsabilitatea legală, prevăzută de același articol, de a lua măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a acestui drept. Orice limitare a libertății de întrunire pașnică a copiilor trebuie prevăzută expres de lege și nu poate fi rezultatul unor decizii conjucturale ale autorităților.

„Prevederile legale interne și convențiile internaționale nu impun praguri de vârstă pentru exercitarea acestor libertăți, părinții fiind datori să asigure, prin metode și contexte corespunzătoare nevoilor de dezvoltare personală ale copilului, și ținând seama de gradul de înțelegere al copilului, participarea copilului la acțiuni publice, stradale sau non-stradale,care pot viza noțiuni despre instituții fundamentale ale societății și valori democratice, despre statul de drept și respectul față de lege, despre drepturile copilului etc. De aceea, participarea unui copil alături de părinții săi la evenimente publice, marșuri ori proteste în stradă, care nu prezintă vreun element de abuz, de pericol la adresa siguranței fizice, sănătății ori imaginii publice a copilului,este în total acord cu legislația națională, fiind garantată de Convenția ONU și Legea 272/2004. Legalitatea prezenței unui copil, alături de părinți, la manifestări cu caracter public, trebuie întotdeauna interpretată în contextul în care s-a aflat copilul și de la caz la caz, prin raportare la pericolele concrete, la conținutul tematic al manifestării publice, inclusiv la riscul real al apariției unor altercații între participanți și forțele de ordine”, se mai arată în comunicat.

Salvați Copiii recomandă aplicarea echilibrată a trei principii fundamentale necesare asigurării respectării interesului superior al copilului: 1. principiul protecției copiilor împotriva riscurilor ori abuzurilor; 2. dreptul părinților de a-l îndruma și educa pe copil în exercitarea libertății de gândire, de conștiință și de participare socială; 3. libertatea copiilor de a participa la întruniri pașnice în care ei își pot exprima, alături de părinți și în condiții de siguranță fizică, psihică și morală, propriile convingeri.

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a susținut că părinții care au venit cu copiii la proteste au încălcat legea, iar președintele Klaus Iohannis a instigat la acest lucru.

„Cei care au ieșit în stradă au ieșit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Ei bine, există legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinții nu au voie să-și expună copiii la mitinguri. A ieșit chiar președintele României și a inflamat, cerând să se încalce o lege în România și de atunci au început să vină aceste sesizări. Ori în momentul în care ieși în stradă și spui că te lupți pentru lege și ordine și tu ești primul care încalci legea, ceva nu este în regulă”, a declarat OlguțaVasilescu.

Mai multe plângeri au fost depuse la Protecția Copilului după protestele masive din ultima perioadă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Președintele Klaus Iohannis se pensionează! Câți bani va primi liderul țării după 42 de ani...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Unde aleg românii să plece de Paște?