Puiu Hașotti și-a dat demisia din PNL. Mesaj categoric pentru șefii liberalilor

Puiu Hașotti și-a dat demisia din PNL. Mesaj categoric pentru șefii liberalilor
Publicat: 07/09/2017, 08:28

Membru al Partidului Național Liberal din 6 ianuarie 1990, Puiu Hașotti a demisionat, luni, din partid.

„Unele atitudini politice ale PNL fie nu le pot înțelege, fie nu sunt de acord cu ele”, a anunțat, miercuri, motivul demisiei Puiu Hașotti.

Hașotti a spus că PNL-ul de astăzi „nu mai seamănă cu cel în care m-am înscris eu”.

El a ținut să precizeze că nu are de gând să se înscrie în altă formațiune politică.

„Nu m-am înscris și nu am de gând să mă înscriu într-un alt partid”, fără să mai facă alte comentarii.

La final, Hașotti a transmis: „Doresc succes PNL-ului!”

Puiu Hașotti este născut pe 14 iunie 1953, la Constanța, și a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în 1976. Și-a luat doctoratul în științe istorice în 1995. Cu un an înainte a fost bursier Fulbright la San Francisco State University, numele bursei fiind scris „Fullbricht” sau „Fubright” în mai multe variante ale CV-ului său postate online, fapt care a atras atenția presei, de la nominalizarea sa pentru funcția de ministru al Culturii.

În ceea ce privește experiența sa profesională, Hașotti a lucrat ca muzeograf, muzeograf principal și cercetător principal (1976 – 1996), a fost consilier la Inspectoratul Județean pentru Cultură Constanța (1990 – 1995), lector universitar la Universitatea Ovidius Constanța, Facultatea de Istorie (1990 – 1996), și ulterior conferențiar universitar în aceeași instituție, funcție pe care o ocupă și în prezent.

A intrat în Partidul Național Liberal (PNL) în ianuarie 1990, ocupând pe rând funcțiile de președinte al Organizației Municipale Constanța a PNL, președinte al Filialei Județene Constanța a PNL, membru în Biroul Politic al PNL și vicepreședinte al PNL.

Hașotti a fost ales deputat în 1996, în primul mandat fiind secretarul Comisiei de Cultură și membru în Comisia pentru Integrare Europeană, dar și lider al grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, iar la cel de-al doilea – membru în Comisia de Politică Externă și în Comisia pentru Integrare Europeană, vicepreședinte al Camerei Deputaților (2002 – 2004) și membru al Convenției pentru Viitorul Europei (2002 – 2003).

A intrat în Senat în 2004, fiind membru al Comisiei pentru drepturile omului și membru în Adunarea Parlamentară OSCE, vicepreședinte al Senatului (2004 – 2005), lider al grupului Alianța Dreptate și Adevăr (2005 – 2007) și lider al grupului PNL (2007 – 2008). În prezent, el este la cel de-al doilea mandat de senator, fiind liderul grupului parlamentar PNL, membru în Comisia pentru drepturile omului, în Comisia pentru românii de pretutindeni, în Adunarea Parlamentară OSCE și Adunarea Parlamentară a Mării Mediterane.

Tot în 2004, a candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al Constanței, câștigate din primul tur de scrutin de Radu Mazăre.

Este căsătorit cu Georgeta Hașotti și nu are copii.

Recent, și europarlamentarul Ramona Mănescu și-a depus demisia din PNL, actul fiind depus la PNL Constanța.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Nikki Exotika, femeia trans din America, și Igor din...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Când cresc salariile în România! Breaking news
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Motivul pentru care Erika Isac s-a ras în cap! Fanii au criticat-o dur: ”Ce nu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?