PSD preia șefia Comisiilor SRI și SIE. Cine sunt oamenii propuși să controleze serviciile secrete

PSD preia șefia Comisiilor SRI și SIE. Cine sunt oamenii propuși să controleze serviciile secrete

Comisia pentru controlul SRI va avea 9 membri, din care un președinte, un vicepreședinte și un secretar, iar Comisia pentru controlul parlamentar asupra activității SIE va avea 5 membri – 3 deputați și 2 senatori.

Comisia pentru Controlul SRI s-a constituit oficial luni, fiind compusă din Adrian Țuțuianu (PSD, președinte), Gheorghe Marian Cucșa (ALDE, vicepreședinte), Verestoy Attila (UDMR, secretar) și membrii Doina Fedorovici (PSD), Radu Babuș (PSD), Gabriel Nasra (PSD), Ioan Chirteș (PNL), Cezar Preda (PNL) și Manuel Costescu (USR).

Adrian Țuțuianu, a fost ales luni președintele Comisiei de Control a SRI, anunțând deja că marți se va și întâlni prima dată această Comisie. De profesie avocat, din Târgoviște, Țuțuianu este membru social-democrat din 1998 și parlamentar în legislatura 2008-2012. El a fost anchetat pentru abuz în serviciu și pentru trafic de influență și are deja un post important în Senat, fiind membru al Comisiei Juridice. Între 2012 și 2016 a fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.
În 2013, numele lui Adrian Țutuianu a apărut în dosarul senatorului Ion Stan care a fost condamnat pentru trafic de influență, fiind acuzat că a pretins sume importante de bani în schimbul cărora s-a angajat față de omul de afaceri Nicușor Dima, care i-ar fi sponsorizat campania electorală, că îi va obține contracte cu statul. Ion Stan i-a propus lui Dima Nicușor Sorin să îl sprijine în afacerile pe care le derulează, aranjându-i o întrevedere cu Adrian Țuțuianu, despre care a afirmat că a revenit la sentimente mai bune față de el și că „au bătut palma”.
Presa a scris, de asemenea, că Țuțuianu avea încheiate mai multe contracte de asistență juridică în colaborare cu primăriile unor localități de pe raza județului. Concret, fostul șef al CJ Dâmbovița încasa din aceste servicii prestate pentru administrația din Gura Șuții, Moroieni, Comișanși și Tătărani, prin intermediul „Țuțuianu și Asociații”, o remunerație între 1.300 și 2.000 de lei, la care se adaugă și contracte punctuale pentru reprezentarea în instanță a unor primării din județ precum Mănești și Vulcana Pandele, notează evz.ro. Referitor la această situație Țuțuianu explica în 2014, într-o intervenție la B1TV, a că a avut firma de avocatură până în 2012, dar odată ce a fost ales la conducerea județului, și-a cesionat părțile partenerilor săi de atunci. În plus, acesta a recunoscut chiar că „e foarte posibil” să aibă contracte cu primăriile din județ: „Posibil că da, nu știu. (…) Este foarte posibil”.

Adrian Țuțuianu este licențiat în drept, a urmat un masterat în Managementul Afacerilor Publice Europene și și-a luat doctoratul în Drept comercial. Din anul 2.000 este profesor la Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Drept și Științe Administrative.

Potrivit declarației de avere, noul șef al Comisiei SRI deține în județul Dâmbovița 4.800 de metri pătrați de teren intravilan, 50% dintr-o suprafață de 10 hectare de pădure și 2.400 de metri pătrați de teren intravilan. În coproprietate, acesta are și patru apartamente în Târgoviște, unul în București, o casă în satul Valea Voievozilor din Dâmbovița. Senatorul mai are și două autoturisme Volkswagen, Polo și Passat, credite de circa 90.000 de lei, iar soția sa este acționar la trei firme: Ventrom SA, Administrator Consulting SRL și BES Bags SRL.

Deputatul Mihai Weberva fi propus de PSD să preia președințiaComisiei SIE. Este deputat de Gorj PSD de Gorj, aflat la al doilea mandat. Weber a mai făcut parte din Comisia de control SIE și în legislatura 2012-2016. De profesie inginer, el a lucrat la începutul anilor `90 la Mirfo Târgu Jiu. A absolvit cursuri scurte la Institutul Diplomatic Român și la Universitatea Națională de Apărare și este doctorand la Universitatea Valahia din Târgoviște. Este acționar la o firmă care deține un service auto, Pro Auto Logistics, soția sa fiind fost inspector la Garda de Mediu.

Doina Fedorovici, senator PSD, a fost numită și ea în Comisia SRI. Este membru PSD din 1994 și a obținut la alegerile parlamentare din decembrie al doilea mandat consecutiv de senator, din postura de președinte al organizației județene Botoșani a PSD. În vârstă de 42 de ani, Doina Federovici a devenit președinte al PSD Botoșani în luna decembrie a anului trecut, ca urmare a demisiei lui Andrei Dolineaschi.

Este licențiată în drept, obținând licența la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”din București, cursuri urmate de un program de masterat în Drepturile Omului și Justiție Constituțională, Facultatea de Drept, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iași. Fedorovici a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani (2012), dar și director al Direcției Județene de Statistică. Potrivit declarației sale de avere, Doina Federovici are un teren de 34.000 de metri pătrați și o casă în localitatea Coșula, ambele dobândite sub formă de moștenire. Parlamentarul deține o mașină marca Volkswagen Passat și are credite la bănci în valoare de 64.000 de lei.

Horia Nasra, deputat PSD, Comisia de Control al SRI. La 33 de ani, se află la primul său mandat de parlamentar, venind de la conducerea PSD Cluj. Potrivit celei mai recente declarații de avere, Nasra nu deține nici teren, nici casă, nici mașină și nu are niciun cont bancar. Acesta a înregistrat doar venituri care însumează peste 60.000 de lei de la un cabinet parlamentar și ca expert AJOFM – POSDRU. Horia Nasra este sirian după tată, a făcut studii de Istorie și Antropologie și se declară ateu: „Eu respect toate religiile, dar sunt ateu”, spunea parlamentarul într-o conferință de presă.

Radu Babuș, deputat PSD, numit în Comisia de Control al SRI. Ales deputat în Constanța, este urmărit penal alături de Radu Mazăre în dosarul privind vânzarea unor suprafețe de teren din județul Constanța.

„Suspectul Babuș Radu, în calitate de director general al RAEDPP Constanța, la data de 31 mai 2007, a stabilit cu intenție o valoare diminuată, față de valoarea comercială reală, pentru o suprafață totală de teren de 502,81 metri pătrați, situată în intravilanul municipiului Constanța, stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a mai multor parcele de teren”, arată procurorii în ordonanța de extindere a urmăririi penale.

Acesta deține, potrivit declarației de avere, patru terenuri, un apartament în Constanța, un Mercedes și bijuterii, tablouri și icoane de 23.000 de euro. În declarația de interese, Babuș menționează că este asociat la două societăți comerciale, Bora Tow SRL, Sat Vacanță lot 3 și Edilaeris Srl, Mamaia zona Cazino, terasa 7-8 și este vicepreședinte la organizația PSD Constanța.

Radu Babuș a fost directorul Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat, regie subordonată Primăriei municipiului Constanța, din 2003 până în 2012. Din 2006, el a devenit consilier județean după demisia unui coleg, prelungindu-și mandatul și la alegerile din 2008 și la cele din 2012.

Ioan Cristian Chirteș, propus de PNL în Comisia SRI. Este senator PNL de Mureș, aflat la primul mandat. În legislatura anterioară, a fost deputat PNL. A fost director comercial în Romsilva, la Mureș. A fost vicepreședinte al CJ Mureș între 2008 și 2012. Este specialist în silvicultură, cu masterate în finanțe și management public.

Cezar Preda, deputat PNL, propus de PNL înComisia SRI. Este deputat PNL aflat la al patrulea mandat. În legislatura anterioară, a făcut parte din Comisia pentru controlul SRI, ca de altfel în fiecare mandat. În primul mandat, 2004-2008, a și condus Comisia pentru Controlul SIE. Preda provine din fostul PDL, din conducerea căruia a făcut parte. A fost directorul firmei de salubritate Rer Remmert din Brăila, între 2003 și 2004, precum și al REBU București, între 2001 și 2003, Preda făcând parte în acea perioadă și din conducerile asociațiilor de salubritate din România. În anii `90, a lucrat pentru Primăria Buzău, fiind viceprimar între 1990 și 1991. Este absolvent de cursuri postuniversitare la Colegiul Național de Apărare și la Academia Națională de Informații, a SRI.

Verestoy Attila, propus de UDMR în comisia SRI.Este senator UDMR din 1990, făcând parte și în mandatele anterioare din Comisia de control al SRI. Este unul dintre cei mai bogați parlamentari, deținând doar la bursă acțiuni în valoare de peste 30 de milioane de lei, la finalul anului 2016. Deține acțiuni la mai multe firme din Harghita, dar și din Ungaria sau Elveția, fiind implicat de-a lungul vremii în afaceri cu vagoane, alături de omul de afaceri Cristian Burci, dar și în alte domenii. Principalele controverse în care este implicat numele său sunt defrișările masive din pădurile Harghitei și de un contract privind tichetele de masă pentru Poșta Română. Senatorul nu a fost însă acuzat vreodată oficial în vreun dosar.

Manuel Costescu, propus de USR în Comisia SRI. Este deputat USR la primul mandat și este cunoscut mai ales ca fiind omul care a deschis lista plecărilor din Guvernul Cioloș pentru a candida pe listele partidului lui Nicușor Dan. Acesta a fost secretar de stat în Ministerul Economiei și a candidat pe lista USR pentru Diaspora.

Născut la Sibiu, a absolvit Liceul Brukenthal, la fel ca președintele Klaus Iohannis și, ulterior, a aplicat pentru studii universitare în SUA, fiind acceptat cu bursă completă la Universitatea Brandeis, unde a studiat economie și matematică, iar apoi s-a angajat la o firmă de consultanță renumită pentru capacitatea de gestiune a riscului în sectorul energetic. Mai târziu, acesta a fost acceptat la Harvard Kennedy School of Government pentru a studia administrație publică și dezvoltare economică internatională și, concomitent cu acest program de master, a studiat și la un MBA la MIT (Sloan School of Business). A lucrat la mai multe companii prestigioase din Statele Unite și din Marea Britanie, iar apoi s-a reprofilat pe domeniul investment banking, fiind responsabil de instituțiile financiare publice din Europa (trezorerii de stat, bănci centrale, guverne etc.).

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Costescu deține două terenuri, ambele dobândite în 2006, unul în Rășinari (1888,5 mp) și unul în Torpine (1079 mp), două apartamente în Sibiu (dobândite în 2003 și 2011) și o casă la Londra, dar și bijuterii și obiecte de artă în valoare de 10.000 de lire. În plus, Costescu are un cont curent în valoare de 60.000 de lire într-o bancă din Londra, și unul de 6.000 de dolari, un fond de investiții de 190.000 de dolari și unul de 132.000 de lire, plus acțiuni în valoare de 82.000 de dolari la JPM International, de la care a încasat și un venit annual de 200.000 de lire.

Dorel Căprar, deputat PSD, ar urma să fie propus în Comisia SIE. Este deputat PSD de Arad și se află la al doilea mandat în Parlament și a fost secretarul Comisiei de Control al SIE din 2015. A fost numit și președintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților în actuala legislatură. Căprar a fost consilier județean și local la Arad, din partea PSD, organizație județeană pe care o conduce. Este fost judokan de performanță și a lucrat la începuturile carierei la Conel, ca mecanic, șofer sau tehnician. A studiat dreptul și marketingul. A fost asociat la firma de construcții Von Meister din Arad, unde soția sa lucrează încă. Este asociat la firma de transport internațional West Cargo din Arad, aflată în insolvență.

Turcan:Dacă preia șefia comisiei SIE, care revine PNL, PSD se comportă ca o armată roșie

PSD se comportă ca „o armată roșie care vine și cucerește Parlamentul” dacă nu respectă protocolul potrivit căruia PNL îi revine președinția Comisie pentru controlul activității SIE, a declarat luni președintele interimar al PNL Raluca Turcan.

„Au fost negocieri atât între PNL, cât și celelalte partide. Există, de asemenea, un protocol asumat de către toate partidele parlamentare și pe acel protocol PNL îi revedea președinția Comisiei SIE. Aseară, au spus consilierii, domnul Dragnea a transmis că dorește să ia totul. Cu ce drept într-o «democrație» de tip feudal poți să iei toate instituțiile și să domini totul? Ar fi regretabil. S-ar comporta exact ca o armată roșie care vine și cucerește Parlamentul. Cred că ar fi corect ca PNL, care este al doilea partid ca mărime în PNL să dețină președinția unei comisii speciale”, a declarat președintele interimar al PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan a afirmat că dacă șefia comisiei SIE va reveni PNL aceasta va fi preluată de deputatul Cezar Preda.
„Dacă vom obține președinția comisiei SIE, președinte propus și validat în grupurile parlamentare va fi Cezar Preda și de asemenea vom avea doi membri în Comisia SRI. Dacă această negociere se menține. Dacă PSD s-a schimbat și pe principiul câștigătorul ia totul atunci vom reacționa ca atare”, a mai spus Turcan. PNL va propune în Comisia pentru controlul SRI pe deputatul Răzvan Sorin Prișcă și pe senatorul Ioan-Cristian Chirteș.
Cu toate acestea, luni seară în componența oficială a Comisiei SRI a intrat Cezar Preda, neregăsindu-se Răzvan Sorin Prișcă.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Patrick, sentimente ascunse pentru Giuly!? Patrick și Robert au purtat o discuție pe tema acestui...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
O navă de război misterioasă care s-a scufundat în 1742 a fost, în sfârșit, identificată