Promisiunile pe care Dragnea și Tăriceanu i le-au făcut șefului Dacia

Promisiunile pe care Dragnea și Tăriceanu i le-au făcut șefului Dacia
Publicat: 04/10/2017, 18:23
„Avem nevoie de stabilitate legislativă, de predictibilitate în domeniul fiscalității și al legislației muncii (….) Avem mare nevoie să dezvoltăm piața auto din România, trebuie să găsim un echilibru între proporția de mașini noi și cea la mâna a doua (….) Performanțele noastre și creșterea producției sunt indispensabile pentru a păstra locurile de muncă de la Dacia și pe furnizorii noștri”, a declarat Yves Caracatzanis, directorul general al Dacia și al grupului Renault România.
Atât șeful Senatului, cât și președintele Camerei Deputaților au vorbit, în cadrul conferinței, despre „lucrurile esențiale” pe care le-au atins în discuția cu directorul Caracatzanis, printre care s-au numărat și „necesitatea unei stabilități în domeniul legislației”, dar și proiectele de infrastructură.
„Am discutat despre viitorul Dacia. Ceea ce ne interesează cel mai mult, pe mine, pe domnul președinte al Camerei, e viitorul Dacia, în România. Așa cum ați văzut, interesul manifestat de Dacia, în România, este să se mențină centrul de gravitație în România, având în vedere că Dacia se fabrică și în alte țări (…) Suntem într-o competiție în care vrem să rămânem competitivi (…) Suntem într-o situație care e foarte bună, dar trebuie să vedem ce trebuie să facem pentru viitor și am discutat cu directorul general câteva lucruri esențiale – necesitatea unei stabilități în domeniul legislației pentru ca planurile de afaceri să poată fi duse pe termen lung, necesitatea unor proiecte de infrastructură în zona Piteștiului și nu numai, care să mărească competititivitatea celor produse aici”, a spus Tăriceanu.
„Am discutat și despre stabilitate legislativă, despre un subiect important care se discută de mult timp, despre mutarea contribuțiilor din dreptul firmei în al angajatului. I-am prezentat domnului președinte care e schema (….) Și în scurt timp Guvernul va prezenta care e procedura”, a spus, la rândul său, Liviu Dragnea.
Potrivit liderului PSD, și autostrada Pitești-Sibiu s-a aflat pe agenda subiectelor dezbătute cu directorul general al Dacia și al grupului Renault România.
„Ministrul Transporturilor ne-a informat pe mine și pe prim-ministru că pe primul tronson, Pitești-Curtea de Argeș, licitația a fost deja organizată, iar pe celelalte patru tronsoane urmează să se finalizeze docmunentația și să se scoată la licitație, proiectare și execuție undeva prin noiembrie (…) Tot pentru noiembrie se preconizează și licitarea tronsoanelor pentru drumul expres Craiova-Pitești (…) S-a discutat, de asemenea, despre un pod peste Argeș care este foarte necesar pentru fabrică și pentru restul de centură ocolitoare a Piteștilor”, a detaliat Dragnea, potrivit Mediafax.
Pe de altă parte, Dragnea a subliniat faptul că programul Rabla trebuie dezvoltat.
„E bine ca toți să conștientizăm ce înseamnă să cumpărăm mașini fabricate în România față de mașini cumpărate second hand din străinătate. O mașină produsă în România aduce 3.500 de euro la buget, una importată-zero”, a adăugat liderul PSD.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ion Țiriac, SCANDAL MONSTRU. Ce l-a enervat pe celebrul miliardar: Am fost DAȚI AFARĂ
Secretul brutăriilor din supermarketuri. Ce pățesc majoritatea cumpărătorilor
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A vrut să experimenteze pe copil". Un tată și-a lăsat bebelușul să moară de foame...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Abuzul de alcool, diabetul și poluarea cresc riscul de Alzheimer și Parkinson