Proiectul de Lege privind salarizarea unitară, avizat în Senat. Cum justifică PNL și USR votul împotrivă

Proiectul de Lege privind salarizarea unitară, avizat în Senat. Cum justifică PNL și USR votul împotrivă
Publicat: 15/05/2017, 13:30
Actualizat: 27/03/2019, 09:27

Șase senatori de la PSD-ALDE au votat „pentru”, iar patru, de la PNL și USR, au votat „împotrivă”.

Senatorul liberal, Daniel Fenechiu, a anunțat că PNL nu va vota pentru un aviz favorabil, întrucât în lege nu există un studiu al impactului bugetar.

„Poziția grupului parlamentar PNL este aceea că nu putem aviza proiectul în lipsa studiului de impact. Din punctul acesta de vedere, ar fi o avizare în orb. Motiv pentru care luați act că senatorii din Comisia juridică ai PNL se vor opune avizării pozitive”, a spus Fenechiu, în ședința Comisiei juridice a Senatului.

O poziție similară a avut și senatorul George Dircă (USR), care a apreciat că legea salarizării nu este sustenabilă pe termen lung.

„Grupul USR apreciază că, din estimările pe care le avem, această lege va produce un impact bugetar semnificativ. Considerăm că (…) nu există un studiu de impact bugetar și aici sunt două cauze: fie de la început Guvernul a bugetat cheltuieli mult mai mari pentru a acoperi în acest moment acest impact bugetar, pe de altă parte, pe termen lung, această lege nu este sustenabilă. Preconizăm că în curând vom ajunge într-o situație similară anului 2010 în care statul a fost nevoit să aplice tăieri salariale. Pe de altă parte, un lucru foarte grav este că această lege nu introduce criterii de performanță în grilele salariale. Practic vom avea costuri și mai mari la o eficiență mult mai scăzută. Poziția noastră este de a ne opune acestei legi în această formă”, a adăugat Dircă.

Senatul este primă cameră sesizată, Camera Deputaților fiind for decizional.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Evitați aceste numere de telefon. Nu răspundeți, rămâneți fără bani
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului