PNL a găsit soluția pentru situația din Justiție. Cum vor liberalii să pună codurile penale în acord cu deciziile CCR

PNL a găsit soluția pentru situația din Justiție. Cum vor liberalii să pună codurile penale în acord cu deciziile CCR
Publicat: 20/02/2017, 16:22
Actualizat: 28/03/2019, 15:41

„PNL a propus astăzi să realizăm o comisie formată din experți juriști, din membri PNL ai celor două comisii din Cameră și Senat, astfel încât deciziile CCR să poată fi transpuse în Codul penal și Codul de procedură penală. PNL lansează provocarea în felul acesta celor din PSD să se poziționeze și ei tranșant. Credem că aceasta este soluția pentru a detensiona situația din societatea românească”, a declarat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la finalul ședinței Comisie de unificare a PNL.

PNL a cerut PSD să spună clar dacă intenționează să coreleze deciziile CCR cu cele două coduri, a spus Turcan.

„Solicităm cu fermitate ca PSD-ul să se pronunțe clar dacă intenționează să facă această corelare a deciziilor CCR cu cele două coduri, pentru că numai în felul acesta putem fi siguri că nu pregătesc o altă lovitură. După cum cunoaștem cu toții, în momentul de față, majoritatea în Parlamentul României este la PSD și ALDE, dacă Guvernul a scăpat de responsabilitatea ordonanțelor prin Ordonanța 14 salvatoare în Parlamentul României pericolul planează, așadar credem că pe de-o parte această ordonanță ticăloasă trebuie respinsă și public să spună exact cum înțelege PSD și ALDE să rezolve problemele rezultate în urma deciziilor CCR”, a afirmat Turcan.

Raluca Turcan a spus că soarta „OUG ticăloase” poate fi tranșată definitiv în această săptămână, cerând respingerea OUG 13 în Parlament.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
România în Schengen AIr. Regulile pe aeroporturi intră în vigoare din 31 martie
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația