Plumb îl contrazice pe Tudose: Am făcut pași înainte. Am primit și felicitări din partea Comisiei Europene

Plumb îl contrazice pe Tudose: Am făcut pași înainte. Am primit și felicitări din partea Comisiei Europene
Publicat: 12/10/2017, 21:10
Actualizat: 13/10/2017, 09:32

„Eu sunt un om de partid și pentru mine partidul înseamnă foarte mult, funcția de ministru mi-a fost încredințată de către partid, în forul statutar așa că poziția mea va fi exprimată, astăzi, în CExN al partidului”, a declarat Rovana Plumb, înainte de a intra la ședința CExN al PSD, evitând astfel să spună dacă ia în calcul să își dea demisia din Guvern.

Întrebată cum își explică declarațiile premierului cu privire la plecarea sa din Executiv, Plumb a evitat să comenteze.

„E importantă stabilitatea țării, punerea în aplicare a programului de guvernare”, a răspuns ea.

Totodată, întrebată dacă este adevărat faptul că nu vin semnate hârtiile de la Bruxelles, Plumb a spus că nici ea, nici colegii săi nu au cunoștință de acest lucru.

„Cred că ați văzut cu toții că am avut, în această săptămână, întâlnire cu cei de la Comisia Europeană, cu reprezentanți de la nivel de comisar până la nivel de specialiști (…) Am făcut pași înainte, fapt pentru care am primit și felicitări din partea Comisiei Europene. Am deblocat fondurile pentru România, am plătit peste 900 de miloane de euro pentru beneficiari și s-au întors și în țară bani. Important e că banii europeni vin în țară, iar acest lucru s-a făcut într-o perioadă foarte scurtă”, a declarat Rovana Plumb.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu