Orban: „Un nou mandat al președintelui Iohannis va depinde și de forța PNL. Cioloș nu ne va fura din electorat dacă-și face partid”

Orban: „Un nou mandat al președintelui Iohannis va depinde și de forța PNL. Cioloș nu ne va fura din electorat dacă-și face partid
Publicat: 26/03/2017, 13:17
Liberalul Ludovic Orban refuză să facă „portretul-robot” al viitorului președinte al PNL, însă spune că „trebuie să fie un om de dreapta în primul rând, un om care crede în valorile liberale, un om care se bucură de încredere din partea cetățănilor României și, mai ales, din partea bazei Partidului Național, un om care inspiră, un om care are forța și competența de a reclădi PNL”.
În ciuda rezultatelor slabe înregistrate de PNL la ultimele alegeri, partidul rămâne principala forță politică de dreapta, crede Orban, și trebuie să încerce să atragă electoratul care împărtășește valorile liberale, conservatoare. „Eu vreau ca Partidul Național Liberal să fie liderul autentic al dreptei în România”, răspunde Orban întrebat despre o eventuală alianță sau fuziune cu USR-ul, variante pe care le-a adus în discuție în urmă cu câteva săptămâni actualul lider al formațiunii, Raluca Turcan.
Referitor la colaborarea cu Dacian Cioloș, Orban susține că își menține poziția pe care a avut-o încă de după alegerile locale, atunci când discuțiile referitoare la candidatul pentru funcția de premier erau abia la început: tehnocratul ar fi trebuit să se înscrie în PNL, dacă își dorea să fie susținut în continuare de partid, și chiar și în acest moment este de părere că fostul prim ministru ar trebui să facă același lucru.
„Mie mi s-ar părea normal ca domnul Cioloș să se înscrie în PNL, pentru că domnul Cioloș a fost sprijinit de-a lungul carierei de Partidul Național Liberal în toate pozițiile pe care le-a dobândit, atât pe plan național, cât și pe plan european. PNL l-a sprijinit pentru poziția de ministru al Agriculturii, pentru poziția de Comisar european, pentru poziția de premier. Deci domnul Cioloș a avut numai avantaje de pe urma PNL, așa că eu cred că ar fi normal și de bun simț să se înscrie în Partidul Național Liberal. Dar este decizia domniei sale. (…) Nimeni nu poate să determine vreo garanție pentru oricare dintre candidații la orice funcție de conducere din partid, pentru că acesta este atributul exclusiv al membrilor, să-și aleagă conducătorii la toate nivelurile”, a spus Orban.
Acesta mai declară și că nu-i este teamă că un nou partid condus de Dacian Cioloș ar putea să „fure” din electoratul PNL-ului, pentru că nu vede cu ce ar putea veni acesta nou față de ceea ce oferă liberalii. Orban mai consideră și că faptul că cineva nu a fostmembru de partid, dar a deținut funcții de ministru, prim ministru, comisar european, înseamnă că, de fapt, este în politică. „Nu poți să susții că este o alternativă la clasa politică, atâta timp cât tu ai fost parte din așa-zisa clasă politică, sintagmă pe care eu nu o agreez, vă spun sincer. Au mai existat încercări de-a lungul timpului de a obține voturi dând cu pietre în partidele politice existente pe scena politică”, explică candidatul la șefia PNL.
Pentru alegerile parlamentare, partidul a avut o problemă de leadership și ar fi trebuit să se uite cu atenție la membrii săi, în loc să trimită în cursa electorală oameni fără suficientă experiență, arzând, astfel, niște etape, cu toate că existau în rândurile formațiunii mulți politicieni de calitate care „au tras pentru partid”.
Referitor la candidatura sa, contestată de unii membri ai PNL, Orban răspunde că „eproblema lor. În ceea ce mă privește pe mine, eu cred că în democrație trebuie să-ți anunți intențiile privitoare la funcțiile pentru care intri în competiție în mod transparent, în mod deschis. În ce mă privește, mi-am anunțat candidatura odată cu declanșarea alegerilor interne ca urmare a deciziei Biroului Politic Național care a pornit procedurile de alegeri interne. Adică eu consider că a fost chiar momentul potrivit”.
Întrebat dacă nu se teme că decizia finală în procesul în care este acuzat de folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite, una care deocamdată nu este definitivă, cu toate că pe fond a fost achitat, i-ar putea încurca toate calculele pentru șefia PNL, Ludovic Orban arată că, din acest punct de vedere, nu are „nicio emoție”,dar recunoaște că „este că e destul de ciudat ca un candidat care are șanse să câștige Primăria Capitalei să fie oprit din cursa pentru Primăria Capitalei de un dosar care nu stă în picioare”.
Despre colaborarea cu președintele Klaus Iohannis, Ludovic Orban asigură că PNL va rămâne „un partener transparent” și că, după ce el va prelua șefia partidului, va fixa drept obiectiv câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019 și câștigarea alegerilor locale și parlamentare din 2020, cu toate că este „aproape convins” că Iohannis nu va interveni în alegerile din cadrul formațiunii. Un viitor mandat al lui Iohannis depinde, în primul rând de prestația șefului statului și de încrederea de care se bucură din partea cetățenilor, mai spune Orban, completând că „evident, va depinde și de forța PNL, pentru că partidul este principalul partener al președintelui Klaus Iohannis și va fi și în campania electorală din alegerile prezidențiale”.
Citiți mai jos interviul integral cu Ludovic Orban, unul dintre candidații la președinția PNL
Gândul: Cum ați cataloga situația din PNL în acest moment?
Ludovic Orban: Este evident că am înregistrat o înfrângere electorală neașteptată, care are cauze destul de serioase, iar partidul trebuie să fructifice alegerile interne pentru a remedia toate disfuncționalitățile și toate greșelile care au fost efectuate în ultimii doi ani.
Gândul: Dacă ar fi s-o definiți într-un cuvânt?
Ludovic Orban: Este o dezamăgire, dar, în același timp, odată cu demararea alegerilor, este și speranță.
Gândul: Vorbeați despre niște „greșeli”, niște „cauze foarte serioase” ale înfrângerii. Care sunt aceste cauze?
Ludovic Orban:În primul rând, îmi pare rău că nu s-a făcut o analiză serioasă în Partidul Național Liberal nici după alegerile locale, nici după alegerile parlamentare. Evident că am avut probleme de leadership, un leadership cu credibilitate destul de mică, fără o încredere foarte mare din partea oamenilor, și aici nu mă refer numai la numărul 1, ci mă refer și la liderii în plan secundar. De asemenea, am avut probleme de reprezentare, de multe ori ne-am îndepărtat de oamenii care simpatizează cu Partidul Național Liberal și care empatizează cu valorile dreptei liberal-conservatoare, încercând de multe ori să concurăm pe teme populiste cu PSD-ul.
De asemenea, am avut probleme de mesaj și probleme de poziționare politică. Am făcut greșeli și în privința desemnării candidatului la funcția de prim ministru și cred că o mare greșeală a fost aceea că nu s-au organizat mai repede alegerile în Partidul Național Liberal, alegeri care ar fi dus la conduceri legitime și ar fi permis membrilor PNL să-și aleagă liderii. Fiind, practic, conducerile la toate nivelurile numite, fără o legitimitate conferită de baza partidului, acest lucru a contribuit foarte mult la lipsa de performanță.
Gândul: Cum poate PNL-ul, la următoarele alegeri, „să-i lovească în moalele capului pe PSD-iști”, cum a spus doamna Raluca Turcan?
Ludovic Orban:Deocamdată, cel mai important lucru sunt alegerile interne în partid. Aici, membrii PNL trebuie lăsați să-și aleagă liderii, conducătorii, să-și aleagă acei conducători care într-adevăr sunt cei mai serioși, se bucură de încrederea membrilor de partid și a cetățenilor, pentru că asta este prima problemă care trebuie rezolvată prin alegeri, și anume lideri credibili, lideri care să fie ascultați, care să inspire încredere, care să comunice foarte serios cu cetățenii României.
Evident, în baza alegerilor și a liderilor care vor fi aleși la toate nivelurile, Partidul Național Liberal trebuie să pună la punct o strategie foarte serioasă de recâștigare a alegătorilor pierduți, ca să zic așa. Să ne aducem aminte că, după alegerile prezidentiale, PNL era creditat în toate cercetările sociologice cu un scor de peste 42%, deci noi avem un bazin de extindere, există un public numeros de până la 50% dintre cetățenii României, oameni care își doresc un partid puternic de dreapta, își doresc o guvernare care să aibă la bază principiile liberale, își doresc o forță politică ce poate să-i reprezinte. Noi, evident, trebuie să devenim această forță politică, să redevenim această forță politică ce poate avea forța de a-i reprezenta pe toți acești oameni, oameni care trăiesc pe propriile picioare, din munca lor, din afacerea lor, din expertiza pe care o dețin într-un domeniu, din proprietatea sau proprietățile pe care le dețin. În general, noi trebuie să reprezentăm tot ceea ce înseamnă partea dinamică a societății, partea civilizată, partea care își dorește să se realizeze într-o societate pe baza competențelor și talentelor proprii. Trebuie să renunțăm la competiția neproductivă pe care am dus-o uneori pe diferite teme care nu au relevanță pentru alegătorii noștri.
De asemenea, trebuie să reclădim încrederea între noi și cetățenii României, asta printr-o amplificare a comunicării directe, prin parteneriate cu tot ce înseamnă structuri ale societății civile, patronate, asociații profesionale, organizații de toate felurile, să deschidem larg ușa partidului către oamenii de valoare din societate care împărtășesc valorile noastre și vor să se alăture demersului nostru politic și, nu în ultimul rând, să-i valorificăm foarte bine pe oamenii de calitate pe care îi are PNL și la care până acum conducerea nu s-a uitat.
Gândul: Vorbeați despre sondajele de după alegerile prezidențiale în care PNL avea un scor de peste 40%. Având în vedere cele mai recente rezultate, cele de la parlamentare, ce credeți că s-a întâmplat cu alegătorii care ar fi optat atunci pentru liberali?
Ludovic Orban:Cei mai mulți nu au venit la vot, conform cercetărilor sociologice. Unii s-au și reorientat, dar nu în procent foarte mare. Foarte mulți nu au venit la vot pentru că nu s-au simțit reprezentați, pentru că PNL nu a avut mesaje, acțiuni, poziționări politice care să-i facă pe acești oameni să simtă că există o forță politică potrivită să-i reprezinte.
Gândul: Cum ar trebui să fie viitorul lider al PNL?
Ludovic Orban:Potretul-robot al viitorului lider al PNL trebuie să-l facă cei 5.000 de delegați membri ai PNL care vor vota la Convenția Națională.
Gândul: Atunci ce ar trebui să facă viitorul lider liberal pentru a aduce partidul pe linia de plutire?
Ludovic Orban: Trebuie să fie un om de dreapta în primul rând, un om care crede în valorile liberale, un om care se bucură de încredere din partea cetățănilor României și, mai ales, din partea bazei Partidului Național, un om care inspiră, un om care are forța și competența de a reclădi PNL. Evident că trebuie făcuți foarte mulți pași, în primul rând în fundamentarea deciziei politice noi trebuie să folosim tot din științe politice, sociologice, psihologice, trebuie să folosim sondajele de opinie pentru a vedea cu adevărat cercetările atât cantitative cât și calitative, de asemenea trebuie să reconstruim tot ceea ce înseamnă structurile de specialitate ale partidului pe fiecare domeniu de activitate, comisiile de specialitate, trebuie să reconstruim un program de guvernare și o viziune asupra dezvoltării României. De asemenea, trebuie să învățăm să comunicăm mult mai bine, chiar prin apariția foarte multor liberali noi care să fie implicați în comunicarea publică, prin generaliarea comunicării directe cu cetățenii la toate nivelurile partidului.
Gândul: Raluca Turcan a vorbit despre o eventuală colaborare între PNL și USR, alianță sau fuziune. Ar fi oportună o astfel de apropiere de USR?
Ludovic Orban:Preocuparea mea de căpătâi este relansarea Partidului Național Liberal, transformarea PNL în forța politică de dreapta de care are nevoie societatea românească pentru a avea cu adevărat o evoluție ascendentă pentru a asigura modernizarea și dezvoltarea României.
Gândul: Deci la nivel de individualitate, să înțeleg. Nu v-ați gândit cumva că v-ar putea aduce un capital de imagine USR-ul, având în vedere scorul obținut la parlamentare?
Ludovic Orban: Vă repet, PNL este cea mai importantă forță politică de pe dreapta scenei politice și trebuie să fie concentratorul oricărei reprezentări a părții din societate care împărtășește valorile liberale, valorile conervatoare care generează, de fapt, politicile de dezvoltare. Eu vreau ca Partidul Național Liberal să fie liderul autentic al dreptei în România.
Gândul: Acum câteva săptămâni, Dacian Cioloș spunea că nu exclude să intre într-unul dintre partidele de pe actuala scenă politică, și este cunoscut faptul că PNL și USR l-au susținut în campania electorală pentru funcția de prim ministru. Ce părere aveți despre o eventuală înscriere a fostului premier în Partidul Național Liberal?
Ludovic Orban: E o decizie care îi aparține domnului Cioloș. Eu mi-am prezentat poziția, după cum bine va aduceți aminte. După locale, când era dezbaterea cu desemnarea domnului Cioloș ca și candidat la prim ministru, eu am spus categoric că trebuie desemnat candidat la prim ministru de PNL cu o singură condiție: să se înscrie în Partidul Național Liberal. N-a făcut lucrul acesta.
Mie mi s-ar părea normal ca domnul Cioloș să se înscrie în PNL, pentru că domnul Cioloș a fost sprijinit de-a lungul carierei de Partidul Național Liberal în toate pozițiile pe care le-a dobândit, atât pe plan național, cât și pe plan european. PNL l-a sprijinit pentru poziția de ministru al Agriculturii, pentru poziția de Comisar european, pentru poziția de premier. Deci domnul Cioloș a avut numai avantaje de pe urma PNL, așa că eu cred că ar fi normal și de bun simț să se înscrie în Partidul Național Liberal. Dar este decizia domniei sale.
Gândul: S-a vorbit despre aducerea lui Dacian Cioloș în PNL direct în postura de lider, ulterior mai mulți liberali s-au dezis de domnia sa. Dumneavoastră ce viitor politic credeți că ar putea avea acesta în PNL?
Ludovic Orban:Asta din nou domnul Cioloș trebuie să decidă, dacă vine în PNL, să se hotărască dacă vrea să candideze pentru orice funcție. Problema este că noi avem alegeri în partid și că nimeni nu poate să determine vreo garanție pentru oricare dintre candidații la orice funcție de conducere din partid, pentru că acesta este atributul exclusiv al membrilor, să-și aleagă conducătorii la toate nivelurile.
Gândul: Cum vedeți inițiativa fostului premier Cioloș de a-și transforma ONG-ul într-o mișcare politică, „inclusiv un proiect politic nou sau un partid politic”?
Ludovic Orban: Am aceeași părere pe care v-am exprimat-o. Am convingerea că Partidul Național Liberal are capacitatea de a-i reprezenta pe toți cetățenii României care nu sunt de acord cu modul în care guvernează PSD, care își doresc altceva pentru ei și pentru țara lor, care cred cu adevărat că este nevoie de o guvernare liberală, orientată pe dezvoltare economică, pe investiții, pe dinamizarea economică, pe dezvoltarea spiritului antreprenorial, pe încurajarea fiecărui om care are o initiativă economică. Nu știu ce ar aduce nou față de ceea ce este PNL orice altă construcție politică.
Gândul: Dacian Cioloș spunea și că are dorința să se implice în acest fel în următoarele alegeri „ca o alternative la actuala clasă politică”. Nu e cumva o contradicție aici? Dumnealui a fost susținut de PNL și a mizat pe această susținere pentru un nou mandat de premier.
Ludovic Orban: Faptul că cineva nu a fost membru de partid, dar a deținut funcții de ministru, prim ministru, comisar european, înseamnă că, de fapt, este în politică. Nu poți să susții că este o alternativă la clasa politică, atâta timp cât tu ai fost parte din așa-zisa clasă politică, sintagmă pe care eu nu o agreez, vă spun sincer. Au mai existat încercări de-a lungul timpului de a obține voturi dând cu pietre în partidele politice existente pe scena politică. Nu cred că e un mod de a obține voturi, cred că oamenii te urmează atunci când le arăți că ai, într-adevăr, o viziune, un program prin care poți să dezvolți România, poți să asiguri un nivel de viață decent pentru orice om care vrea să se realizeze.
Gândul: Vă e frică de faptul că un partid al lui Dacian Cioloș ar putea să fure din electoratul PNL?
Ludovic Orban: Nu.
Gândul: Credeți că a fost potrivită strategia PNL de a promova oameni noi la algerile parlamentare?
Ludovic Orban: Orice formațiune politică și orice conducere a fiecărui partid întâi trebuie să se uite cu mare atenție la membrii săi. Nu neapărat la membrii din prima și a doua linie, ci la membrii din baza partidului. PNL are o resursă umană foarte valoroasă, mai ales la baza partidului, o resursă care trebuie valorificată. Sigur că asta nu înseamnă că nu trebuie deschisă larg ușa partidului pentru orice om serios, de calitate din societate. Dar eu sunt împotriva arderii etapelor. O carieră publică, o carieră în viața politică se construiește pas cu pas. Și este nebenefic pentru o organizație cum e un partid politic ca oamenii de calitate care au tras pentru partid, care au legitimitatea pentru a accede la funcții publice să fie trecuți în planul doi pentru a promova niște oameni noi care nu sunt cunoscuți de organizații, care nu au fost testate, nu au fost verificați în procedurile pe care le avea partidul anterior. Eu cred că trebuie să existe o politică de resurse umane care să se bazeze pe meritocrație. Și anume, a asigura fiecărui membru al PNL accesul la funcții publice în baza efortului, a meritelor și a rezultatelor în activitatea politică.
Gândul: Mai există în acest moment lupte interne în PNL între foștii liberali și foștii democrat-liberali?
Ludovic Orban:În ceea ce mă privește pe mine, îi tratez pe toți membrii PNL cu aceeași unitate de măsură, nu operez nicio discriminare. Cred că așa este normal, pentru că fiecare om trebuie apreciat individual pentru educația sa, pentru competența sa, pentru activitatea pe care o depune în partid, nu trebuie judecat după etichete de grup sau după alte criterii.
Gândul: Cum comentați, totuși, tensiunile generate de comentarii precum cele ale domnului Mihai Voicu și ale domnului Teodor Atanasiu, care au contestat candidatura dumneavoastră și a domnului Predoiu, arătând că ați „furat startul” și că speră în apariția unui al treilea candidat?
Ludovic Orban: E problema lor. În ceea ce mă privește pe mine, eu cred că în democrație trebuie să-ți anunți intențiile privitoare la funcțiile pentru care intri în competiție în mod transparent, în mod deschis. În ce mă privește, mi-am anunțat candidatura odată cu declanșarea alegerilor interne ca urmare a deciziei Biroului Politic Național care a pornit procedurile de alegeri interne. Adică eu consider că a fost chiar momentul potrivit, când au demarat alegerile. Orice alt comentariu este un comentariu de natură subiectivă pe care eu nu vreau să-l iau în seamă.
Iar felul meu de a face campanie este un fel cât se poate de simplu. Deci eu mă duc în fiecare organizație județeană, mă întâlnesc cu baza partidului, cu reprezentanții partidului, cu primarii, viceprimarii, consilierii locali, județeni, cu toți oamenii care duc greul bătăliilor electorale din fiecare comunitate locală. În Campania asta nu-mi critic competitorii, nu fac altceva decât, în primă fază să-i ascult pe colegii mei, iar în faza a doua să le prezint viziunea mea, programul meu pentru partid și proiectele necesare pentru a pune în practică strategia, programul, viziunea.
Gândul: Au apărut informații în presă potrivit cărora încă un candidat la președinția partidului ar urma să fie Ilie Bolojan. Dacă această candidatură s-ar concretiza, credeți că s-ar schimba ceva în mod radical?
Ludovic Orban: Cum pot să comentez eu o candidatură care nici nu s-a anunțat? Oricine vrea să candideze trebuie să-și anunțe oficial candidatura în forurile statutare ale partidului, să-și facă campanie. Cred că orice om care intră în competițe dacă face o campanie serioasă poate să aducă un plus în viața partidului și oferă o oportunitate suplimentară membrilor PNL în alegerea celui mai potrivit lider.
În ceea ce mă privește pe mine, nu poate să se schimbe în niciun fel, pentru că eu v-am explicat cum îmi duc campania, campania mea este o campanie de comunicare direct cu baza partidului, este o campanie pozitivă, dominate de fair play și de respect față de orice competitor.
Gândul: Cum ar trebui să se desfășoare viitoarele alegeri în PNL? Raluca Turcan vorbea la un moment dat despre un sistem în care ar putea să voteze fiecare membru al partidului.
Ludovic Orban: Acesta este amendamentul propus de mine, ca președintele partidului, să fie votat de toți membrii PNL. Din păcate, acest amendament a fost respins la statut în Biroul Politic, la o distanță mi se pare de două voturi. Nu i-am înțeles pe colegii mei de ce fug de democrație și de ce nu au încredere în membrii PNL. În ce mă privește pe mine, eu am încredere în membrii PNL, în discernământul lor și în capacitatea de a alege cel mai bun lider. Până la urmă a rămas sistemul de alegere în Congres sau Convenție Națională. A fost, totuși, o cedare: nu este un Congres mic, ci este un Congres cu reprezentativitate largă la care vor participa 5.000 de delegați din partea organizațiilor, deci este un Congres mare. Oricum, dacă voi ieși președinte, garantez că viitorul președinte al Partidului Național Liberal va fi ales de toți membrii formațiunii.
Gândul: Este acest Congres de largă reprezentativitate o garanție că alegerile vor fi corecte, transparente, de jos în sus, așa cum se dorește?
Ludovic Orban: Nu pot să-mi imaginez altceva în PNL decât algeri libere și corecte. Partidul Național Liberal trebuie să redevină ceea ce a fost de-a lungul timpului, și anume cea mai democratică formațiune politică de pe scenă.
Gândul: Care credeți că sunt așteptările pe care le au oamenii de la PNL în ceea ce privește justiția și lupta anticorupție, având în vedere controversele apărute pe marginea OUG 13 și a Legii grațierii, din postura de opoziție, cu aspirații la putere după următoarele alegeri?
Ludovic Orban:Cunoașteți foarte bine poziția Partidului Național Liberal, noi am sprijinit întotdeauna lupta anticorupție, lupta serioasă anticorupție, am sprijinit activitatea puterii judecătorești, a Parchetelor, întotdeauna am votat în Parlament în favoarea solicitărilor formulate fie de Ministerul Justiției fie de procurorul general, suntem un partid cu o poziție foarte clară în această privință.
Gândul: Cum evaluați acum episodul dosarului în care sunteți acuzat pentru folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite?
Ludovic Orban: Mi s-a făcut o nedreptate uriașă. Toată cariera mea politică, din 1992 de când am ocupat prima funcție de consilier local până la momentul la care mi s-a făcut acest dosar a fost o carieră de cinste, corectitudine, legalitate. Totdeauna m-am bazat doar pe respectarea strictă a legii, pe o corectitudine de multe ori considerată excesivă de mulți dintre colegii mei și chiar de subalternii pe care i-am avut în diferitele instituții publice pe care le-am condus. Iar în ceea ce privește fapta pentru care am fost acuzat, ea nu există, efectiv. Am mai dat explicații pe tema asta, nu mi-am folosit în niciun fel funcția de conducere în partid, nu am încasat niciun ban, restul sunt speculații. Iar decizia instanței de fond arată că adevărul este de partea mea.
Gândul: Ținând cont de faptul că v-a scos, practic, din lupta pentru Primăria Bucureștiului, vi s-a părut că a fost acolo un scop ascuns?
Ludovic Orban: Adevărul este că e destul de ciudat ca un candidat care are șanse să câștige Primăria Capitalei să fie oprit din cursa pentru Primăria Capitalei de un dosar care nu stă în picioare. Dar, credeți-mă, nu am stat să caut, să cercetez și nu mă bazez pe nicio speculație. Pur și simplu cred că a fost un exces al unui procuror care, de altfel, astăzi nici nu mai lucrează în DNA. Și acest exces nu trebuie să pună umbră pe activitatea majorității procurorilor DNA care au instrumentat dosare în mod legal, profesionist, dosare care de multe ori au reușit sancționarea unor fapte de corupție. Nu am niciun fel de emoție, chiar dacă nu e decizie definitivă.
Gândul: Ați declarat că v-ați întâlnit cu președintele Klaus Iohannis înainte de depunerea candidaturii. Este acesta un semnal că șeful statului vă susține pentru funcția de președinte al PNL?
Ludovic Orban:Nici nu l-am prezentat în acest mod, pur și simplu am fost întrebat. Și, întrebat fiind, am și spus că eu nu pot să relatez discuții care au loc între doi oameni, că nu-mi stă în fire, asta e educația mea. În mod evident, după ce voi ieși președinte al PNL, partidul va rămâne un partener al președintelui Iohannis, evident un parteneriat transparent, clar pentru susținerea unor obiective commune. Iar, în mod evident, pentru Partidul Național Liberal voi fixa ca obiectiv câștigarea alegerilor prezidențiale din 2019 și câștigarea alegerilor locale și parlamentare din 2020.
Nu cred, adică sunt aproape convins că președintele Iohannis nu va interveni în alegerile interne pentru că îl cunosc și știu foarte bine respectul domniei sale față de funcționarea democratică a partidelor politice, și a PNL, pe care l-a condus. Practic, misiunea de a alege conducerea partidului la toate nivelurile, nivel local, județean și național, este misiunea membrilor PNL.
Gândul: Un al doilea mandat al lui Klaus Iohannis depinde de evoluția PNL-ului sau, dimpotrivă, șansa PNL-ului să ajungă la guvernare va fi dată de o nouă victorie a șefulu statului în viitoarele alegeri prezidențiale?
Ludovic Orban: Un nou mandat al președintelui Iohannis depinde, în primul rând de prestația domniei sale și de încrederea de care se bucură din partea cetățenilor. Evident, va depinde și de forța PNL, pentru că partidul este principalul partener al președintelui Klaus Iohannis și va fi și în campania electorală din alegerile prezidențiale.
Gândul: Dar dacă situația partidului se menține în aceiași termeni, ce credeți că se va întâmpla?
Ludovic Orban: Să nu mi-o luați ca o lipsă de modestie, dar în cazul în care voi fi ales președinte al PNL, garantez că Partidul Național Liberal se va relansa, chiar spectaculos.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE...
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Răsturnare de situație la Survivor. Motivul real pentru care Alexandra a fost eliminată
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii transmit mai multe virusuri animalelor decât invers