Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
253 vizualizări 17 iul 2017
„O să facă şmecherii din nou, să supradimensioneze veniturile, spunând că o să aibă o colectare mai bună şi să poată spune ca nu e rectificare negativă. Sunt foarte multe instituţii publice, de exemplu, care la cheltuielile de personal au prevăzut sume care permit plata salariilor angajaţilor doar pe 9-10 luni ale anului. Cele mai multe instituţii publice nu au prevăzut bani pentru plata salariilor pe lunile octombrie, noiembrie, decembrie", a declarat Orban referitor la schimbările în domeniul fiscal anunţate de PSD-ALDE, 
 
Liberalul a atras atenţia asupra domeniului investiţiilor, unde situaţia este „foarte gravă", pentru că ne aflăm sub nivelul minim, iar analiza încasărilor pe primele 5 luni ale anului demonstrează că acestea se află sub ceea ce estimau guvernanţii. „Cred că până la sfârşitul anului nu vor reuşi să facă nici jumătate din investiţii. (...) Eu vă garantez că veniturile vor fi mult sub nivelul prognozat (...) aşa e şi normal dacă au pus ministru de finanţe pe unul care a fost schimbat de şeful ANAF pentru că nu şi-a îndeplinit obligaţiile", a mai spus Orban. 
 
În această situaţie, România nu va reuşi să se încadreze natural în ţinta de deficit de 3%, iar membrii coaliţiei majoritare vor încerca să-şi atingă, totuşi, acest scop, „în dauna investiţiilor, a înzestrării pentru apărare etc. Probabil vor mai amâna la astfel de şmecherii, o să amâne rambursările de TVA, dar per total vă spun clar: nu pot fi suportate cheltuielile care au fost generate de aplicarea programului de guvernare", a încheiat liderul liberal. 
 
Ludovic Orban a mai spus şi că Mihai Tudose este „tot un premier marionetă”, afirmând că Guvernul nu are capacitatea de a guverna România pentru că este condus de oameni care nu deţin funcţii în Executiv. 
 
„Păi, cu cine s-a întâlnit astăzi, aşa-zisul premier? S-a dus să ceară voie. A avut vreun cuvânt de spus la modificările introduse în programul de guvernare? Este tot un premier marionetă, ca şi premierul anterior. Guvernul nu are autoritate, nu are capacitatea de a putea să guverneze România pentru că este condus în continuare de oameni care nu deţin funcţii în acest Guvern, de oameni care vor să controleze tot ce mişcă în cadrul Guvernului”, a completat preşedintele PNL.
 
Luni, guvernul a anunţat că renunţă la impozitul pe cifra de afaceri, însă taxa de solidaritate rămâne în discuţie, premierul precizând că simulările pe acest subiect continuă pentru a se putea stabili, concret, care ar fi impactul unei astfel de măsuri. Tudose a ţinut să sublinieze că „taxa de solidaritate nu e o taxă pe persoane juridice, ci va fi aplicată persoanelor fizice care câştigă foarte mult" şi care „beneficiază de o grămadă de lucruri din partea statului".
 
Întrebat în repetate rânduri de jurnalişti câţi bani ar urma să se obţină în urma aplicării acestei taxe, Tudose a evitat să dea un răspuns concret, precizând că dacă se va constata că „cifra" e mică, taxa nu va fi aplicată. Tudose a mai precizat că simulările se fac pentru mai multe praguri.
 

Citește și: