Mutarea pregătită de premierul Dăncilă dacă Iohannis refuză să o revoce pe Kovesi. „Nu am ezitat niciodată să-mi asum responsabilitatea”

Mutarea pregătită de premierul Dăncilă dacă Iohannis refuză să o revoce pe Kovesi. „Nu am ezitat niciodată să-mi asum responsabilitatea
Publicat: 12/04/2018, 08:03

„Nu am ezitat niciodată să-mi asum responsabilitatea. Poate aceasta a fost și motivul pentru care președintele Liviu Dragnea, partidul, m-au susținut pentru postul de prim-ministru. (…) Vreau să văd în primul rând ce va face președintele pentru a putea lua o decizie, însă ceea ce pot spune sigur e că îl voi susține pe ministrul Justiției”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, la Antena 3, întrebată dacă va sesiza CCR un posibil conflict juridic de natură constituțională în cazul în care șeful statului nu o va revoca pe Laura Codruța Kovesi de la șefia DNA.

Ea a mai spus că va discuta cu miniștrii să ceară desecretizarea eventualelor protocoale cu SRI.

„Din prima clipă poziția mea a fost pentru desecretizare, să înlăturam toate aceste lucruri legate de protocoale. O să vorbesc cu miniștrii din cabinetul meu mâine (joi – n.r.) să vadă unde sunt protocoale și acolo unde sunt să desecretizeze”, a punctat Dăncilă.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marți, întrebat dacă va fi sesizată Curtea Constituțională, în cazul în care șeful statului va refuza revocarea Laurei Codruța Kovesi, că rolul ar reveni Guvernului și premierul trebuie să își asume această poziție.

„Cred că va ajunge la CCR (n.r.: în cazul refuzului președintelui de a revoca procurorul șef al DNA). Dar dacă analizăm lucrurile cum sunt, conflictul poate să fie între Executiv și președinte, deoarece raportul este făcut de ministrul Justiției, în raport cu președintele. Sigur, Constituția dă dreptul și președinților celor două Camere, dar lucrurile sunt foarte clare și vom vedea că logic ar fi ca ministrul Justiției și premierul să fie cel care se sesizează în acest caz. Nu este justificată sesizarea Curții în această situație, e doar o acțiune suplimentară. CCR a decis în mod lipsit de echivoc că președintele nu are un rol esențial privind numirea și revocarea și decizia e limpede. (…) Trebuie să vedem decizia președintelui, nu am discutat foarte mult, dar premierul, oricare ar fi el, trebuie să își asume rolul, nu trebuie să fie altcineva, mai ales că au ministrul al justitiei care e autoritate în domeniu, mă aștept ca guvernul să își asume această soluție”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis ar trebui să accepte cererea de revocare, președintele Senatului a spus: „Ține de modul în care președintele înțelege să își exercite mandatul. (…) Au apărut protocoalele și modul în care opera DNA prin unitățile de elită, toate informațiile din spațiul public, încălcările Constituției, cuprinse inclusiv în raportul ministrului Justiției (n.r.: raportul privind revocarea procurorului șef al DNA), este greu ca aceste lucruri să fie ignorate”, a mai spus Tăriceanu.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, va afla, în perioada următoare, dacă va fi revocată dau dacă își va duce la capăt mandatul. Președintele României a anunțat că va lua o decizie după Paște, el fiind cel care, potrivit legii, are ultimul cuvând privind revocarea șefilor marilor parchete.

În februarie, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a propus revocarea procurorului șef al DNA Codruța Kovesi, după ce a prezentat un raport privind activitatea managerială de la DNA, care s-a bazat pe 20 de categorii și fapte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”