Momentul în care Grindeanu și-a dat seama că nu mai este membru PSD: Îndeplinesc criteriile pentru conducerea ANCOM. VIDEO

Publicat: 24/10/2017, 18:14

„Să știți că statutul meu în acest moment este apolitic. Nu sunt membru de partid, așa că îndeplinesc unul dintre criterii. Știți foarte bine de ce, fiind exclus în urmă cu vreo patru luni (…) Cred că toată țara știe acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu la audierea sa de către Comisia economică a Senatului și Comisia pentru tehnologia informației a Camerei Deputaților.

La începutul ședinței, senatorul PNL Daniel Zamfir a cerut comisiilor reunite să respingă propunerea încă dinaintea audierii lui Grindeanu. „Când ați fost demis din functia de prim-ministru la inițiativa PSD s-a spus atunci că sunteți manevrat de niște forțe obscure. De asemenea, dumneavoastră ați spus despre președintele partidului că joacă tenis cu sistemul, că a pupat ghipsul sistemului și așa mai departe. Din punctul meu de vedere, în această situație cred că nu puteți ocupa această funcție, indiferent că ați avut dumneavoastră dreptate sau președintele partidului. Funcția de președinte ANCOM este o funcție extrem de importantă, ori dacă dvs. sunteți manevrat de forțe obscure, este o situație extrem de gravă”, a declarat Daniel Zamfir, președintele Comisiei economice din Senat.

Cererea lui Zamfir a fost respinsă, iar apoi Grindeanu și-a prezentat parcursul profesional. „Nu am niciun fel de teamă și nu am cu ce a mă ascunde și nu am de ce să-mi fie rușine”, a precizat Grindeanu, referindu-se la spusele lui Zamfir.

Grindeanu a mai afirmat că Adrian Diță, care a demisionat din funcția de președinte al ANCOM, „a ales decizia corectă, aceea de a demisiona, neexistând o procedură legală pentru a fi demis”. „Una din cauzele pentru care a răvășit această instituție a fost îndepărtarea a peste 30 de specialiști”, a comentat. fostul premier.

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, pe 28 iulie, agenției MEDIAFAX că a trimis PSD contestația la excluderea sa din formațiunea social-democrată, exprimându-și speranța că aceasta va fi soluționată atât „în litera cât și în spiritul” statutului partidului. „Motivația din contestare nu este doar în litera, ci și în spiritul statutului și mă aștept să fie soluționată în acest sens”, a spus fostul premier Grindeanu.

„Nu pot să trădez încrederea oamenilor din Timiș care m-au votat și susținut președinte de filială. Am recurs la contestație la semnalele lor și ca urmare a întâlnirilor din această săptămână. Sper că reprezentanții Bucureștiului au înțeles dorința filialei PSD Timiș, care în cvasiunanimitate a decis să mă susțină și să susțină acest demers”, a mai spus pentru MEDIAFAX fostul premier.

Întrebat dacă se așteaptă la o soluționare rapidă și corectă a contestației, Grindeanu a spus: „Vom vedea cum și când”. El nu s-a pronunțat și în privința unui eventual apel la justiție, dacă nu va avea câștig de cauză în forul de arbitraj al partidului.

Fostul premier a mai spus ca a trimis contestația atât prin e-mail, cât și prin serviciul poștal clasic, „cu confirmare de primire”.

Până acum, Comisia de etică a PSD nu s-a pronunțat în privința contestației depuse de către Sorin Grindeanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Cât costă o manichiură și un tuns simplu înainte de Paște! Prețurile au explodat, în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai...
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
EXCLUSIV! Matteo, dezvăluiri inedite din postura de tată: "Fericirea este pe măsură". La ce provocări...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?