Manda: Tăriceanu, informat că Băsescu avea pe birou o convorbire a lui Năstase cu fiul acestuia

Manda: Tăriceanu, informat că Băsescu avea pe birou o convorbire a lui Năstase cu fiul acestuia
Publicat: 20/02/2018, 23:17

„(Tăriceanu, n.r.) a spus că are, în urma unei discuții cu o persoană care este, cred, parlamentar PNL în acest moment, și care în perioada anului 2005, dacă nu mă înșel, lucra la Cotroceni, a spus că nu dorește să dea numele pentru că nu a avut o discuție cu domnia sa, a observat pe biroul președintelui de atunci (Traian Băsescu, n.r.) redarea convorbirii telefonice dintre președintele Camerei Deputaților de la vremea respectivă, Adrian Năstase, și fiul domniei sale, spunând că nu este un lucru în regulă”, a spus Manda, după audierea lui Tăriceanu de către Comisia SRI.

Manda a arătat că rămâne în sarcina Comisiei SRI să verifice cu Serviciul aceste aspecte.

„Ne-a transmis această informare și rămâne ca noi (Comisia SRI, n.r.) să verificăm dacă a existat o astfel de informare, dacă SRI este cel care s-a ocupat să o trimită și dacă era legal acest lucru. Repet, e vorba despre convorbirea dintre al treilea om în stat și fiul domniei sale, convorbire care se afla pe biroul președintelui de la vremea respectivă”, a adăugat Manda.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Fermierii aruncă tone de legume în timp ce samsarii din piețe vând marfa cu 200%...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimic
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Schimbările climatice ar crește numărul de AVC-uri