Liderii coaliției, întâlnire la Vila Lac 1. Cel mai important subiect de pe agenda puterii

Liderii coaliției, întâlnire la Vila Lac 1. Cel mai important subiect de pe agenda puterii

Ședința a început la ora 16 și încă se află în desfășurare.

Motivul convocării ședinței a fost faptul că președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pleacă marți în străinătate, iar liderii coaliției au decis să aibă o discuție pe marginea bugetului înainte de plecarea acestuia.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, este așteptat de către deputații social-democrați la un club din Floreasca, unde au fost invitați pentru a celebra împreună împlinirea de către Dragnea a 55 de ani.

„Suntem cu toții, membrii grupului PSD din Cameră, invitați alături de domnul președinte la o întâlnire prilejuită de ziua domniei sale, fapt care ne dă posiblitatea să-i spunem direct «La Mulți Ani!» dacă prin alte mijloace am făcut-o fiecare”, a declarat președintele Comisiei de Muncă din Cameră, deputatul PSD Adrian Solomon, înainte de a pleca la petrecere.

Întrebat de jurnaliști dacă apreciază că este o zi oportună, având în vedere că pe 30 octombrie se împlinesc doi ani de la tragedia din Colectiv, Solomon a spus: „Nu vom merge acolo să dănțuim în vreo horă. Putem să ne întâlnim și cu sobrietatea necesară momentului respectiv”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată