La cererea lui Dragnea, Parlamentul a făcut comisie de anchetă pentru SIPA. Cele 10 obiective ale senatorilor și deputaților

La cererea lui Dragnea, Parlamentul a făcut comisie de anchetă pentru SIPA. Cele 10 obiective ale senatorilor și deputaților
Publicat: 27/09/2017, 14:54
Actualizat: 08/05/2018, 03:36

Constituirea Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaților și Senatului pentru a clarifica aspectele ce țin de desființarea Direcției Generale de Protecție și Anticorupție a fost adoptată cu 153 „pentru” și 51 „împotrivă”.

Liberalul Daniel Fenechiu a declarat, în plen, că PNL va vota împotriva constiturii comisiei, însă, dacă ea va fi înființată liberalii vor participa la lucrări.

USR a criticat înființarea comisiei, în plen, senatorul Mihai Goțiu afirmând că obiectivele comisiei depășesc atribuțiile Parlamentului și că instituția nu dispune de instrumentele necesare pentru îndeplinirea obiectivelor asumate.

CITEȘTE AICI LISTA CELOR 10 OBIECTIVE ALE COMISIEI

În rândul obiectivelor comisiei se numără: „stabilirea rolului activ al ministerului de resort la adoptarea HG 127/2006 precum și ce acte au fost întocmite în intervalul celor 3 luni, prevăzut de HG 127/2006, de ce nu s-au finalizat procedurile de desființare prevăzute în art. 3 și 4 și de ce nu s-a emis o nouă Hotărâre pentru prelungirea termenului”, identificarea și audierea persoanelor care au avut acces în arhivă fără respectarea condițiilor legale (…), precum și la solicitarea cui au accesat arhiva, verificarea autenticității informațiilor cuprinse în raportul 096/17-04.2008 și împrejurările în care s-a dispus la data de 18 august 2016 sporirea gradului de secretizare.

CITEȘTE ȘI: De ce a explodat bomba SIPA acum? O explicație a unei realități tabu în România ultimilor 27 de ani

Un alt obiectiv asumat de comisie este identificarea persoanelor care în luna ianuarie 2005 au sustras din arhiva SIPA registrul de intrări-ieșiri, documente secrete și strict secrete, care înseamnă nume de persoane semnalate, conținutul foarte succint, de unde proveneau și beneficiarii informațiilor

PSD a propus ca din comisia de anchetă să facă parte Șerban Nicolae, Marian Pavel, Adrian Diaconu, Alexandru Bălănescu, Costel Dunava, Liviu Pleșoianu și Mihai Popa.

Reamintim că înființarea acestei comisii vine ca urmare a cererii, în acest sens, a liderului PSD, Liviu Dragnea.

„Am primit o solicitare pentru a înființa o comisie parlamentară de anchetă cu privire la activitatea și arhiva SIPA. Și eu susțin această propunere. Cred că săptămâna viitoare vom propune și vom aproba înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru situația de la SIPA”, declara, la începutul lunii, Dragnea.

Întrebat dacă a mai discutat cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, despre acest subiect, Dragnea a răspuns: „Eu m-aș bucura dacă domnul Tudorel ar mai spune niște lucruri, dacă nu poate sau nu știe, sau poate le-o fi trimis la alte instituții și nu mai poate spune numele respective, cred că o comisie parlamentară de anchetă îl poate ajuta în sensul ăsta”.

Chestionat cu privire la declarațiile făcute de liderul PSD, Toader a declarat că nu le-a văzut, dar a subliniat faptul că dorința sa a fost, de la bun început, „ca respectându-se legea, să dispară această temere în legătură cu arhiva SIPA”.

„Să avem comisie, proceduri legale. După mine, orice soluție legală prin care să închidem capitolul SIPA, dar respectându-se procedurile și legea”, a spus Toader.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA