A SEMNAT ! Laura Codruța Kovesi, REVOCATĂ de la conducerea DNA

Publicat: 09/07/2018, 16:37
Actualizat: 25/03/2019, 23:55

Laura Codruța Kovesiși-a făcut ieșirea din scenă în aplauzele colegilor din DNA, care i-au fost alături la declarația de presă de după revocare. Ea consideră că Justiția trece printr-un moment dificil, mai ales din cauza modificărilor legilor Justiției în Parlament, „deoarece vor protecție pentru trecut, prezent și viitor”.

„Episodul de astăzi nu este o înfrângere, afirmă Kovesi. „Modul brutal în care se forțează modificarea legilor penale ne arată că vor protecție pentru trecut, pentru prezent și pentru viitor. (…)După 6 ani la conducerea Parchetului General și 5 ani, o lună și 24 de zile în funcția de procuror-șef DNA, vă spun: nimic nu poate fi pus în balanță față de continuarea acestei lupte. Căci această luptă este una pentru apărarea societății față de infractori pericoluși. Da, sistemul judiciar trece printr-un moment dificil. Toți știm asta, căci am văzut cu toții ce mai rămâne din legile penale. Am văzut cu toții forma adoptată în Parlament în ceea ce privește Codul Penal și Codul de Procedură penală. Am făcut și noi observații, a făcut și ÎCCJ, CSM și PÎCCJ.

Este de bun simț să observăm că voința politică în acest moment nu este pentru o justiție eficientă, ci este pentru blocarea anchetelor și pentru blocarea justiției. Noi, procurorii, nu putem duce o luptă politică. Ne interzice legea. Pledoaria noastră este însă pentru o legislație stabilă, pledoaria noastră este pentru o legislație în care procurorii să fie independenți. Independența procurorilor este o valoare incoruptibilă. DNA este o instituție matură, profesionistă, care a demonstrat că își îndeplinește atribuțiile indiferent de provocări. Așa că, dragi colegi, NU ABANDONAȚI, continuați să vă faceți treaba și nu abandonați.”

Secția pentru procurori a CSM va discuta miercuri, cererea Laurei Codruța Kovesi de a-și continua activitatea în calitate de procuror, odată cu revocare sa din funcția de conducere.

„Am fost procuror șef al DNA timp de 5 ani și tot ce am realizat am consemnat într-un raport care va fi făcut public în cel mai scurt timp și va putea fi studiat pe site”, a declarat Kovesi, la scurt timp după revocare. „Despre mine vă pot spune că am luat act de decretul de revocare din funcția de procuror șef DNA și începând de astăzi nu voi mai lucra în Direcția Națională Anticorupție. Voi rămâne procuror.”

Laura Codruța Kovesi, declarație după revocare

Ministerul Justiției nu dorește să lase vacant prea mult timp locul Laurei Codruța Kovesi și deschide selecția pentru alegerea unui succesor.

„Ministerul Justiției organizează, în perioada 09 – 30.07.2018, la sediul său din București, str. Apolodor, nr. 17, sectorul 5, cod 050741, selecția procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcția vacantă de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție,” se arată într-un comunicat oficial.

Până la desemnarea oficială a viitorului procuror șef al DNA, funcția va fi ocupată interimar de ANCA JURMA, delegată de procurorul general Augustin Lazăr. Ea a deținut două mandate de șef al Serviciului de cooperare internațională din DNA, ulterior fiind consilier al Laurei Codruța Kovesi. Deși de profesie procuror, Anca Jurma nu a instrumentat dosare penale de mai bine de 10 ani. Născută în anul 1966, este cunoscută în mediul juridic ca fiind fiica fostului procuror general al României, Nicolae Cochinescu.

Potrivit CV-ului său, Anca Jurma are o vechime în funcția de procuror de mai bine de 20 de ani, îndeplinind succesiv această funcție la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Anca Jurma, procuror sef interimar al DNA

Principalele agenții internaționale de știri și numeroase publicații din mai multe țări relatează despre decizia președintelui României, Klaus Iohannis, de a o revoca pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA.

„Șefa agenției anticorupție din România, demisă din funcție”, titrează agenția germană Dpa.”Laura Kovesi, șefa agenției anticorupție (DNA) din România, a fost demisă din funcție de către președintele Klaus Iohannis, la presiunea guvernului și a curții superioare a țării”, scriu jurnaliștii germani. „Presiunea asupra lui Kovesi, recunoscută la nivel internațional drept un factor-cheie în lupta țării împotriva corupției larg răspândite, a fost însoțită de recenta diminuare a puterii procurorilor anticorupție și de eforturile de protejare a politicienilor de anchete.”

„Președintele României a semnat decretul de demitere al șefei anticorupției”, scrie agenția Reuters, care amintește că, prin activitatea lui Kovesi, „rata condamnărilor a crescut drastic într-unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, câștigând laude de la Bruxelles„.

„Procurorul-șef anticorupție din România, demis”, scrie agenția The Associated Press într-un articol dedicat acestui subiect, preluat de numeroase publicații din întreaga lume. „Sub conducerea acesteia, agenția a anchetat cu succes judecători, miniștri și alți demnitari de rang înalt pentru mită, fraudă, abuz de putere și alte infracțiuni legate de corupție. Dar anchetele și popularitatea ei în rândul românilor obișnuiți – care au lăudat-o în demonstrațiile anticorupție aproape săptămânale – au supărat unii politicieni, în special membri ai Partidului Social-Democrat, aflat la guvernare.”

„Guvernul român obține demisia Laurei Codruța Kovesi, șefa procurorilor anticorupție”, titrează cotidianul francez Le Monde. „Magistratul era de câteva luni în obiectivul Guvernului social-democrat, al cărui reforme controversate în sistemul judiciar le-a criticat.”

Și publicația EU Observer relatează despre acest subiect, notând că „Guvernul a fost criticat de UE și de Consiliul Europei pentru reforma în sistemul judiciar, sporind controlul politic asupra procurorilor și judecătorilor”.

Liderul PNL Ludovic Orban laudă decizia președintelui Iohannis, care – prin semnarea decretului de revocare – a evitat risul unor tulburări sociale care să dezbine societatea.

„Președintele a ales între interesul personal și interesul României,” spune Orban „A ales interesul României, pentru că în cazul în care nu ar fi pus în practică decizia CCR, România putea fi expusă riscului declanșării unor evenimente care să creeze tulburări sociale, care să separe societatea românească, să dea naștere la diviziune și la conflicte sociale, să afecteze grav imaginea României în lume și să pună sub semnul întrebării buna exercitare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene”.

Fostul președinte Traian Băsescu, cel care a impus-o pe Kovesi la conducerea DNA, chiar și peste capul politicienilor aflați la guvernare, apreciază cu decizia de revocare semnată de Iohannis este corectă.

„300. Președintele Iohannis a ales corect, punând în aplicare decizia CCR și a revocat-o pe Laura Codruța Koveși,” scrie Băsescu pe Facebook. „Este acum de văzut dacă cei care îi cereau imperativ Președintelui Iohannis să respecte decizia CCR, sunt la rându-le dispuși să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor. Hai băieți, puțin curaj. 300.” Și revine cu un post-scriptum – „România nu are în momentul de față mai mult de 300 de politicieni care să poată exercita cu competență funcția de parlamentar”.

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, Raluca Turcan anunță într-un mesaj pe Facebook că este rândul PSD să aplice deciziile ÎCCJ privind incompatibilitățile membrilor săi și cere îndepărtarea lui Liviu Dragnea din politică.

„PSD aplică deciziile Înaltei Curți pe incompatibilitățile unor parlamentari de-ai lor? Președintele României a respectat Constituția. PSD o sfidează în continuare,” scrie Turcan în mesajul său. „Mingea e acum la Dragnea 100%. Cerințe obligatorii: Demisia! Respingerea Codurilor! O nouă majoritate parlamentară care să respecte Constituția. Și un singur articol din Codul Penal dacă este neconstituțional, ar trebui să ducă la îndepărtarea lui Dragnea de pe scena politică. Această țară, viitorul european al românilor nu stau în Liviu Dragnea, dublu condamnat, care de pe a treia funcție în statul român va merge direct în pușcărie.”

Decizia președintelui Klaus Iohannis de a semna revocarea Laurei Codruța Kovesi stârnește un val de critici pe pagina sa de Facebook. Mulți simpatizanți îi reproșează că nu a ieși personal în fața țării pentru a face personal anunțul. Comentariile sunt scrise la ultima postare a lui Iohannis, din 4 iulie 2018, când anunța că va sesiza CCR pentru modificarea Codului Penal în Parlament.

Captură comentarii facebook critici Klaus Iohannis

„Pe bune?! Kovesi demisă în baza unei decizii ilegale?! Acum nu ați mai avut curajul să vorbiți direct?!!!! Greșeală majoră! Lașitate. Greșiți repetat și vă joacă Dragnea & Co cum vor. Ce? V-a fost frică de suspendare?! Trebuia să vă fie frică de votul românilor de la anul.”

„Trebuia cel puțin, să veniți dumneavoastră la conferința de presă! Acest anunț trebuia asumat de Președintele României”, sunt două dintre criticile aduse luni șefului statului pe pagina sa de Facebook.

Majoritatatea comentariilor se referă la diminuarea șanselor la alegerile din 2019 din cauza revocării Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA.

Domnul Președinte, la alegerile de anul viitor vă sugerez să candidați din partea PSD-ului, așa măcar aveți șansa să intrati în turul doi. Și să urmariti declinul de like-uri din următoarele ore de pe această pagină, ca să vedeți un preview al declinului dumneavoastră în sondajele de opinie. Iar apoi gândiți-vă că dacă v-ați fi lăsat suspendat, era Tăriceanu în locul dumneavoastră. Acum, el va pleca în cursa prezidențială din prima poziție, iar dumneavoastră, de pe ultima.”

Captură comentarii facebook critici Klaus Iohannis

„V-ați bătut joc de toți fraierii care au stat la coadă să vă voteze în 2014. Sigur nu o să uite că azi le-ați trădat încrederea acordată. Cinic și fără curaj nu se poate face schimbare”

„Domnule președinte, luați-vă adio de la al doilea mandat. V-ați bătut joc. Strada nu uită. Acum că ați rezolvat-o și pe asta puteți pleca într-o binemeritată vacanță. Vacanță placută, poate ne trimiteți o vedere”

„Bine că până acum ai dormit somn lin, șefule! Te-au dezarmat de toată puterea prezidențiala pentru simplul fapt că ai subestimat mârșavia psd-istă. V-au făcut k.o. Acum e tardiv să mai îndreptați ceva. La următoarele alegeri nu vă vom mai vota pentru că ați scăpat din mână frâiele acestei țări fiind mai preocupat mai mult de interesele personale decât de starea poporului”

Captură comentarii facebook critici Klaus Iohannis

„Din păcate, ne-ai dovedit că în loc de întâiul bărbat al țării ai devenit întâiul laș al țării.. Păcat… Cel puțin votul meu l-ai pierdut… Devii un alt Emil Constantinescu, un om înfrânt de sistem sau, care poate merge mână în mână cu sistemul…RUȘINE!”

„Începând de azi, nu mai sunteți președintele meu, domnule președinte. Peste 6 milioane de români au avut încredere în dumneavoastră! Azi ați dovedit ca aveți mai puține ouă decât Năstase”, sunt câteva din mesajele postate pe pagina de Facebook a președintelui Klaus Iohannis.

Comentând revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi, liderul Mișcarii România Împreună,Dacian Cioloșpromite că formațiunea sa va oferi o alternativă curată în politica românească.

„Trebuie să ne asiguram că, pe viitor, niciun președinte al României – învestit atât legitim, cât și simbolic, cu puterea de a apăra Constituția – nu va mai fi pus într-o situație precum cea de astăzi,” scrie Cioloș. „Pe termen scurt, va trebui să ne asigurăm că modificările nocive la codul penal și cel de procedură penală nu vor intra în vigoare.”

Și Victor Ponta a comentat pe Facebook revocarea lui Kovesi. Într-un mesaj în care îi amestecă pe toți, de la Iohannis la Orban și de la Băsescu la Kovesi, fostul premier enumeră câteva din consecințele evenimentelor de astăzi și își indeamnă partidul la luptă. „Am spus mereu ca Romania are nevoie de stabilitate si predictibilitate pentru a avea succes in efortul sau de DEZVOLTARE – Basescu, Kovesi, Dragnea au fost cei care au dezechilibrat si daramat tara; doi au plecat , ultimul mai are putin, dar sfarsitul lui este inevitabil,” scrie Ponta.

Dan Barna, președinte USR

Președintele USR Dan Barna afirmă că revocarea lui Kovesi reclamă necesitatea unui referendum pe Justiție, pentru a satisface solicitările protestatarilor din stradă.

„Din păcate, nu mai este vorba de bine sau de rău,” a declarat Dan Barna. „Președintele a respectat cadrul constituțional, așa cum îl avem și a respectat decizia CCR. Lucrurile sunt mult mai grave însă. Din perspectiva noastră, pentru că în acest moment e nevoie de mult mai mult, poziționarea asta de implicare destul de limitată și de lăsare a PSD-ului sa facă tot ce se poate face cu țara s-a dovedit falimentară. Avem de un an și jumătate cetățeni în stradă și în acest moment, este nevoie de referendumul pe Justiție.”

În opinia sa, decizia președintelui Iohannis nu a fost luată ca urmare a amenințărilor cu suspendarea.

„Sunt convins că președintele a avut considerentele sale în decizia pe care a luat-o,” apreciază Barna. „Nu cred că a fost o chestiune de frică. Cred că a fost mai degrabă o chestiune de oportunitate politică.”

Viorel Cataramă

Prim-vicepreședintele PNL Sector 2 Viorel Cataramă, care tocmai și-a anunțat disponibilitatea de a prelua conducerea partidului, în eventualitatea unui Congres extraordinar pentru schimbarea lui Ludovic Orban, îi reproșează lui Kovesi că nu a demisionat și l-a forțat pe Iohannis să-i semneze revocarea, pierzând astfel o parte din simpatia electoratului.

„Am afirmat din primul moment că președintele Klaus Iohannis este un democrat și va respecta constituția și legile țării!” spune Cataramă. „Am sperat că doamna Laura Codruța Kovesi își va da demisia. Nu s-a întâmplat acest lucru, astfel încât președintele a fost obligat să semneze azi decretul, pierzând astfel multe voturi! Dar va rămâne în istorie ca un mare democrat!”

Augustin Zegrean

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean nu vede că prședintele ar fi avut altă soluție decât revocarea și este convins că lupta anti-corupție va merge chiar mai bine după numirea altui procuror șef la DNA.

„Toată lumea trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale. Nu exista altă soluție decât de revocare,” apreciază Zegrean. „O decizie ori o respecți, ori nu o respecți. Lupta anticorupție nu va fi abandonată. Nu este motiv să fie abandonată. Prin schimbarea șefului de la DNA, nu se schimbă nimic, au mai fost șefi DNA înaintea lui Kovesi și de fiecare dată, prin schimbare, lucrurile au mers mai bine. Așa că nu avem motive să ne temem. Îmi pare rău pentru ea că i s-a întrerupt acest mandat.”

Norica Nicolai europarlamentar ALDE

Președintele Consiliului Național ALDE, Norica Nicolai observă că președintele a preferat să-și trimită purtătorul de cuvânt să anunțe revocarea și trage concluzia că, sentimental, Iohannis nu ar fi dorit să ia niciodată această decizie.

„Este o decizie normală,” apreciază Norica Nicolai. „Dincolo de partizanatele politice și de interesele electorale, președintele a dovedit că știe să respecte statul de drept, care începe cu respectarea Constituției și a deciziilor Curții Constituționale. Bănuiesc că, sentimental, președintele nu ar fi vrut să ia această decizie niciodată, date fiind relațiile cu DNA și, în special, cu dna Kovesi, dar nu a acționat dl. Klaus Iohannis, ci PREȘEDINTELE. Cred că asta l-a determinat să nu anunțe personal această decizie, ci să o facă prin intermediul purtătorului de cuvânt.”

Florin Iordache, deputat PSD

Președintele Comisiei parlamentare pentru legile Justiției deputatul Florin Iordache consideră că președintele a făcut un gest de normalitate, semnând decretul de revocare, deși i-a luat cam mult timp până s-a decis.

„Nu a avut un dialog cu noi. I-a luat cam mult președintelui să citească, dar e UN SEMN DE NORMALITATE faptul că președintele, care e garantul respectării Constituției, a respectat această decizie a Curții Constituționale”, a declarat pentru Mediafax Florin Iordache.

Klaus Iohannis, președintele României

10:00Purtătorul de cuvântal Președinției Mădălina Dobrovolschi a anunțat că președintele a semnat revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi.

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că RESPECTĂ Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens,” a declarat purtătorul de cuvânt. „Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, președintele României, domnul Klaus Iohannis,A SEMNATastăzi decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupției nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice și blocarea luptei anticorupție se traduce prin lipsa de spitale, școli, autostrăzi, administrație publică eficientă.”

Șeful statului a ținut să atragă atenția că, indiferent de numele procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, această instituție are obligația să-și continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanță.

„Klaus Iohannis consideră că România nu poate face pași înapoi de la statutul de țară în care domnește legea și în care supremația Constituției este respectată. În România, lupta împotriva corupției nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue,” a anunțat purtptorul de cuvânt. „Niciuna dintre instituțiile implicate în lupta împotriva corupției nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.Președintele Klaus Iohannis subliniază că România este și trebuie să rămână UN STAT DE DREPT. Statul de drept, ca și democrația autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia și alegerea fiecărui cetățean de a respecta, mai presus de orice, Constituția și legile acestei țări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură și o diminuare a statului de drept.”

Potrivit președintelui, judecătorilor constituționali le revine „responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989″.

Hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept, a mai transmis Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Mesajul cutremurător postat de Mihaela înainte de a se arunca de la etajul 15 al...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Mutare de ultim moment a judecătoarei Ancuţa Popoviciu în cazul lui Vlad Pascu! Tatăl lui...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Test de cultură generală. De ce pisicile dorm atât de mult?