Iordache explică cum se schimbă legile justiției: Nu destabilizăm justiția. Am eliminat amestecul politic

Iordache explică cum se schimbă legile justiției: Nu destabilizăm justiția. Am eliminat amestecul politic
Publicat: 07/12/2017, 23:53

„Prin aceste legi în niciun caz nu destabilizăm nici justiția și nici independența justiției. Toate acele alineate care vizează amestecul politicului sau amestecul ministrului Justiției în desemnare, recuzare, etc. au fost eliminate”, a spus Iordache, joi seara, după o zi în care Comisia a dezbătut și amendat Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

În ceea ce privește amendamentul votat joi prin care se înființează o secție specială de investigare a unor infracțiuni din justiție, Iordache a spus că acesta a fost adoptat la propunerea asociațiilor profesionale.

„Ceea ce ne-am dorit noi, la propunerea asociațiilor profesionale, este înființarea acestei secții specializate, o secție în subordinea procurorului general și procurorul șef al acestei secții e numit de plenul CSM, la propunerea secției pentru procurori. Deci în niciun fel nu avem un amestec politic. Toate asociațiile profesionale care au depus amendamente au venit, au exprimat punct de vedere. Avem Asociația Magistraților din România și Uniunea Națională a Judecătorilor din România care au exprimat puncte de vedere”, a spus Iordache.

El a arătat că s-a făcut o concesie în acest sens, întrucât inițial s-a dorit înființarea unei direcții.

„Dacă în inițiativa depusă de noi discutam de Direcție, în urma analizei și a propunerilor făcute am ajuns la concluzia că nu e necesară înființarea unei Direcții și e necesară înființarea unei secții, cu un personal foarte mic, cu 20 de posturi, cu 8 procurori, am stabilit niște condiții pentru aceștia. Argumentele care justifică înfiiințarea acestei secții sunt prezentate de asociațiile profesionale”, a mai spus Iordache.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat...
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Metodă „DRONA” folosită pe autostradă. Care sunt șoferi vizați? - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Un mare post din România moare. Se închide, sute de angajați rămân pe drumuri
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
O navă de război misterioasă care s-a scufundat în 1742 a fost, în sfârșit, identificată