no author
Iasmina Ardelean
1315 vizualizări 14 mar 2018

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.

Iohannis opinează că Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde dispoziţii ce se impun a fi reanalizate de către Parlament.
Art. unic pct. 2 din legea transmisă la promulgare, respectiv art. 6 alin. (3) prevede: „Proiectul legii constituţionale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului sau de către Camerele reunite în caz de divergenţă conform art. 151 alin. (2) din Constituţia României, republicată, se trimite de îndată Curţii Constituţionale, care procedează potrivit legii. Dacă se constată că iniţiativa legislativă de revizuire depăşeşte limitele revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată şi se transmite Parlamentului, procedura urmând a fi reluată.”

„Utilizarea sintagmei <<proiectul legii constituţionale>> este improprie şi neclară în ceea ce priveşte etapa procedurală avută în vedere. De asemenea, formularea <<adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului>> este una neclară deoarece permite interpretarea că proiectul adoptat de fiecare Cameră a Parlamentului ar trebui trimis Curţii Constituţionale. Astfel, s-ar putea înţelege că instanţa constituţională ar putea primi două proiecte distincte şi chiar în forme diferite, fiind nevoită să se pronunţe din oficiu de două ori, asupra a două texte potenţial diferite ale aceleiaşi legi constituţionale, o dată după ce proiectul de lege de revizuire a fost adoptat de o Cameră şi încă o dată după ce proiectul de lege a fost adoptat de cea de a doua Cameră. Este pusă aşadar în discuţie respectarea principiului legalităţii stabilit la art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii. Pentru mai multă precizie, ar trebui să se prevadă expres că instanţa constituţională se pronunţă asupra legii adoptate de ambele Camere, nu de fiecare dintre acestea”, se arată în cererea de reexaminare.

De asemenea, şeful statului argumentează că sintagma „care procedează potrivit legiiˮ - din cuprinsul aceluiaşi art. 6 alin. (3) - prin formularea sa generală - poate conduce la interpretări diferite.

„Astfel, se poate interpreta că norma de trimitere vizează fie Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, fie Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale”, susţine Iohannis.

Teza finală a art. 6 alin. (3) nou introdus prevede că iniţiativa de revizuire se consideră nefinalizată dacă „depăşeşte” limitele revizuirii.

„În acest sens, utilizarea sintagmei <<depăşeşte>> prin raportare la limitele revizuirii este confuză, întrucât <<a depăşi>> nu presupune în mod necesar şi <<a încălca>> limitele revizuirii ori a contraveni acestora”, precizează şeful statului.

Iohannis solicită Parlamentului să reexamineze Legea care modifică Legea ANI

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis miercuri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea ANI

Legea care modifică Legea ANI prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.

„Faţă de obiectul de reglementare, considerăm că legea transmisă la promulgare se impune a fi reanalizată de către Parlament sub aspectul oportunităţii acesteia întrucât, pe de o parte, interesul public general nu justifică o asemenea reglementare, fiind afectate standardele de integritate, iar pe de altă parte, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene”, se arată în cererea de reexaminare.

Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, interdicţia poate consta în decăderea din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului ori, dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, interdicţia poate consta în aceea că persoana nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Totodată, potrivit aceluiaşi text, în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese.

„Prin urmare, în ambele cazuri, aceste interdicţii reprezintă un efect al unor constatări definitive, în baza prevederilor aplicabile deputaţilor şi senatorilor, prin parcurgerea unor proceduri stabilite de lege, o astfel de măsură reparatorie (cum se susţine în expunerea de motive) nefiind justificată prin raportare la standardele în materie de integritate instituite ca răspuns la o cerinţă reală a societăţii româneşti”, potrivit documentului citat.

Iohannis susţine că, în ceea ce priveşte regimul juridic al conflictului de interese aplicabil parlamentarilor în perioada 2007-2013, avută în vedere de legea aflată la promulgare, relevantă este nu numai Legea nr. 176/2010, ci şi Legea nr. 161/2003.

„Intervenţia legislativă supusă reexaminării vizează, în realitate, o măsură de clemenţă acordată parlamentarilor, prin care se şterg pentru viitor efectele unei interdicţii generate de încălcarea normelor privind conflictul de interese. Motivaţia acestei „reforme” în materie de integritate nu se poate limita însă la un simplu exerciţiu formal de justificare a nevoii sociale prin prisma aparenţei de neclaritate a normelor aplicate conflictului de interese, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 219/2013 nu a făcut altceva decât să consolideze nevoia socială de a sancţiona conduita necorespunzătoare a senatorului sau deputatului, nevoie socială materializată, de altfel, în legislaţia anterioară, încă din anul 2003 şi afirmată în mod constant în jurisprudenţa constituţională”, argumentează şeful statului.

De asemenea, Klaus Iohannis susţine că, în ceea ce priveşte consecinţele intervenţiei legislative, acestea ar trebui să poată fi anticipate pentru societate, pentru o parte a acesteia, ori pentru categorii de persoane şi nu doar pentru anumiţi senatori sau deputaţi, deoarece efectele ce ar urma să se producă prin această lege, în forma transmisă la promulgare, îi vizează pe toţi senatorii şi deputaţii faţă de care s-a constatat starea de conflict de interese şi care se află sau ar urma să se afle sub puterea interdicţiei instituite de art. 25 din Legea nr. 176/2010.

„Conform art. 148 alin. (4) din Constituţia României, Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării la Uniunea Europeană şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Mecanismul de Cooperare şi Verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei (M.C.V.) a fost stabilit prin Decizia nr. 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006. Unul dintre cele patru obiective de referinţă specifice stabilite în cadrul M.C.V. a fost chiar <<Înfiinţarea, conform celor prevăzute, a unei agenţii pentru integritate cu responsabilităţi în domeniul verificării patrimoniului, al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese potenţiale, precum şi cu capacitatea de a adopta decizii obligatorii care să poată duce la aplicarea unor sancţiuni disuasive>>”, potrivit cererii de reexaminare.

În acest sens, şeful statului precizează că reglementările în materia combaterii corupţiei şi promovării integrităţii în sectorul public reprezintă răspunsul la o cerinţă reală a societăţii româneşti şi o componentă de bază a dialogului României cu partenerii săi europeni, în cadrul procesului de evaluare a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate de aceasta ca stat membru al Uniunii Europene, aspect statuat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 418/2014.

„În consecinţă, apreciem că Parlamentul ar trebui să analizeze riguros necesitatea normei propuse prin legea transmisă la promulgare mai ales, a proporţionalităţii soluţiei juridice alese, în vederea asigurării acelui optim echilibru ce trebuie să existe întotdeauna între obiectivele de interes general şi interesele particulare”, se concluzionează în cererea de reexaminare.

Curtea Constituţională a României a decis, în 1 februarie, că legea de modificare a funcţionării Agenţiei Naţionale de Integritate este constituţională, astfel că parlamentarii găsiţi în conflict de interese sau stare de incompatibilitate în perioada 2007-2013 scapă de interdicţii.

--

Citește și: