20 martie 201713:50912

Iohannis îl primeşte la Cotroceni pe prinţul Charles

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni pe 29 martie cu prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului Regatului Unit, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o va avea în România, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale Mădălina Dobrovolschi.

"Preşedintele României va avea o întrevedere oficială cu Prinţul Charles. Acesta se va afla în vizită oficială în România şi, de asemenea, preşedintele României va fi şi gazda recepţiei în onoarea acestui înalt oaspete", a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale Mădălina Dobrovolschi.

"Alteţa Sa Regală Prinţul Charles, moştenitorul Coroanei Regale Britanice, se va afla într-o vizită oficială în România în perioada 29-31 martie. Aceasta este cea de-a doua vizită oficială în România, din 1998 şi până în prezent. Turul regional va continua cu vizite în Italia şi Austria", se arată în comunicatul trimis de Ambasada Marii Britanii.

Moştenitorul Coroanei Regale Britanice a avut mai multe vizite private în România în ultimii ani. În luna mai a anului trecut, în timp ce se afla la Bucureşti, prinţul Charles a avut o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu peşedintele Klaus Iohannis. De asemenea, întrevederi ale preşedintelui României cu prinţul Charles au avut loc, la Palatul Cotroceni, şi în anii 2011, 2012 şi 2014, în timpul mandatului lui Traian Băsescu.

Prinţul Charles a fost în Transilvania de mai multe ori în ultimii ani, în vizite private în judeţele Mureş, Covasna, Harghita şi Braşov, unde deţine mai multe proprietăţi.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.